2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialFratele prefectului de Suceava, nemultumit

Fratele prefectului de Suceava, nemultumit

Omul de afaceri sucevean Daniel Onofrei, fratele prefectului Orest Onofrei, este nemultumit ca in cursul anului 2004 procurorii fostului Parchet National Anticorptie, actualul DNA, i-au ridicat actele firmei pe care o conduce, fara a le inapoia pana in momentul de fata. "In urma cu doi ani, cei de la PNA mi-au luat toate actele firmei din perioada 2000-2004. Este vorba despre momentul in care s-a inceput ancheta legata de RAFO Onesti, cand la circa 2.000 de societati comerciale le-au fost ridicate actele pe motiv ca au avut relatii cu firma in cauza", a aratat Daniel Onofrei. El a spus ca DNA nu i-a returnat arhiva cu documentele fiscale ale firmei, astfel incat se afla in imposibilitatea de a incheia anul financiar 2004, desi a inaintat numeroase solicitari in acest sens. Afirmatiile au fost facute chiar la intalnirea pe care ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a avut-o cu oamenii de afaceri din judetul Suceava. "Nu mai am nici o copie a acelor documente si nu pot sa-mi inchei anul financiar. Nu am cum sa fac copii la acele acte, in conditiile in care numerotarea lor mi-a luat o zi intreaga, cu ajutorul a sase jandarmi", a precizat fratele prefectului de Suceava.

Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii aleși în SUA

Elon Musk a sugerat introducerea testelor cognitive pentru oficialii aleși din Statele Unite, ca măsură pentru a garanta capacitatea acestora de a își îndeplini...

Rusia, printre liderii globali în producția criptomonedelor. Metoda de a evita sancțiunile occidentale

Într-un context economic marcat de sancțiunile occidentale, Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede pentru plăți internaționale. Modificările legislative recente au facilitat adoptarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă