Primarul municipiului Resita, Liviu Spataru, nu a facut nici un secret din intentia sa de a demisiona din PNL, in ultimele zile. Prima data a declarat public ca ia foarte in serios o atare varianta la sedinta de Consiliu Local din aceasta saptamana, dupa ce s-a trezit ca unii dintre alesi cu aceeasi apartenenta politica au votat alaturi de PSD si PRM pentru respingerea unor proiecte initiate de el.
Conflictul dintre liberali mocneste de mai multa vreme. Gurile rele sustin ca declansarea ostilitatilor s-ar fi produs chiar dupa alegerile locale din 2004, in conditiile in care gruparea liberala locala ar fi avut un statut aparte, la nivel national, prin sustinerea lui Theodor Stolojan, via Mona Musca. Conform acestei variante, retragerea treptata a celor doua personalitati din primul rand al politicii liberale ar fi atras marginalizarea filialei PNL de catre conducerea centrala.
Alte surse sustin ca accentuarea disputelor interne l-ar fi determinat pe chirurgul Gavril Soran sa opteze pentru partid in defavoarea Prefecturii, de la inceputul acestui an. Cert este, in privinta acestei variante, desi postul fusese castigat de liberali si desemnarea succesorului lui Soran trebuia decisa de premierul Calin Popescu-Tariceanu, au fost necesare luni de zile pana cand seful Guvernului a decis sa numeasca in functie succesorul desemnat, la momentul plecarii, de seful liberalilor caraseni.
In lunile in care judetul Caras-Severin nu a avut prefect, functia acestuia a fost oarecum acoperita de presedintele Consiliului Judetean, Sorin Frunzaverde.
Scadenta defavorabila
In multe situatii, Frunzaverde a trebuit sa intervina pentru rezolvarea unor probleme aflate in aria de competenta a alesilor locali liberali, probleme care au primit doar rezolvari de moment, nu de durata. Dincolo de succesul imediat al cate unei interventii, la momentul deconturilor situatia s-a intors in dezavantajul alesilor PNL.
Este cazul terenurilor proprietate privata din interiorul zonei desemnate pentru viitorul parc industrial al municipiului Resita. Problema proprietatii asupra suprafetei devenise stringenta dupa castigarea finantarii europene necesare, in conditiile in care, sub vechiul mandat, fosta putere locala nu s-a uitat prea atent la terenul respectiv, primit in contul unei datorii a Combinatului Siderurgic catre bugetul local.
S-a descoperit ulterior ca parcela nu era libera de sarcini, iar cum delegatia Comisiei Europene anuntase ca va veni in scurt timp sa vada cum se prezinta situatia dreptului de proprietate, o interventie era necesara. Sub medierea presedintelui CJ, partile s-au intalnit, au discutat si s-au inteles, in sensul ca proprietarii de terenuri urmau sa fie despagubiti pana la mijlocul lunii martie pentru terenuri (nu la valoarea pe care o doreau, dar oricum peste cea oferita initial), iar autoritatile inchideau procesele derulate prin instanta pe aceasta tema.
Proprietarilor din zona li s-au promis atunci, per total, cateva sute de mii de euro. Cu gandul la banii pe care urmau sa-i primeasca, ei au fost chemati la Primarie cu actele de proprietate, pentru reglementarea lucrurilor. Numai ca luna martie a trecut, iar banii nu au venit.
Mai mult, la inceputul acestei saptamani, cand proiectul parcului industrial a fost supus unei dezbateri publice, resitenii au aflat cu stupoare ca obiectivul se va construi doar pe jumatate din suprafata: cea in care nu se afla terenuri in litigiu.
In locul sumelor promise, proprietarilor li s-a spus ca vor trebui sa suporte din propriul buzunar ecologizarea terenurilor. Aceasta, dupa ce, cu cateva zile inainte, viceprimarul PD al orasului, Tiberiu Padurean, declara ca s-au identificat alte suprafete care ar putea fi ecologizate si puse la dispozitia potentialilor investitori.
Dispute intestine pe teme patrimoniale
Sunt de notorietate si conflictele care mocnesc chiar intre liberali, impartiti in diferite factiuni, in functie de anumite interese. A fost cazul disputei dintre primarul Spataru si viceprimarul liberal Dorinel Hotnogu. Mai multe declaratii publice ale acestuia din urma l-au determinat, se pare, pe edilul-sef sa prezinte in Consiliul Local, o hotarare prin care lui Hotnogu i se luau principalele atributii.
Disputa s-a derulat pe fondul unor alte manevre de culise care au motivat suficient una dintre taberele liberale, cea condusa de consilierul local Jaro Marsalik, sa forteze declansarea unei adunari extraordinare a CL pentru externalizarea unor activitati ale Primariei, in pofida opozitiei lui Liviu Spataru. Pana la urma, adunarea extraordinara nu a avut nici un efect atunci.
Cat priveste atributiile viceprimarului liberal Dorinel Hotnogu, hotararea care ii reducea serios atributiile a fost atacata in contencios-administrativ de prefectul de Caras-Severin, Anton Paulescu, cu doar o zi inaintea sedintei de CL. La intrunire, primarul initiase un proiect prin care urma sa devina presedinte al comisiei de licitatii (condusa anterior de Hotnogu), respins la vot de consilieri, la fel ca un altul, propus tot de edil, referitor la organigrama si statul de functii al aparatului propriu al Consiliului Local.
Respingerile s-au bucurat de o alianta la vot intre unii dintre consilierii liberali si cei ai PSD si PRM. Acesta este fondul pe care Liviu Spataru a declarat raspicat ca s-a saturat de „dispute politicianiste” si de „smenuri” si ca se gandeste tot mai serios sa devina independent, pentru a putea demasca interesele personale care paraziteaza puterea decizionala a Consiliului Local.
Dupa acest anunt, toata saptamana nu s-a auzit nici o reactie prin care PNL Caras-Severin ar incerca sa-l convinga pe primar sa renunte la demisia din partid. Au aparut, in schimb, declaratii virulente impotriva edilului la conferintele de presa, indeosebi la cea a organizatiei municipale a PSD, in timp ce conducerea filialei PRM si-a anuntat chiar intentia de a ataca in contencios-administrativ cateva hotarari pronuntate in sedinta Consiliului Local din aceasta saptamana.