23.2 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialPolitistii, in razboi cu gastile de cartier

Politistii, in razboi cu gastile de cartier

Politistii de la Serviciul Investigatii Criminale din cadrul IJP Galati, coordonati de procuroarea Emilia Negraia de la Parchetul de pe langa Tribunalul Galati, au declansat o ofensiva in forta impotriva gastilor de cartier, in cadrul Operatiunii “Razboinicii”, reusind sa retina 14 dintre cei 25 de membri ai uneia dintre cele mai violente gasti care actiona in cartierul Micro 19.
“Am procedat la retinerea pe baza de ordonanta a 14 persoane, intre care sase minori, pe care le-am prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva, acestia fiind o parte dintre participantii la o fapta foarte grava, una din «aplicatiile» gastilor de cartier. Pe 17 noiembrie, au mers in cartierul Micro 19, la blocul L2, ei fiind inarmati cu rangi, baionete, bucati de bordura, au aplicat lovituri repetate, pe tot corpul, inclusiv in zona capului, la doi copii, de 14 si 12 ani. Ambele victime au avut leziuni care le-au pus in primejdie viata si, ca atare, incadrarea a fost de tentativa de omor calificat si deosebit de grav”, ne-a declarat procuroarea Emilia Negraia, care a mai precizat ca grupul de agresori era format din 25 de indivizi. Dintre cei 14 retinuti, instanta a dispus arestarea preventiva a numai 9 dintre agresori, ceilalti fiind cercetati in stare de libertate. Grupul de atacatori este una dintre gastile de cartier care actioneaza in cartierul Micro 19, in zona blocurilor L si F, iar rafuiala a fost organizata impotriva numai unuia dintre cei doi minori, care refuzase sa participe la actiunile gastii. Trei dintre cei arestati preventiv mai sunt cercetati pentru comiterea a inca unei tentative de omor, pentru ca, pe 10 octombrie, in cadrul unei rafuieli intre gastile de cartier l-au “tocat” cu picioarele si corpuri contondente pe inamicul N. Marian, zis “Scartos”, de 20 ani.

Gastile de cartier, grupari paramilitare

Comisarul-sef Stefan Capatan, seful Serviciului Investigatii Criminale, a explicat ca gastile de cartier se formeaza si functioneaza pe baza santajului: “Daca vad un individ despre care stiu sigur ca locuieste in cartierul lor, il ameninta: «Daca nu treci la gruparea noastra, te-am nenorocit». Ii iau numarul de telefon si in momentul in care ei trebuie sa bata pe un altul, prin telefoanele mobile apeleaza pe toti cei care au fost racolati in acest mod. Daca cel apelat nu se duce la bataia respectiva, il cauta si le cade el victima”.
Multi dintre membrii gastilor de cartier locuiesc grupat, pentru ca in momentul declansarii unei actiuni sa poata actiona cat mai rapid. Anchetarea unor astfel de cazuri decurge foarte greu, din cauza presiunilor exercitate de membrii gruparii asupra victimelor si martorilor. “Am procedat la audieri cu identitatea ascunsa, pentru ca nu se poate altfel”, declara procuroarea Emilia Negraia. “Trebuie sa punem capat acestei situatii, pentru ca nu se mai poate. Ei actioneaza in grupuri de 30-40 de indivizi si sa vedeti si cu ce umbla asupra lor, nu se mai pune problema de bate, ce rangi, ce sabii, de te apuca groaza. Au niste barde cum nici Preda Buzescu nu avea. Au comportament violent, ocupa strada, nu dau voie la circulatie. Ei individual sunt niste nimicuri, dar in grup sunt ca si lupii, musca de rup”, declara comisarul-sef Stefan Capatan, care a adaugat ca, in pofida tuturor impedimentelor, politistii de la Investigatii Criminale sunt decisi sa distruga gastile de cartier: “La acest moment, avem in ancheta peste 70 de astfel de indivizi, dar ancheta merge foarte  greu pentru ca uneori nici victimele nu mai recunosc ca au fost batute”.

Cele mai citite

VIDEO Iarnă severă în Africa de Sud. Numeroase drumuri au fost blocate, iar oamenii au rămas captivi în mașini

Vremea a creat haos în Africa de Sud, unde locuitorii din Johannesburg s-au trezit în mijlocul unei ierni neobișnuit de severe. A nins atât...

Companiile din construcții se confruntă cu deficit de personal și volume mai mici de lucrări

Companiile care activează în domeniul construcțiilor și-au încetinit creșterea, după ce estimările de la începutul anului au fost date peste cap de modificările venite...

Ciolacu promite revoluția medicală: Investiții masive în fiecare județ

În PNRR sunt prevăzute peste două miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii sistemului sanitar Invitat la evenimentul ”Viitorul se construieşte azi! Sănătatea unei naţiuni pleacă...
Ultima oră
Pe aceeași temă