– Domnule Alexandru Herlea, drumul pe care l-ati deschis ca ministru al Integrarii Europene s-a incheiat un deceniu mai tarziu prin acceptarea Romaniei in Uniunea Europeana. si nu orice uniune, ci una crestin-democrata.
– Asemenea afirmatii impun anumite precizari. Decizia de incepere a negocierilor de aderare cu Romania la summitul Uniunii Europene (UE) de la Helsinki in 1999, a fost luata la sfarsitul perioadei (decembrie 1996 – decembrie 1999) in care am fost ministru al Integrarii Europene. Ceea ce am reusit sa fac a fost sa contribui atat pe plan intern cat si extern la imprimarea unui nou dinamism acestui proces considerat ca o mare prioritate de catre toti factorii de decizie politica ai guvernarii din perioada 1996 – 2000 : Presedintie, Guvern si PNTCD, leaderul coalitiei de guvernare. Am putut face aceasta nu numai ca ministru, dar si ca responsabil cu relatiile internationale al PNTCD si din 1998 ca vice-presedinte al Internationalei Crestin Democrate (ICD), pozitii care imi deschideau unele usi.
As dori sa insist asupra sprijinului politic acordat de familia crestin-democrata, de Partidul Popular European (PPE), in anii 1997 – 1999 pentru ca Romania sa ramana in procesul de largire al UE din care cunoscutul document al Comisiei Europene "Agenda 2000" o excludea. La congresul PPE de la Toulouse din noiembrie 1997, la care am participat activ, s-a luat hotararea, care se va impune ulterior la summitul UE de la Luxembourg din decembrie 1997, ca toate cele 10 tari candidate sa ramana in procesul de largire chiar daca unele vor incepe negocierile de aderare imediat iar celelalte (printre care Romania) vor continua sa se pregateasca intensiv beneficiind de un ajutor substantial marit. Solidaritatea, valoare crestin democrata, s-a impus.
In legatura cu afirmatia ca UE este o uniune crestin-democrata trebuie de asemenea introduse unele bemoluri. UE isi are cert originile in viziunea si abordarile crestin-democrate completate insa de un viguros pragmatism. Daca parintii fondatori: Robert Schumann, Konrad Adenauer, Alcide De Gasperi, au fost crestin-democrati, tehnicianul, realizatorul pe teren a fost pragmaticul Jean Monnet. Astazi UE, chiar daca este fondata si promoveaza marile valori crestin-democrate de libertate, democratie, pace, justitie, solidaritate, ea nu este o uniune crestin-democrata ci una in care diferitele familii politice se exprima si actioneaza, contribuind astfel la definirea si dezvoltarea ei.
Crestin-democratia nu este un monolit
De altfel crestin-democratia insasi nu este un monolit ci o mare familie caracterizata prin diversitate si prin promovarea unei viziuni ce isi are izvorul in referinte filozofice, religioase, istorice. Partidele crestin-democrate sunt purtatoarele unui sistem politic si social bazat pe libertate si o anumita idee despre om si destinul sau.
– Diversitatea acestei familii ideologice nu-i poate crea o anumita vulnerabilitate?
– Da, intodeauna diversitatea e un factor care poate crea slabiciuni, insa e o extrem de importanta resursa de bogatie. Valoarea crestin-democratiei consta si in diversitatea celor care o formeaza, desigur o diversitate unita prin marile valori comune impartasite de toti membrii familiei.
– Inseamna deci ca solutiile la numeroasele probleme de constructie europeana nu pot veni decat din zona crestin-democrata.
– Categoric nu. Constructia europeana este rezultatul unui demers care integreaza valori si pragmatism. Daca principalele valori crestin-democrate la care am facut deja referinta se regasesc in mare parte la baza constructiei UE asa cum o cunoastem astazi, ele nu exclud nuantari sau chiar afirmarea altor valori. Este cazul spre exemplu al problematicii privind interventia statului in viata economica si sociala care poate fi nuantata cu conditia insa a afirmarii clare a valabilitatii economiei de piata si a refuzului fara ambiguitate a totalitarismelor. Existenta unor valori opuse celor crestin-democrate se pot regasi in constructia UE. Un bun exemplu este cel al dezbaterii privind neintroducerea in Tratatul Constitutional a referintei la radacinile crestine ale identitatii europene.
– Intr-adevar, diversitatea se confirma, insa nu intotdeauna intr-un mod pozitiv. Citeam zilele trecute faptul ca Jiri Cunek, un crestin-democrat, primar al orasului Vsetina din Cehia si lider al KDU-CSL a devenit cunoscut prin faptul ca a izgonit 36 de familii de tigani in containere de tabla, printre alte motive pentru ca nu achitasera taxele locale.
– Exista intotdeauna exceptii care sa intareasca regula. Faptul ca un primar ales pe liste crestin-democrate ia masuri ce contravin valorilor europene si crestin-democrate nu constituie un exemplu de diversitate in sensul in care aceasta notiune a fost utilizata, nu se integreaza in abordarea diversitatii ca factor de bogatie. Nici nazismul si nici comunismul nu au imbogatit Europa, din contra au distrus-o. Trebuie sa fim foarte atenti si sa nu amestecam genurile.
Persoana umana este fundamentul gandirii crestin-democrate
– Ce inseamna, de fapt, crestin-democratia? Care sunt valorile care stau la baza programului sau doctrinar?
– Crestin-democratia este o miscare politica de inspiratie crestina si democratica, autonoma fata de institutiile ecleziastice. Partidele crestin democrate se doresc purtatoarele unui sistem politic, social si economic bazat pe libertate, democratie, justitie, solidaritate si responsabilitate. Radacinile acestor valori se regasesc in viziunea crestina: catolica, protestanta, ortodoxa, democratia putand fi ea insasi considerata de esenta evanghelica. Personalismul pentru care valoarea principala este persoana umana in totalitatea ei constituie fundamentul filozofic al gandirii crestin-democrate. Jacques Maritain, unul din principalii ganditori ai personalismului, vorbeste in acest sens de umanism integral.
Gandirea crestin-democrata este bazata pe cateva idei esentiale de ordin politic, economic si social. Ea promoveaza o societate pluralista si democratica, structurata pe baza de institutii intermediare care functioneaza pe principiul subsidiaritatii. Statul trebuie sa fie garantul binelui comun si sa serveasca cetateanul. El trebuie sa apere libertatea si nu sa fie dominator, sa promoveze domnia dreptului si sa asigure existenta de contra puteri eficiente. Statul trebuie sa intervina pentru transpunerea in viata a justitiei sociale, reducerea disparitatilor de nivel de viata intre diferitele zone geografice si sectoare de activitate.
Crestin-democratia afirma de asemenea necesitatea ameliorarii conditiilor economice, sociale si culturale a omului. Ea promoveaza economia sociala de piata, refuzand atat liberalismul individualist, economia libera care ignora fiinta umana in numele profitului, cat si colectivismul totalitarist, care ignora individul in numele grupului. Aceasta economie sociala de piata, bazata pe dreptul de proprietate considerat esential atat pe plan economic cat si social este una din principalele caracteristici ale crestin-democratiei. Problematica sociala este fundamentala pentru crestin-democratie. Este vorba de promovarea unei societati conforme cu morala crestina ale carei fundamente teologice sunt definite in sec. XIII de catre Sf. Thomas d’Aquino care afirma ca ratiunea umana poate elabora (independent de revelatii) organizarea societatii. Thomismul este baza teologica a actiunii crestin-democrate in politica. Enciclica "Rerum Novarum" a papei Leon XIII de la sfarsitul sec. XIX ia in considerare dimensiunea sociala si afirma ca munca, expresie a persoanei umane, nu poate fi considerata o marfa.
Constructia unei Europe de tip federal este si ea o importanta caracteristica a crestin-democratiei.
Originile crestin-democratiei se gasesc in raspunsul pe care catolicii au dorit sa-l dea atat provocarilor revolutiei franceze, care a deschis calea secularizarii societatii cat si revolutiei industriale, care a inaugurat liberalismul economic. La aceste provocari s-au adaugat altele in secolele XIX si XX, precum comunismul si national socialismul combatute cu toata determinarea de crestin-democratie sau razboaiele mondiale care au accelerat procesul de incepere a constructiei europene.
– Europa unita s-a nascut ca o forma particulara de globalizare, proces in care este angajata astazi intreaga lume, sau ca o constientizare in ultimele veacuri a specificitatilor europene?
– Comunitatea Europeana a Carbunelui si a Otelului creata prin Tratatul de la Paris din 1951, intre sase state europene, este o prima forma institutionala care s-a gasit la originea procesului de constructie a UE. Ideea a fost de a gasi solutii pentru a impiedica un nou razboi fratricid in Europa si de a permite ca principalii combatanti (Franta si Germania) sa isi regaseasca o comunitate de destin. Omul solutiilor program, a pasilor marunti a fost, cum am spus, Monnet, un tehnocrat de mare valoare care a stiut sa defineasca un demers care sa permita succesul constructiei europene. Astazi insa cand constructia UE a intrat intr-o noua faza solutiile pur pragmatice sunt depasite si o abordare politica se impune pentru a putea avansa.
"Monarhia universala" a lui Dante
– Totusi cum va explicati ca, potrivit unor cercetatori, ideea de unitate europeana sub semnul "monarhiei universale" apare inca din scrierile lui Dante. Cu toate acestea insa, pasii concreti catre unitate se fac abia cinci veacuri mai tarziu?
– Intr-adevar ideea de unitate europeana apare in sec. XIV in acelasi timp cu inceperea formarii statelor nationale si se gaseste actualizata dupa fiecare razboi si tratat de pace. Unitatea europeana reprezinta in aceasta perioada o viziune ideala bazata pe existenta unei culturi europene ce isi trage seva din doua radacini: rationalismul si naturalismul grec si spiritualitatea iudeo-crestina. Aceste doua viziuni (Weltanschauung) se vor infrunta de-a lungul secolelor si vor determina specificitatea culturii europene bazata pe confruntarea adesea confuza si dificil de identificat intre cele doua viziuni care se intrepatrund si se conditioneaza reciproc. Cultura europeana astfel definita transcende si traverseaza natiunile pana in sec.XVIII si in mare parte si dupa aceea. Statul national insa se va interpune si va bloca perspectiva unitatii europene.
Ideea europeana va imbraca de la nasterea ei si pana astazi trei forme principale: Europa echilibrului bazata pe aliante intre diferitele state nationale; Europa unificata prin cuceriri (Napoleon si Hitler) si Europa voluntar unificata prin asentimentul popoarelor si tarilor membre. Aceasta va ramane timp indelungat la nivel de proiect utopic incepand cu cel al ministrului francez Sully (sec. XVII) care preconiza o "Republica prea Crestina" condusa de un "Mare Consiliu al Europei" si pana la cel al primului ministru francez Aristide Briand care in fata Societatii Natiunilor propune in 1929 crearea unei Uniuni Federale Europene. Au fost necesare doua razboaie mondiale, adevarate cataclisme fratricide la nivel european, precum si infrangerea celor doua totalitarisme, nazismul si comunismul, pentru ca visul unei Europe unite sa se poata realiza.
O adevarata Europa nu se poate edifica decat pe baza respectului valorilor de libertate, pace, democratie, justitie, solidaritate, responsabilitate iar aceste valori s-au impus cu greu; a fost nevoie de timp. Intre idee si transpunerea ei in viata timpul este adesea foarte lung.
CECO, CEE, CEEA…
– Desi nu au trecut decat cinczeci de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, ma intrebam daca portretul actual al Uniunii Europene mai pastreaza accentele proiectului european asa cum a fost el trasat de catre parintii fondatori.
– Ideile si asteptarile parintilor fondatori nu numai ca se regasesc dar sub unele aspecte au fost depasite. Tratatul de la Roma semnat la 25 martie 1957 (se implinesc curand 50 de ani) intre cei sase membrii fondatori ai CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului) a dus la nasterea CEE (Comunitatea Economica Europeana), denumita si Piata Comuna si la CEEA (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice). Cele trei comunitati – CECO, CEE, CEEA au fuzionat in timp si au cunoscut profunde evolutii transformandu-se in UE, uniune ce a cunoscut mai multe valuri de largire si care astazi este formata din 27 de state. Ea se gaseste asezata pe trei piloni: al Pietii Unice; al Justitiei si Afaceri Interne (JAI) si pilonul Politicii Externe, de Securitate si Aparare (PESC). Daca Piata Unica cuprinde domenii de competenta, comunitare, supranationale, deciziile luate la nivel PESC si in buna parte cele privind JAI sunt domeniul interguvernamental. Domeniile in care hotararile se iau prin vot majoritar nu fac decat sa se extinda.
Desigur au existat si exista si esecuri. Sa-l amintesc pe cel legat de crearea CEA (Comunitatea Europeana de Aparare) respins in 1954 de catre Parlamentul francez sau cel recent si acut privind Tratatul Constitutional respins prin referendum in Franta si Olanda. Sunt convins ca se vor gasi curand solutii adecvate. Nici nu se poate altfel. In contextul globalizarii pe plan mondial Europa Unita nu poate sa nu se realizeze, ea este condamnata sa reuseasca si va reusi tocmai pentru ca are la baza programul schitat de parintii fondatori pentru care o adevarata Uniune inseamna o constructie originala, sui generis, in care insa dimensiunea federala ocupa un rol important.
– Tratatul Constitutional prevedea etape definitive catre dimensiunea unei politici externe si de aparare comune. Faptul ca tratatul a fost respins tot in Franta (urmata de Olanda), este dovada clara ca nici o jumatate de veac mai tarziu nu se doreste aprofundarea ideii europene. Mai mult, un curent politic de origine britanica insa imbratisat de catre unele state nordice sustin ideea europeana doar la nivel economic. Toate aceste fapte si tendinte nu prea vin sa sustina ideea ca Europa actuala corespunde foarte mult asteptarilor parintilor fondatori…
– In Franta am luat parte activa la campania de promovare a raspunsului favorabil Tratatului Constitutional. La referendumul din mai 2005 in Franta nu s-a raspuns la intrebarea pusa privitoare la acest proiect, ci raspunsul a fost determinat de considerente de politica interna, de pozitionarea diferitilor actori pe scena politica, de preocupari foarte concrete si de zi cu zi ale cetatenilor: delocalizarea intreprinderilor si pierderea locurilor de munca, pericolul largirii si invaziei lucratorilor din noile state membre, etc. Fara echivoc putem spune ca fata de Tratatul de la Nisa care este ultimul tratat pe baza caruia functioneaza azi UE, proiectul de Tratat Constitutional este un avans evident. Cei care au pledat pentru refuz, de fapt au pledat pentru pastrarea unor solutii care erau mai putin eficace fata de felul in care ei insisi doreau ca Europa sa evolueze. Nu a fost un raspuns rational, ci unul partinic, epidermic si emotional. Extremele de dreapta si de stanga cat si unele personalitati au vrut sa traga spuza pe turta lor si in felul acesta s-a ocultat adevarata dezbatere.
– Deci ideea europeana ramane fie o tema ascunsa prin dosarele birourilor de la Bruxelles, fie un subiect in cartile de istorie, cata vreme nu este traita si simtita de europeni.
– Tratatul Constitutional a avut un handicap major: acela de a fi fost mult prea stufos, mult prea complex. Ar fi trebuit sa fie un tratat construit pe principii si nu sa se intre in detalii tehnice pe care cetateanul de rand nu le intelege usor. Aceasta complexificare a tratatului a fost un adevarat handicap.
Pericolul birocratiei
– Bun, dar complexitatea este normala tinand cont de faptul ca UE este tot mai mare, devine din ce in ce mai birocratica. Pe de alta parte insa, birocratia tinde catre stergerea profilului personalitatii omului. In felul acesta, Europa se intoarce impotriva ideii pentru care a fost creata.
– Este intr-adevar un pericol. O birocratie excesiva, lipsa de transparenta, o capacitate de informare si comunicare insuficienta sunt aspecte ingrijoratoare si prejudiciabile. Pentru ca o mare democratie ca UE sa poata functiona corespunzator, adica toti cetatenii sa-si poata exercita drepturile democratice in cunostinta de cauza ei trebuie sa fie corect informati. Trebuie deci continu ameliorate, dezvoltate si integrate in strategia de dezvoltare a UE aceste aspecte. Europa se construieste pentru europeni si nu impotriva lor si se construieste cu ei. Conceptul crestin-democrat de plasare a fiintei umane in centrul preocuparilor este esential.
– Sa presupunem ca primenirea iminenta a scenei politice franceze o data cu alegerile de peste cateva luni va influenta pozitiv reflectia asupra constitutiei europene. Cum afecteaza insa stangismul francez o idee care se axeaza preponderent pe valori de dreapta?
– Fara sa vorbim de extreme de dreapta sau de stanga care in general isi dau mana intr-o atitudine stramt nationalista si antieuropeana, partidele de centru dreapta sau centru stanga sunt in majoritatea tarilor europene in favoarea promovarii Tratatului Constitutional. Pentru a ne opri la exemplul francez pe care l-ati evocat sa mentionez ca partidul UDF a lui Francois Bayrou este un partid de centru, in parte crestin-democrat cu un angajament european ferm. Partidul Socialist Francez a fost divizat, insa fractiunea favorabila Tratatatului Constitutional a iesit invingatoare. In ce priveste partidul UMP, traditia gaullista este promotoarea Europei statelor, deci antifederalista. Insa si el a evoluat si astazi UMP are majoritatea membrilor europeni convinsi, deci par-tizani ai unui Tratat Constitutional.
– Credeti ca repunerea in discutie a Tratatului Constitutional va conduce catre discutarea din nou a mentiunii privind mostenirea crestina a Europei?
– Este probabil. Crestin-democratia s-a definit si s-a afirmat prin scoaterea actiunii politice de sub monopolul Bisericii, ea facand posibila introducerea valorilor crestine intr-o abordare politica. Sa facem insa distinctia intre apararea unor valori si monopolul Bisericii asupra acestora. Nu trebuie uitat ca crestin-democratia a fost lansata ca sintagma in timpul Revolutiei Franceze. Intreg secolul XIX si o buna parte inca din secolul XX, Biserica era profund opusa democratiei si iata ca democratia este una din esentialele valori ale ideologiei de care vorbim. Crestin-democratia s-a afirmat ca o actiune politica de separare fata de Biserica, dar bazandu-se pe valorile crestine.
Secularizarea democratiei crestine
– Sunt din nou sceptic cu privire la actualitatea acestei viziuni, cata vreme legalizarea eutanasiei in Olanda, practica interzisa de Bisericile crestine, s-a facut sub o guvernare de esenta crestin-democrata. Ar trebui sa vorbim in acest caz de o secularizare a crestin-democratiei, adica o golire de continut teologic?
– Tocmai am incercat sa subliniez ca nu trebuie sa amalgamam lucrurile. Ori dumneavoastra reveniti. Daca mi se pare absolut normal ca in Tratatul Constitutional sa se faca referire la istoria di-mensiunii crestine a culturii europene si a Europei in general nu inseamna ca un necrestin nu este european. Un musulman, un evreu sau un ateu pot fi tot atat de europeni ca si un crestin. Biserica si institutiile ecleziastice in general au o mare inertie. A trebuit sa asteptam Conciliul Vatican II, in 1965 pentru ca Biserica Catolica sa incerce sa se adapteze evolutiilor stiintifice si culturale si sa admita ca progresul acestora este conditionat de acordarea unei totale liber-tati. Procesul lui Galileo Galilei nu a fost redeschis pentru revizuire decat in 1979.
