Publicam in grupajul de mai jos fragmente din jurnalul tulburator al unei calugarite dintr-o manastire apartinand Episcopiei Romanului, pastorita de PS Eftimie Luca. Este doar o marturisire din multele pe care le avem la indemana, si care releva o realitate trista si incredibila: in multe manastiri si palate ale ierarhilor BOR, maicutele sunt folosite pur si simplu ca sclave, fara nici cel mai elementar drept uman, ordinele staretei sau ale episcopului avand putere de viata si de moarte asupra destinului lor. Pentru a intelege cum s-a ajuns sa vorbim de sclavagism monahal, la intrarea in mileniul trei, trebuie sa precizam ca multe din maicile care vietuiesc in manastiri provin din casele de copii, institutii care le ocrotesc pana la implinirea varstei de 18 ani, dupa care le dau drumul in lume. Traumatizate de umilintele indurate in copilaria lor orfana, in absenta unei minime ocrotiri sociale, dupa varsta majoratului, aceste fete provenite din casele de copii isi gasesc de cele mai multe ori un adapost si un rost in manastiri, unde isi predau destinul in mana unor personaje eclesiale nu intotdeauna devotate slujirii lui Dumnezeu. La cea mai mica tentativa de personalizare a conditiei lor umane, aceste biete vietuitoare sunt date afara din manastire, ratacesc pe la rudenii si cunostinte neprimitoare si, in cele din urma, se intorc singure si bat din nou la portile manastirii parasite, ca la ultimul refugiu, cazand uneori prada unor duhovnici fanatici, unor starete diabolice sau unor ierarhi care folosesc interesat lipsa oricarui orizont al destinului lor. Pe acest fond, se explica tot ce s-a intamplat recent la Manastirea Tanacu din Episcopia Husilor: tanara Irina Cornici provenea dintr-o casa de copii din Barlad, unde si-a gasit ocrotire dupa ce tatal ei s-a sinucis, in copilarie, si mama
i-a paralizat. O situatie similara are
si tanara maica din al carei jurnal transcriem acum cateva pagini.
In Episcopia Romanului, lucrurile clocotesc de mai multi ani, scandalurile in lant care au dus la o originala greva monahala au umplut paginile ziarelor locale. Deocamdata! Pentru ca lucrurile grave, nerezolvate la timp, se amplifica pe principiul avalansei. Profitand de varsta inaintata a episcopului Eftimie Luca, trecut de 90 de ani, o nepoata a sa, celebra deja in zona Maica Mihaela, taie si spanzura in Episcopia Romanului, schimband preoti, starete, consilieri episcopali, angajandu-i pe altii dupa propriile interese, tratandu-le pe maicile aflate in ascultare la Palatul Episcopal ca pe niste sclave fara nici un fel de drept uman. Avem la indemana un dosar voluminos al neregulilor si abuzurilor acumulate in Episcopia Romanului, pe care venerabilul episcop Eftimie Luca nu le mai poate controla, lasand-o pe nepoata sa Mihaela Isache sa invarta episcopia pe degete. Lucrurile deosebit de grave, cum este cazul Manastirii Tanacu, se intampla acolo unde abuzurile nu sunt stopate la timp si se acumuleaza pana la dezastru. E timpul ca in Episcopia Romanului „dictatura Maicii Mihaela”, cum o numesc slujitorii alarmati ai eparhiei, sa inceteze. La fel si sclavia monahala din unele manastiri si episcopii ale BOR. Inainte de a fi prea tarziu!
Un haos de rautati
„Din ordinul Prea Sfintitului Eftimie, am fost aleasa de maica stareta si parintele duhovnic, impreuna cu sora L., sa facem ascultare la Palatul Episcopal. Cand am intrat in ascultare la Palat, in primele doua saptamani Maica Mihaela a umblat frumos cu noi. Dupa aceea, Maica Mihaela a inceput sa ne lucreze cu tot felul de motive false. Prima lovitura a Maicii Mihaela: a incercat sa bage vrajba intre mine si sora L., sa nu putem sa ne mai intelegem. Venea Maica Mihaela la mine si-mi spunea ca sora Dana (asa ii ziceam noi) nu face ascultare, nu sterge bine praful, vorbeste urat, nu-l serveste pe Prea Sfintitul cum trebuie s.a. Catre sora L. zicea despre mine ca nu stiu sa-i fac mancare Prea Sfintitului, lucruri care nu-i sunt placute lui Dumnezeu. Dar toate acestea nu erau adevarate. Eu si sora L. ne-am tinut unitatea intre noi, pana la sfarsit. Maica Mihaela a cautat sa ne desparta, sa nu ne intelegem, dar nu a reusit, noi fiind intelenite de la primii pasi ai calugariei. Avand atatea invataturi de la maica stareta si parintele duhovnic si trecand prin multe ascultari, Maica Mihaela nu a reusit sa faca din noi un desert si un haos de rautati. Fiind calugarita si depunand voturile calugaresti, m-am lasat in voia lui Dumnezeu, avand rabdare, si am mers mai departe cu ascultarea la bucatarie. Fara cartire, ascultarea la bucatarie e ca o mucenicie”.
