Razboiul purtat in transeele coalitiei si ale palatului prezidential, precum si numarul crescand al oponentilor Cotroceniului arunca o lumina edificatoare asupra conditiei politicii. Prima concluzie rezultata este cea a dominantei asa-numitelor grupuri de interese, ambitionate exclusiv de perspectiva a noi si noi castiguri financiare.
Traian Basescu este, cu mare probabilitate, dusmanit de persoane ca Dan Voiculescu sau Dinu Patriciu. Daca ar fi acceptat modelul iliescian de comportament prezidential – de presedinte eminamente locutor, insa determinat a nu schimba nimic -, animozitatile personale ar fi disparut, aproape sigur, de mult.
Dar prin sustinerea unui sistem juridic mai independent Basescu a indicat cat se poate de limpede ca rolul “scorpiei imblanzite” nici nu i se potriveste si nici nu il multumeste. Pentru un politician maturizat in perioada anilor ’90, cand motivele intrarii in politica rezidau de cele mai multe ori in tentatia acapararii bogatiei publice, Basescu a evoluat pana la urma intr-o directie neasteptata. Notoriul bilet trimis de Tariceanu presedintelui in 2005 denota ca liderul PNL se astepta ca vointa de reforma afisata de Basescu sa constituie, de fapt, doar uzuala strategie de imagine, considerand ca seful statului se va dovedi de aceeasi “incredere” atunci cand se pune problema salvarii unor persoane influente, aflate in impas legal.
Jargonul politic rus denumeste mogulii puterii drept “Siloviki”, termenul (de la sila, forta) referindu-se atat la cei influenti proveniti din randurile KGB-GRU, cat si la persoane ce-si desfasoara activitatea in ministerele considerate forte. A cam sosit vremea pentru ca inventivitatea romaneasca sa produca un termen autohton de desemnare a retelelor orientate spre deturnarea fondurilor de stat si, de-acum, europene, fara a se sinchisi in vreun fel de diferentele ideologice existente.
De curand, privilegiatii si-au aratat copitele si coarnele intr-o maniera fara precedent – taurii elitari s-au infuriat deoarece in prezentele vremuri ce s-ar fi vrut de consens, avand in vedere promitatorul venit national inzdravenit, Basescu n-a gasit nimic mai bun de facut decat sa puna public sub semnul intrebarii legitimitatea sistemului mogulilor. PSD s-a declarat pregatit a colabora cu PC in vederea suspendarii presedintelui, in pofida faptului ca unele dintre figurile cele mai proeminente ale social-democratilor au dezertat tocmai in tabara lui Voiculescu – aspect ce denota inca o data cat de triviale si lipsite de importanta devin diferentele de partid atunci cand buna functionare a sistemului este considerata in pericol.
Principala arma a acestor elite ramane Tariceanu. Domnia sa a indicat relativ deschis ca, daca presedintele nu se potoleste rapid, voturile liberale se pot dovedi decisive in cursul primei faze a procedurii de suspendare. Iar daca aluzia va fi fost insuficienta si Basescu tot nu va semnala ca bate in retragere, are toate sansele sa se vada confruntat curand cu o campanie media din ce in ce mai acerba. Într-o vreme – in 2005, cand intentia sa de inducere a anticipatelor parea sa aiba sanse de succes –, fusese numit “dictator” si “dement” de catre diversii purtatori de cuvant ai grupurilor de interese. PSD si PC se temeau si inca se tem de sanctionarea drastica, de catre electorat, a faptelor savarsite de reprezentantii formatiunilor lor, respectiv de respingerea valorilor profund alienate pe care le reprezinta. Ambele partide sunt determinate sa probeze ca, de fapt, nu exista alternativa la domnia celor putini si privilegiati, fiind convinsi ca marea majoritate a cetatenilor se va obisnui cu o guvernare oligarhica atata timp cat conditiile generale de trai se vor imbunatati cat de cat. Schimbarile survenite, din 2004, in randurile proprietarilor si conducerilor din mass-media inlesnesc, acum, orice tentativa a oligarhilor de demarare a noi ofensive impotriva lui Basescu. Anuntul lui C.V. Tudor de lansare a unui post TV pana la sfarsitul anului constituie un alt pas important facut in aceasta directie. Papusarii din spatele scenei vor avea, in curand, o sansa in plus spre a-l discredita pe Basescu, folosindu-se de Vadim Tudor din plin.
În concluzie, seful statului va trebui sa actioneze cu maxima prudenta daca doreste sa previna deteriorarea, in timp, a reputatiei sale. Strategia prezidentiala ar trebui sa prevada o partiala ajustare a comportamentului sau public, pentru a le oferi cat mai putine motive de atac dusmanilor, la care s-ar adauga o identificare clara a prietenilor si suporterilor – inclusiv din randurile PD, pentru a constata daca valorile pe care doreste a le reprezenta mai intrunesc suficienti sustinatori sau nu. Pentru ca, in final, o strategie de succes nu poate prevedea decat crearea unei coalitii reformatoare, ce transcende politicile de partid, implicand in schimb cetatenii marginalizati atata amar de vreme tocmai din cauza caracterului exclusivist si arbitrar al politicii.
Tom Gallagher, profesor
la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