Una este nevoia de spiritualitate intrinseca fiecarei fiinte umane si alta o atitudine dogmatica si obscurantista de refuz al evolutiilor culturale si stiintifice. Ca sa raspund exact intrebarii cred ca crestin-democratia olandeza a avut o atitudine deschisa, curajoasa si europeana. Crestin-democratia ca miscare politica promoveaza valori de care am vorbit deja si care au radacini crestine, ea nu promoveaza in nici un caz dogmatismul teologic.
– Dincolo de resorturile personale sau de grup, cred ca inlaturarea referirilor la mostenirea crestina a Europei s-a facut plecand de la teama ca pe baza acestuia s-ar fi putut interzice practici care, dupa unii, sunt exercitii de libertate (eutanasia, avortul etc).
– Poate sa fi fost si asta insa pe un plan cu totul secundar. Cei care s-au opus cel mai vehement au fost cei ce se considera mostenitori ai valorilor Revolutiei Franceze de la 1789, socialistii si alti marxisti .
– In orice caz, formula actuala a preambulului la Tratatul Constitutional da castig de cauza abordarii laice a spatiului european.
– Desigur. Asistam la o confruntare a celor doua surse identitare ale Europei: cea crestina despre valorile careia am vorbit si cea care are ca sursa identitara Revolutia Franceza care pleaca de la declaratia drepturilor omului unde aspectele de credinta sunt considerate ca avand o dimensiune strict individuala si care nu are ce cauta in viata publica. Daca mai adaugam presiunile exercitate de promotorii intarziati ai marxismului intelegem de ce se incearca eliminarea din viata publica a dimensiunii crestine. Personal, consider ca e normal si pe deplin justificat ca referinta la mostenirea crestina sa figureze in Tratatul Constitutional.
– Sa ne imaginam ca se va ajunge la un consens si mostenirea crestina va fi recunoscuta. Poate insemna acest lucru o motivatie pentru a tempera aspiratiile de aderare la UE ale Turciei, o tara musulmana?
– Intr-o oarecare masura cred ca da. Totusi valorile europene ce au radacini crestine nu se raporteaza numai la identitatea religioasa, ci si la acele as-pecte care transcend aceasta identitate si vizeaza omul care nu trebuie judecat in functie de religie, sex, rasa, culoare, etc. ci in functie de atitudinea lui fata de marile valori cu caracter universal: libertate, democratie, justitie, solidaritate, responsabilitate, valori pe care se bazeaza constructia europeana. Excluzandu-se deci separarea sau ierarhizarea pe baza de credinta religioasa, este loc in UE atat pentru crestini, cat si pentru cei ce apartin altor religii sau sunt atei.
Care sunt limitele Europei?
– Aderarea Turciei poate deschide o bresa si catre alte tari musulmane. Abordarea bazinului mediteranean deschide perspectiva de aderare si tarilor nord africane, cu precadere Maroc si Alger. Toate aceste lucruri, ridica o intrebare destul de grava: care sunt limitele Europei? Pana unde si in ce ritm trebuie sa se extinda Uniunea Europeana in asa fel incat aceasta organizatie sa nu fie un fel de Titanic?
– Europa este o notiune incerta cu frontiere vagi, cu geometrie variabila, o notiune geografica fara frontiere cu Asia si o notiune istorica cu frontiere schimbatoare. Identitatea europeana s-a definit ca o identitate culturala iar astazi accentul se pune in primul rand pe o identitate bazata pe valori. De altfel procesul de largire a UE care implica indeplinirea unor criterii de aderare cunoscute sub numele de criteriile de la Copenhaga: criteriu politic, criteriu economic si cel privind absorbtia acquisului comunitar, corespunde unei definitii a UE bazata pe valori. Aceste valori sunt insa adanc inradacinate in istorie si de aceea largirea UE este un proces complex si complicat.
Se considera ca toate tarile care apartin geografic Europei si care au indeplinit criteriile de aderare au vocatia de a integra UE. Tarile musulmane pe care le-ati mentionat, cu exceptia Turciei care are o mica parte a teritoriului sau in Europa, nu apartin geografic Europei.
Stabilirea unor parteneriate privilegiate este propusa de UE acestor tari. Este o solutie ce pare rezonabila si care este considerata ca atare de catre un numar din ce in ce mai mare de tari membre UE.
10 februarie 1987…
– Ramanem pe terenul discutiei privind crestin-democratia, insa propun sa ne referim la cazul Romaniei. Nu stiu cati isi mai amintesc de faptul ca exact in urma cu doua decenii, pe 10 februarie 1987, Corneliu Coposu afilia Partidul National Taranesc, aflat (inca) in ilegalitate, Internationalei Crestin Demo-crate. Va rog sa ne povestiti cum s-a petrecut acest eveniment aparent uitat pana si de membri actuali ai partidului.
