Marfurile provenite din import si vandute in valuta, in regim duty-free, ar putea fi scutite de plata taxelor vamale, urmand a fi comercializate numai prin magazinele special amenajate si la bordul aeronavelor, la propunerea a doi senatori, Marius Marinescu (PD) si Popa Nicolae Vlad (PNL), adoptata de Senat. Tot la propunerea lor, taxa pentru eliberarea autorizatiilor care au ca obiect comercializarea acestor marfuri s-ar putea modifica de la 10.000 de dolari SUA la 10.000 euro, iar termenul de valabilitate a autorizatiilor s-ar putea reduce de la cinci ani la un an. Comercializarea marfurilor in regim duty-free, propun senatorii, se va putea face prin magazinele autorizate ce vor putea fi amplasate pe partea dreapta a sen-sului de iesire din tara, in punctele de trecere a frontierei de stat navale si aeroporturi internationale. Plata integrala a taxei de autorizare ar urma sa se faca in lei, prin transformarea sumei in euro, la cursul de schimb stabilit si comunicat de BNR in fiecare zi de joi.
Modificarile la legislatia privind regimul vamal al marfurilor comer-cializate in regim duty-free propuse de cei doi senatori vin intr-un moment in care Romania este pe cale de a se alinia la practicile comunitare, care prevad eliminarea de la data aderarii a comertului duty-free pentru calatorii intracomunitari, in aeroporturile si porturile internationale. In statele membre ale UE, magazinele in regim duty-free nu functioneaza in punctele de trecere a frontierei terestre sau navale, fiind desfiintate sau in curs de desfiintare, la fel ca si in statele candidate. De aceea, nici Guvernul nu a sustinut propunerea legislativa, precizand ca se impune restrangerea activitatii de comercializare a marfurilor in regim duty-free numai in magazinele care functioneaza in aceste scopuri in aeroporturile deschise pentru traficul extern de pasageri, amplasate exclusiv pe sensul de iesire din tara, in magazinele duty-free diplomatice si al celor de la bordul aeronavelor in trafic extern.
Propunerea celor doi senatori intra in "competitie” cu un demers al Ministerului Finantelor, care a anuntat si el ca a elaborat un proiect de act normativ avand ca obiect, de asemenea, comercializarea mar-furilor in aeroporturi internationale dupa locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, la bordul aeronavelor care efectueaza curse in trafic extern de pasageri si prin magazine diplomatice.