“Farsa condamnarii comunismului” se intituleaza primul dintr-o serie de articole pe care dl Adrian Severin il publica, incepand cu 30 ianuarie, in “Ziua”. Desi autorul isi ia precautii, acceptand ca “indiscutabil” faptul ca regimul comunist “a comis in permanenta nedreptati”, d-sa adopta o atitudine rezervata atunci cand e vorba sa accepte ca sistemul a fost “nedrept si nejustificat… in totalitate si fara intrerupere”. Fara sa intru in amanunte, se poate spune ca aspectele pozitive enumerate de dl Severin nu pot fi considerate asa decat cu argumente sofistice. De exemplu, nu trebuie sa fii un mare istoric pentru a constata ca “semnarea Actului final de la Helsinki cu al sau cos trei dedicat drepturilor omului” nu a fost altceva decat o stratagema grosolana, caci regimul Ceausescu, intr-o masura inca si mai mare decat al celorlalte tari satelite, nici nu se gandea sa respecte drepturile omului si nu a facut-o pana s-a prabusit. Acordurile de la Helsinki au fost o negociere in care partile s-au angajat sa respecte granitele internationale (in primul rand granita germana) contra respectarii drepturilor omului, un targ in care partea prosovietica era sigura ca va putea trage chiulul.
Ceea ce a fost in permanenta criminal si ilegitim in comunismul romanesc, de la preluarea puterii, in 1945, pana la prabusirea lui, in 1989, a fost abolirea statului de drept. Aceasta domnie a nonlegii avea doua aspecte, egal de condamnabile: mai intai legile insesi erau criminale; in al doilea rand, chiar asa cum erau, legi ilegale prin esenta lor, nu erau respectate.
Sa luam, de pilda, articolul 3 al Constitutiei din 1965, care declara ca “in Republica Socialista Romania forta politica conducatoare a intregii societati este Partidul Comunist Roman”. Cum era posibil ca un partid politic, oricare ar fi fost el, sa-si aroge, prin Constitutie, dreptul inalienabil de a conduce o tara? Si stim ca, fara rasturnarea violenta din 1989, asa ar fi ramas lucrurile. Romania traia in mod permanent si ilegitim sub dictatura unui singur partid totalitar.
Dar chiar principiile edictate de Constitutie erau flagrant, sistematic si permanent incalcate. Asa erau, de pilda, libertatea cuvantului (art. 28), a constiintei (art. 30), inviolabilitatea persoanei (art. 31), secretul corespondentei (art. 33). Raportul Comisiei Tismaneanu detaliaza mai ales acele acte care au produs suferinte enorme, prin detentii, anihilarea unor categorii sociale etc. Dar trebuie subliniat cu forta faptul ca fiecare minut al existentei sub comunism statea sub dublul semn al unor legi, inadmisibile pe de o parte si calcate in picioare pe de alta, chiar asa inadmisibile cum erau.
Apare ca de neinteles dorinta exprimata de dl Severin de a inlocui “evaluarea comunismului pe baza memoriei cu cea pe baza istoriei”. În cazul de fata, memoria “conceptuala si obiectiva” invocata de autor nu ne reaminteste altceva decat existenta unui stat-gangster care nu-si respecta nici macar propriile coduri.
Desigur, nu din intamplare apare acum articolul dlui Severin. Condamnarea din 18 decembrie a comunismului de catre presedintele Romaniei a umplut de furie PSD (caruia dl Severin ii apartine). De ce? Fiindca PSD este prin excelenta partidul fostilor activisti PCR si nu a facut niciun mister din nemultumirea lui fata de condamnarea comunismului.
Problema cruciala se pune acum pentru PNL. Daca se va gasi in situatia de a guverna minoritar, cu sustinerea PSD, el va trebui sa tina seama de exigenta, clar exprimata, a social-democratilor de a renunta sau modera la maximum condamnarea comunismului, dand astfel o noua legitimitate vechilor activisti de tip Ion Iliescu, care au incetinit reformele in Romania, prelungind peste masura o tranzitie care mai pastra multe din modelele si din oamenii vechii societati comuniste. Si acest lucru ar fi o serioasa intoarcere din drum.
În timpul regimului comunist, e adevarat, s-au ridicat case, s-au construit poduri si s-au scris poeme. Oamenii au cantat si s-au iubit. Dar in conditiile vitrege in care legea a fost neincetat si barbar violata in principiile si aplicatiile ei.
Ion Vianu, scriitor