– In anii 1980 existau atat in Tara cat si in exil grupari si personalitati national taraniste. La Paris a trait pana in 1985 Nicolae Penescu, ultimul secretar general al PNTului, refugiat in 1968 dupa ani lungi de puscarie si care a luat in 1975 initiativa creerii Consiliului National Roman, dupa ce Comitetul National condus de Constantin Visoianu si-a incetat activitatea. Cicerone Ionitoiu refugiat si el dupa ani de temnita i-a preluat titlul la moartea sa. Activau in exil si alti taranisti printre care ii amintesc pe Ioan Ratiu, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Alexandru Bratu, Cornel Velteanu, Ovidiu Borcea, Grigore Dumitrescu, Mitus Ionescu, etc. precum si unii integrati in diferite alte structuri crestin democrate precum Ion Varlam in conducerea unui sindicat crestin-democrat francez sau George Cioranescu unul din fondatorii NEI (Noile Echipe Internationale), predecesorul UECD (Uniunii Europene Crestin Democrate). Ioan Ratiu crease in 1985 UMRL (Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi) unde activau o serie de taranisti si crestin democrati.
In Tara exista un grup de national taranisti cu lungi ani de puscarie. Corneliu Coposu, unul din cei trei secretari generali adjuncti se impusese ca leader al grupului din care ii mai mentionez pe Ion Diaco-nescu, Victor Anca, Nichi Barbus, Camil Demetrescu, Gigi Solomon, Nicolae Ionescu Galbeni, Ion Puiu, etc. Se hotarase la inceputul anilor 1980 ca presedintele PNT-ului sa fie din Tara si nu din exil. Aceasta responsabilitate va fi exercitata de catre C. Coposu.
Afilierea PNT la ICD
In contextul evolutiilor rapide din lumea comunista de la sfarsitul anilor 1980 PNT-ul a hotarat sa se afilieze la Internationala Crestin Democrata (ICD) creata in 1982 ca urmare a transformarii Uniunii Mondiale Crestin Democrate (UMCD). ICD avea doua ramuri importante, ODCA ce regrupa partidele crestin-democrate din America Latina si UECD ce regrupa partidele crestin-democrate din Europa. Sediul ICD a fost intre 1982 si 1988 la Roma unde activa secretarul sau general, un mare prieten al PNT-ului, italianul Angelo Benassola. In 1988 sediul se muta la Bruxelles iar secretarul general este belgianul Andeés Louis. Cererea de afiliere a PNT-ului la ICD a pre-zentat-o C. Coposu verbal la Bucuresti unuia din vice-presedintii de atunci ai ICD, francezului Jean-Marie Daillet, membru al partidului francez CDS (Centre des Démocrates Sociaux) si care se afla in februarie 1987 in vizita in Romania. De precizat ca la sfarsitul anilor 1980 C. Coposu si Ion Diaconescu se intalneau clandestin cu diverse personalitati politice occidentale in vizita in Romania. J.M. Daillet a prezentat cererea PNT-ului Comitetului Executiv al ICD care a avizat favorabil si PNT-ul a fost informat de decizia luata. Evident totul s-a petrecut cu totala discretie pentru a evita orice risc. Aniversam deci in februarie 2007 douazeci de ani de cand PNT-ul este membru al familiei crestin democrate interna-tionale.
– Romania nu are o traditie indelungata de stanga, iar democratia crestina nu se impune. Ea trebuie mai curand asumata de un partid pentru a fi in societate. Arata acest lucru o incompatibilitate intre ortodoxie si un concept politic de esenta protestant-catolica?
– Intr-adevar, crestin-democratia s-a afirmat in Europa occidentala, insa eforturi de a introduce valori crestine in viata publica au existat si in Europa de Est. Astfel PNT-ul, rezultat din fuziunea in 1926 a Partidului Taranesc a lui Ion Mihalache cu Partidul National din Transil-vania al lui Iuliu Maniu, era un partid care promova in viata publica valori cu radacini crestine, valori care sunt cele ale crestin-democratiei de astazi. Nu afirma de exemplu Maniu in discursul in care cerea unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei ca drepturile minoritatilor trebuie respectate si ca romanii nu se vor transforma din asupriti in asupritori?
– Se potriveste structura teritoriala si demografica a Romaniei unei constructii de tip federal?
– Constructia europeana presupune existenta unor structuri si institutii supranationale, nationale, regionale si locale. Ele vor trebui sa functioneze pe baza principiului subsidiaritatii. Doar in felul acesta problemele de functionare eficienta a unui ansamblu extrem de complex pot fi rezolvate. In ceea ce priveste federalizarea Romaniei aceasta problema nu se pune. Problema descentralizarii insa si acordarea unor atributii mai substantiale regiunilor este un aspect important si de actualitate si aceasta pe mai multe planuri, inclusiv cel al administrarii fondurilor europene. Exista insa presiunea traditiei, cea legata de existenta statelor nationale puternic centralizate cum este Romania si care nu poate fi neglijata.