Salata de rosii pentru Prea Sfintitul
„Fiind bucatareasa, Prea Sfintitul imi dadea meniul de mancare pentru ziua respectiva. In urma Prea Sfintitului, Maica Mihaela venea la bucatarie si ma intreba ce comanda a dat de mancare. Fiind sincera, ii spuneam Maicii Mihaela comanda, iar ea imi schimba meniul, spunand ca Prea Sfintitul a hotarat asa. Fa-ceam cum imi spunea maica, pentru ca vorbea in numele Prea Sfinti-tului. Cand ajungeam cu mancarea la Prea Sfintitul, eram luata la intrebari de ce nu am respectat comanda meniului. Iar Maica Mihaela, fiind la masa cu Prea Sfintitul, nu spunea nimic, ii parea bine ca a reusit sa-mi faca rau. Metoda aceasta de batjocura era aproape zilnic repetata.
Prea Sfintitul mi-a dat comanda sa-i fac o salata de rosii cu salata verde. Nu a trecut mult si in urma Prea Sfintitului a aparut Maica Mihaela si m-a intrebat ce fel de comanda mi-a dat. Cand a auzit ca-i fac salata asa cum primisem comanda de la Prea Sfintitul, Maica Mihaela mi-a spus sa n-o fac asa, ci s-o fac simpla, fara salata verde, numai cu rosii, sa nu-i faca rau. Pe de alta parte, fiind la masa cu Prea Sfintitul, ii spunea: „Vedeti ce salata v-a facut maica F.? A taiat rosia in patru si a terminat cu salata! Sa o chemati si sa-i atrageti atentia ca nu-si face ascultarea asa cum trebuie!”. Prea Sfintitul m-a chemat la masa sa-mi arate ce fel de salata i-am facut si sa ma intrebe de ce nu i-am respectat meniul. Fiind sireata ca intotdeauna, Maica Mihaela a plecat din sufragerie si s-a dus in sala de receptie, pentru a putea asculta cum ma cearta. Dar Prea Sfintitul mi-a vorbit frumos si m-a intrebat de ce nu i-am facut salata cum mi-a zis, iar eu i-am spus cu adanca smerenie: „Prea Sfintite, va rog frumos blagosloviti si ma iertati, salata am facut-o asa cum ati spus Prea Sfintia Voastra, dar Maica Mihaela mi-a zis s-o fac fara salata verde, ca va face rau, salata sa fie facuta numai din rosii. Puteti s-o chemati de fata pe Maica Mihaela, sa spuna asa cum a fost”.
Prea Sfintitul m-a inteles si crezut si mi-a zis sa nu ma iau dupa Maica Mihaela. Mi-am cerut iertare, Prea Sfintitul m-a iertat si m-am reintors din nou la ascultare. Cautam sa fie pace si intelegere intre noi si Maica Mihaela, taceam si inghiteam in sec, numai sa fie bine. Faceam ascultare, zi si noapte, sa fie curatenie si puse toate la locul lor, sa fie placute lui Dumnezeu si celor ce le slujeam din dragoste pentru Dumnezeu. Dar bine nu era!”
Suferinta o tineam
in mine, numai Dumnezeu stia
„Ce facea, ce nu facea, Maica Mihaela la toate usile statea si asculta. Durerea si suferinta o tineam in mine, numai Dumnezeu stia. Stateam la masa in bucatarie si mancam. Dar ce mancam? Ceai cu paine, rareori mancam si noi o mancare ca lumea. Si in Postul Mare si dupa Postul Mare am mancat mai mult ceai cu paine si rareori mancare, sa nu i se para Maicii Mihaela ca mancam bunatatile pamantului. Cautam sa ne hranim cu acea pace care nu exista acolo. Poti sa ai bunatatile pamantului, daca nu ai pace sufleteasca, esti flamand si insetat tot timpul.
