In timp ce actionarii discutau ieri lichidarea voluntara a Uzinei "Tractorul" Brasov si concedierea angajatilor, iar o parte dintre muncitori protestau in fata Prefecturii impotriva acestor masuri, un salariat a incercat sa-si dea foc in fata uzinei. Adunarea Generala a Actionarilor convocata pentru ieri a stabilit ca "Tractorul" Brasov va intra in lichidare voluntara si 1.800 dintre cei 1.924 de salariati isi vor pierde locurile de munca incepand cu 1 martie. Cei care vor mai ramane in uzina se vor ocupa de paza halelor, pana cand acestea vor fi vandute, pentru a acoperi astfel o parte din datoriile uriase pe care societatea le are. Primul val de concedieri s-ar putea amana, cel mai tarziu, pana pe 14 aprilie, iar ceilalti 123 de salariati vor fi concediati, in termen de sase luni de la data publicarii in Monitorul Oficial, din 14 februarie, a exceptarii de la legea insolventei pentru o perioada de sase luni. Toti cei care isi vor pierde locurile de munca vor beneficia de salarii compensatorii, mai putin directorul societatii, Titu Serban, care a anuntat ca isi va da demisia.