– Deci esecul PNTCD la cele doua exercitii electorale din 2000 si 2004 nu se datoreaza faptului ca prin programul sau aduce intr-un context ortodox valori protestant-catolice. Dimpotriva, am inteles din raspunsul dumneavoastra ca democratia crestina in ortodoxie nu este o forma fara fond. Inseamna ca explicatiile esecului PNTCD trebuie cautate in alta parte.
– Va referiti desigur la esecul prezentei lui astazi pe scena politica pentru ca numai de esec nu putem vorbi daca ne gandim la remarcabilele rezultate, pe care PNTCD le-a avut privind orientarea politicii romanesti dupa evenimentele din 1989. PNTCD a fost atat pe planul politicii externe cat si pe cel al politicii interne un vizionar care se poate mandri ca toate optiunile lui au fost, mai devreme sau mai tarziu, preluate de majoritatea celorlalte partide si reprezinta astazi, cel putin declarativ, marile obiective ale politicii romanesti. Ce succes mai mare poate fi decat acela de a constata ca optiunile tale s-au impus. Orientarea spre vest, integrarea in UE si NATO, retrocedarea proprietatilor, condamnarea comunismului, deschiderea dosarelor Securitatii, legea lustratiei, etc. sunt cateva exemple graitoare.
– Esecul PNTCD este legat de faptul ca puterea in Romania dupa evenimentele din 1989 a ramas in mainile aceleiasi nomenclaturi si acelorasi structuri securiste transformate in mafii. Detinatorii puterii au pastrat controlul tranzitiei cu scopul foarte precis de a deveni noua burghezie, adica de a-si pastra pozitiile privilegiate din perioada anterioara. PNTCD deranja teribil. El e oglinda in care se vad cel mai bine crimele comuniste. Inca multi politicieni de astazi isi gasesc originile in FSN, emanatie a PCR si acestia nu pot sa vada decat cu teama si ura existenta unei oglinzi in care se reflecta adevaratul lor chip.
Metodele utilizate pentru lichidarea partidelor istorice in general si a PNTCDului in special au fost extrem de profesioniste si de eficiente. PNTCD a fost zdrobit atat din interior prin infiltrari mergand pana la cel mai inalt nivel cat si din exterior unde atat partidele partenere din coalitia de guvernare 1996-2000 cat si cele adverse aveau prin mostenire comunista un apreciabil ascendent profesional, in special in domeniul manipularii opiniei publice. Aici comunistii sunt maestri.
Metode comuniste diabolice
– Ar trebui spus ca inca de dinainte de interzicerea din iulie 1946 Partidul National Taranesc a fost sicanat de comunistii acelui timp…
– Asa este. Acest lucru confirma indirect baza crestin democrata a PNT pentru ca nu trebuie sa uitam ca Partidul Popular Italian, condus de Luigi Sturzo, a fost primul care a aratat cu degetul si a denuntat devierile totalitare ale fascismului. Unul din marile merite ale crestin-democratiei consta in luciditatea si vigoarea cu care s-a opus tuturor totalitarismelor.
– Experienta politica a PNTCD mai ridica o chestiune de fond: in calculul electoral ce trebuie sa conteze mai mult: atasamentul fata de program, fata de valori sau pragmatismul, adica adaptarea mijloacelor pentru atingerea scopului care tine de exercitiul guvernarii?
– Intotdeauna solutiile sunt de compromis. Orice om politic demn de acest nume, politicarzii se exclud, se gaseste in fata unei dileme: de a lucra in serviciul cetatii avand o abordare rationala conform preceptelor machiavelice sau de a integra in actiunea sa dimensiuni morale. Aceste doua tipuri de atitudine nu sunt intotdeauna reconciliabile. Forma spre care trebuie sa se tinda in mod ideal este de a gasi o formula in care eficacitatea in folosul cetatii sa fie bazata pe valorile morale in care omul politic trebuie sa creada. Iuliu Maniu si Corneliu Coposu sunt doua personalitati ale vietii publice romanesti care se apropie cel mai mult de acest model ideal.
– Are Romania nevoie de crestin-democratie? Dupa decenii cu tratament de stanga, foarte prost gandit si aplicat, cred ca un liberalism ar putea sa construiasca parghiile de crestere economica care sa recupereze decalajele existente fata de tarile din vest.
– Dimpotriva, cred cu convingere ca democratia-crestina corespunde perfect situatiei tarilor iesite din marasmul comunist din simplul fapt ca acest program politic a creat un echilibru intre eficacitate economica si necesitati sociale. Ea este un fel de cale de mijloc care este foarte atenta sa apere si sa promoveze libertatea, democratia, economia libera de piata care este apanajul liberalismului, dar in acelasi timp integreaza dimensiunea sociala de care Biserica s-a preocupat. Crestin democratia sustine piata libera, insa foloseste statul pentru a interveni in apararea celor care nu au capacitatea sa faca singuri fata acestei presiuni a lumii moderne. Daca pentru cei puternici si bogati libertatea este esentiala, pentru ceilalti demnitatea este asigurata de lege care impune niste limite unei abordari de liberalism pur.
