4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialLa un pas de tragedie la Dinamo-Steaua

La un pas de tragedie la Dinamo-Steaua

La numai cateva ore dupa tragedia produsa in Sicilia, la meciul de fotbal Catania – Palermo, cand un politist a fost ucis, iar aproape o suta de persoane au fost ranite, peste 70 necesitand spitalizare, derbyul campionatului masculin de handbal, Dinamo – Steaua, a fost la un pas sa se transforme intr-o noua drama. Profitand de prezenta extrem de redusa (inexplicabil) a fortelor de ordine si de permisivitatea controlului efectuat la portile salii Floreasca – Nicolae Grigorescu, galeriile celor doua formatii au introdus in arena zeci de petarde si fumigene, cu “ajutorul” carora au iscat un adevarat “razboi”. Batai, forte de ordine coplesite, gaze lacrimogene si, in final, anularea desfasurarii partidei – acestea au fost “ingredientele” unui spectacol jalnic, cum nu am mai dori sa vedem in Romania.
Incidentele au izbucnit cu aproximativ o jumatate de ora inainte de startului partidei, cand cele doua galerii au intrat in conflict, aruncand de la o peluza la alta cu petarde si fumigene. Mai multi suporteri au fost evacuati, insa spiritele nu au putut fi calmate nici in momentul in care jucatorii celor doua echipe au iesit la incalzire. Dupa aproximativ 25 de minute de la ora la care ar fi trebuit sa inceapa partida, jucatorii Stelei au parasit sala, deoarece galeria echipei Dinamo a aruncat cu petarde in dreptul bancii de rezerve a ros-albastrilor.

Marcel Popescu acuza reprezentantii Jandarmeriei

Presedintele CS Dinamo, Marcel Popescu, a acuzat Jandarmeria Romana de faptul ca reprezentantii sai au permis membrilor galeriilor sa patrunda cu petarde si fumigene in incinta salii “Nicolae Grigorescu”. "Care este vina noastra, a conducatorilor si a jucatorilor? Ce trebuie sa facem, sa controlam fiecare spectator in parte? Asta era treaba celor pe care noi i-am angajat sa se ocupe de acest lucru. Dar suporterii au reusit sa patrunda cu petarde si fumigene in sala. Noi am fost vinovati ca nu am adus la meci 50.000 de jandarmi?", a spus Popescu.
Marcel Popescu stie ca Dinamo ar putea pierde la masa verde meciul cu Steaua, din cadrul etapei a XIV-a a Ligii nationale de handbal masculin. "În mod normal, conform regulamentului, Dinamo ar trebui sa piarda meciul cu 10-0. Daca se vrea ca Dinamo sa piarda meciul la masa verde, atunci asa se va intampla, daca nu, atunci meciul va fi reprogramat", a spus Popescu, care a lasat sa se inteleaga ca un jucator de la Steaua ar fi declansat ultimele incidente, care au culminat cu retragerea de pe teren a gruparii din Bulevardul Ghencea. "Meciul era gata sa inceapa. Eu si cu domnul Boroi (n.r. – George Boroi, presedintele CSA Steaua) ne asezasem in tribuna si asteptam fluierul de start al meciului. Atunci, daca urmariti imaginile, se vede ce jucator a aruncat cu o minge in tribuna care a lovit un spectator. Apoi a venit acea petarda si Steaua s-a retras de pe teren", a mentionat Popescu.
De asemenea, oficialul dinamovist a precizat ca unii jucatori de la Steaua au fost acuzati ca au iesit de pe teren intentionat. "Eu eram in apropiere si am auzit cum unii jucatori de la Steaua erau intrebati de ce nu au ramas pe teren sa joace, ca niste adevarati barbati. Daca se doreste sa pierdem, atunci asa se va intampla", a mai spus Marcel Popescu.

George Boroi a insistat sa se joace

In replica, presedintele CSA Steaua, George Boroi, a declarat ca "ros-albastrii" nu a refuzat sa joace pentru a castiga meciul la masa verde, ci din cauza atmosferei tensionate. "Am avut o disputa cu domnul chestor Marcel Popescu (n.r. – comandantul CS Dinamo), dar dumnealui a inteles gresit. Exista un regulament si meciul nu s-a putut disputa, iar arbitrii au luat o hotarare conform regulamentului. Nu s-a retras Steaua, nu s-a retras nici Dinamo", a spus Boroi. Oficialul stelist a subliniat ca a incercat sa-i convinga pe jucatori sa intre pe teren, insa a subliniat ca a renuntat atunci cand a observat ca atat jucatorii, cat si staff-ul tehnic erau afectati de incidentele din sala "Lucian Grigorescu". "Am fost la vestiar si am propus sa jucam acest meci, dar am observat o stare de spirit destul de proasta. De la antrenor si pana la medicul echipei, toti au suportat injurii si, chiar daca in calitatea pe care o am as fi putut sa spun intrati pe teren, ar fi fost prea mult sa le cer asta", a spus Boroi.
În sala, chiar intre cele doua grupuri de sustinatori s-au aflat si jucatoarele echipei de handbal feminin Rulmentul Brasov, impreuna cu antrenoarea Mariana Tarca. Acestea au fost surprinse in mijlocul incidentelor, mai multe handbaliste fiind nevoite sa sara din peluza direct pe teren in incercarea de a scapa nevatamate. În momentul in care incidentele au luat amploare, mai multe jucatoare de la Rulmentul au escaladat zidul de la peluza si s-au agatat de plasa din spatele portii la care se antrenau jucatorii de la Steaua pentru a scapa din mijlocul evenimentelor. Mai multi jucatori au sarit pentru a le ajuta pe handbaliste, acestea fiind indreptate spre iesirea din incinta terenului de joc. O jucatoare a echipei Rulmentul a lesinat, insa ea a primit ingrijiri medicale si si-a revenit.

Federatia decide azi

Presedintele Federatei Romane de Handbal, Cristian Gatu, e de parere ca ar fi mai bine ca meciurile de handbal sa se joace cu sala goala decat in prezenta unor suporteri care sa produca incidente ca cele de la derbiul Dinamo – Steaua, din cadrul Ligii Nationale. "Este regretabil daca si la handbal s-a ajuns la asemenea incidente. Pana acum veneau la meci doar sotiile si prietenii handbalistilor, cu exceptia partidelor internationale, si acum, dintr-o data, a venit potopul. Decat cu suporteri de genul asta, mai bine cu sala goala", a comentat Gatu, care a spus ca o decizie va fi luata de membrii Comisiei de Disciplina in sedinta de luni.
Presedintele sectiei de handbal a CSA Steaua, Stefan Birtalan, a declarat ca gruparea pe care o reprezinta nu va fi de acord cu rejucarea partidei cu Dinamo, care nu s-a mai disputat din cauza incidentelor dintre suporterii celor doua formatii. "Asemenea incidente ar trebui sa dea de gandit tuturor, nu numai celor din handbal. Astfel de incidente nu vor fi stopate numai luand masuri drastice. Nu dorim reprogramarea partidei, ci sa se aplice regulamentul care prevede ca Dinamo, in calitate de organizator, ar trebui sa piarda cu scorul de 10-0", a spus Birtalan.
Oficialul Stelei a mentionat ca Steaua nu va face nicio solicitare de a castiga partida cu Dinamo la masa verde. "Nici Boroi si nici Popescu nu decid. A fost un observator la acest meci care, probabil, va inainta un raport, pe baza caruia Comisia de Disciplina va lua o hotarare. Clubul Steaua va respecta decizia Federatiei Romane de Handbal", a mai spus Boroi.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...
Ultima oră
Pe aceeași temă