Intrebarea fireasca pentru romanul de rand este daca au credibilitate si autoritate morala un presedinte de Camera sau un viceprim-ministru asupra carora se acumuleaza dezvaluiri grave, in media, de incalcare a legilor statului. Tipic pentru democratia noastra damboviteana, atat de originala, este recursul la „autosuspendarea” din organele de partid, dar ramanerea senina in inaltele functii de raspundere in stat, in dispretul bunului simt elementar si al practicii din tarile occidentale. Un exemplu, printre altele, il ofera fostii ministri francezi Dominique Strauss-Kahn (socialist) si M. Longuet (gaullist), ambii personalitati marcante in viata politica din Franta, care au demisionat imediat din guvern cand presa a semnalat ilegalitati aparente in viata personala, lasand justitia sa se pronunte, ferita de presupuse constrangeri. De altfel, justitia a stabilit, indubitabil in cazul amandurora ca acuzatiile nu au avut baza reala, dar, ceea ce este important, demisia imediata din organele de conducere ale statului a fost considerata de ei insisi, de partidele respective si de opinia publica ca „sine qua non” pentru functionarea democratiei.
Este mai mult decat evident ca instantele noastre de justitie nu sunt incurajate psihologic sa actioneze firesc si impartial atunci cand in fata lor se prezinta un presedinte de Camera, un viceprim-ministru sau un parlamentar in functie si nu doar niste oameni politici adusi in calitate de simpli cetateni, intr-un proces ordinar de coruptie. Fapt agravant, avem spectacolul implicarii in procese al unor parlamentari-avocati, sfidand o incompatibilitate morala intre cele doua calitati si care, plini de importanta si aroganta, incearca sa intimideze instanta. Aceste elemente devin insurmontabile functional atunci cand, din incompetenta profesionala sau din ratiuni inacceptabile, dosarul procurorilor este inconsistent, iar judecata alterata. Justitia romana trece in aceste luni un dificil examen in fata opiniei publice, cu conditia de a avea vointa necesara pentru a-si intra in rol. Daca nu, vom continua sa asociem justitia cu condamnarea unui tanar pentru ca a furat cateva fripturi dintr-un bufet sau cu incarcerarea unor prostituate.
In contextul social-politic actual, nu a surprins mult afirmatia dlui Geoana, presedintele PSD, ca Adrian Nastase si-a facut singur probleme cu declaratia de avere (!) aruncand in derizoriu ideea de moralitate care impune demnitarilor justificarea averilor acumulate in perioada functionarii ca inalti bugetari. De altfel, gafa sau nu, dl Geoana isi exprima public surprinderea ca PSD a acumulat datorii considerabile de zeci de miliarde in perioada cand era la putere, subintelegand deci ca sumele respective puteau fi preluate de stat. Pentru o practica asemanatoare, dar intr-o abordare benigna, fostul premier francez Alain Juppe, care salarizase cativa functionari in partidul sau din bugetul de stat, a fost tradus in justitie si condamnat penal. Dar la noi nimeni nu plateste in asemenea situatii, „justificand” uimirea dlui Geoana ca a mostenit Partidul Social-Democrat cu datorii…
Pentru a lasa justitia sa aplice corect legea, libera de presiuni, oamenii nostri politici, de la putere sau din opozitie, ar trebui sa abordeze cu simt al raspunderii si respectului pentru opinia publica institutia de onoare a demisiei pentru demnitarii chemati in fata instantelor de judecata. Acest deziderat elementar ar trebui insotit de o asanare a relatiilor dintre putere si magistratura, renuntarea la sicane si presiuni, retinerea de la „gafe” si telefoane de control ale unor inalti demnitari etc.