Economia sociala de piata promovata de crestin-democratie a demonstrat fara echivoc calitatile sale atat pe plan eco-nomic cat si social; Exemplul Germaniei Federale este graitor; economia sociala de piata impusa de Ludwig Erhard, ministrul economiei (1949 – 1963) apoi cancelar (1963 -1966) a permis miracolul econo-mic german de dupa cel de al Doilea Razboi Mondial.
– Tocmai in virtutea faptului ca democratia crestina este utila regenerarii economice si politice a Romaniei, este legitim ca in conditiile in care PNTCD este in afara Parlamentului, alt partid cu reprezentare parlamentara puternica sa-si asume acest program?
– Nu ar fi numai legitim dar ar fi si de dorit si aceasta spre binele Romaniei si al romanilor. Eu insa nu cunosc astazi in Romania un partid cu adevarat crestin-democrat in afara de PNTCD. Partidul cu reprezentare parlamentara este evident PD. Ori acest partid nu este crestin-democrat si nici nu cred ca aspira sau poate sa devina. El este pur si simplu membru al Partidului Popular European (PPE) for-matie din care fac astazi parte atat partide crestin-democrate cat si partide cu ideologii mai de dreapta cum ar fi Partidul Popular Spaniol, UMP-ul francez si in special Forza Italia a lui Berlusconi.
– Bine, dar PD este si membru al Internationalei Crestin Democrate (ICD) din Comitetul Executiv al careia faceti parte ca responsabil cu tarile din Europa Centrala si de Est.
– Intr-adevar, PD, deja membru al PPE, a fost admis in decembrie 2006 in ICD la congresul acestuia de la Las Palmas. Dar ICD, format in majoritate din partide crestin-democrate si care a acceptat in ultimii ani ca membri si o serie de alte partide mai de dreapta cum ar fi cele membre ale PPE de care am vorbit, nu se mai numeste astazi Internationala Crestin Democrata ci Internationala Centrului Democratic. Numele i-a fost schimbat in urma cu putini ani, isi pastreaza insa sigla ICD.
– Domnule Alexandru Herlea, as vrea sa incheiem acest dialog prin formularea unui raspuns la una din perspectivele care l-a consacrat pe Max Weber ca sociolog la inceputul secolului XX. In cunoscuta sa carte "Etica protestantismului si spiritul capitalismului" sustine ca valorile religiei protestante au facut posibil capitalismul, prosperitatea spre care si noi tindem. Este ortodoxia un teren fertil pentru prosperitate economica tinand cont ca munca nu este privita ca instrument de mantuire si nu intotdeauna prosperitatea este un factor de progres spiritual?
– Complexa intrebare. Este cert ca ideologiile, mentalitatile, credintele joaca un rol deosebit de important in dezvoltarea economica, in afirmarea spiritului antreprenorial, in capacitatea de inventie si inovatie (inovatia fiind definita ca socializarea inventiei) si deci a participarii active in procesul schimbarilor tehnologice, proces care se accelereaza pe zi ce trece. V-ati referit la clasicul studiu a lui Max Weber, eu as cita si lucrarea lui Mircea Eliade "Fierar si Alchimist". Dar sa revenim la ortodoxie care este considerata ca fiind mai putin propice dezvoltarii economiei capitaliste. O atitudine contemplativa, fatalista "e bietul om sub vremi" este cea care favorizeaza o astfel de perceptie.
Mie aceasta interpretare mi se pare insa inexacta si abuziva. Ea este infirmata de fapte. Dezvoltarea Romaniei intre cele doua razboaie mondiale este graitoare pentru felul in care modernizarea economica, capitalista s-a realizat. Ritmul dezvoltarii, capacitatea de inovatie si de asimilare a schimbarilor tehnologice au fost impresionante. La aceasta se adauga numarul important de inventatori si creatori romani care s-au afirmat peste hotare aducand o contributie de seama la dezvoltarea tarilor occidentale. Sa-l mentionam numai in domeniul aviatiei pe Traian Vuia, primul care a decolat utilizand numai mijloace proprii de bord, Henri Coanda constructorul primului avion cu reactie sau Compania Franco-Ro-mana, prima companie de transport aerian transcontinental din lume. Daca mai adaugam numarul impresionant de romani care lucreaza astazi in strainatate in marile universitati si companii ale lumii, spre exemplu la Microsoft, intelegem de ce trebuie sa fim deosebit de increzatori in capacitatea romanilor, majoritar ortodocsi, odata scapati de comunism si de neo-comunistii perioadei de tranzitie, de a dezvolta cu succes o economie performanta.
[…] partidele care alcătuiesc coaliţia SPOLU – Partidul Civic Democrat (ODS), Uniunea Creştin-Democrată / Partidul Popular (KDU/CSL) şi TOP 09 – au anunţat o alianţă cu […]