Prea Sfintitul ne spunea mereu sa mancam, sa nu stam flamande, ca ascultarea-i grea. Dar nu stia Prea Sfintitul ce facea Maica Mihaela cu noi. Cand nu mai puteam, ii spuneam Prea Sfintitului despre situatia noastra si rautatea Maicii Mihaela, ce ne face si cum se comporta cu noi, ca era ridicata furtuna asupra marii tot timpul. Prea Sfintitul imi spunea sa rabd si sa nu ma iau dupa Maica Mihaela, „ea nu stie de calugarie, nu vezi, eu sunt batran si am de tras de pe urma ei”. Imi puneam de multe ori intrebarea: „Dar noi?” Imi aduceam atunci aminte de invataturile maicii starete si ale parintelui duhovnic: „Cautati pacea si o urmati, aveti rabdare, fiti intelepte, blande si ascultatoare”. Dar Maica Mihaela numai pacea nu o urma. Vorbea ca vrajmasii prin Palat, cu ton poruncitor si foarte urat, vorbea tiganeste, nici nu stiu cum sa mai zic, nu am mai intalnit un asemenea om ca ea. Cu toata lumea vorbea foarte urat”.
Ma punea sa arunc mancarea la caini
„Odata m-a trimis in gradina sa-i scot niste cartofi din pamant si sa-i fac Prea Sfintitului fierti in zeama, un fel de rasol de cartofi. Dupa ce am fiert cartofii m-am apucat sa-i curat, dar Maica Mihaela mi-a poruncit sa nu-i curat, ci sa-i dau asa. Un rasol de cartofi cu coaja numai un om nesanatos la cap ar fi putut sa-i dea. Dar Maica Mihaela, fiind nervoasa, voind sa-mi faca iarasi rau, m-a trimis la Prea Sfintitul cu acei cartofi necuratati. Cand a vazut Prea Sfintitul, sa-si puna mainile in cap! Iarasi suparare mare in casa: Maica Mihaela i-a spus Prea Sfintitului ca-i dau mancare ca la porci si ca trebuie sa fiu pedepsita! Ea nu patea niciodata nimic. Noi lasam capul in jos si duceam pata pe obraz. Cand n-am mai putut i-am spus Prea Sfintitului ca Maica Mihaela este pricina acestor neintelegeri, doar sa ies eu rau si de batjocura.
De multe ori, intra in bucatarie si se uita prin toate oalele cu mancare, iar daca nu-i placea zicea s-o aruncam la caini. Un blid de mancare nu dadea pomana! Uneori era mancare gatita cu carne si, desi era proaspata, ma punea s-o arunc la caini. Ma forta si ma urmarea pana aruncam mancarea la caini, in spate, unde se arunca mancarea. Intr-o seara mi-a zis sa incui usa din spate, de la bucatarie. Dupa ce am incuiat-o mi-a poruncit s-o descui, dupa ce am descuiat-o iarasi s-o incui. Si asa mai departe, a repetat de multe ori, numai sa-si bata joc de mine. Maica Mihaela ii mai facea si ea mancare Prea Sfintitului. Daca mancarea ii iesea rea, spunea ca eu am facut-o asa, numai sa arunce tot raul asupra mea”.
Isi batea joc de mine mai rau ca de-un animal
„Maica Mihaela musca fara veste, precum sarpele. Avea pretentia sa-i duc cafeaua la chilie, mancarea sa fie la program. Dar eu m-am dus la Palat sa-i slujesc Prea Sfintitului, nu ei. Am servit-o, am omenit-o cum a vrut ea, dar cand am vazut ca-si bate joc de mine mai rau ca de un animal am refuzat sa-i mai duc cafeaua la chilie, cum dorea. Am asteptat-o cu mancarea calda iar ea s-a dus la cantina sa manance, stiind bine ca o asteptam cu mancarea. A trecut Prea Sfintitul pe la bucatarie si a intrebat de ce nu mancam. I-am raspuns ca o asteptam pe Maica Mihaela sa mancam impreuna. „Mancati, maicilor, ca Mihaela a mancat la cantina!” Cand a venit de la cantina, foarte tarziu, ne-a certat de ce n-am asteptat-o cu mancarea, de ce-am mancat fara ea. A inceput sa izbeasca si sa tranteasca, mai rau ca o fiara salbatica, nu am alta expresie mai potrivita. S-a dus la Prea Sfintitul sa-i spuna ca n-am asteptat-o cu mancarea. Prostii, niste fleacuri! Dar ele ne macinau viata zi de zi.
Ma punea sa-i aleg merele si sa fac curatenie in beci la ora 11-12 noaptea. Incepea sa tipe la noi ca toate treburile nu-s pe placul ei, ca nu-i mai place de noi. Ne certa si apoi pleca la Prea Sfintitul si-i vorbea si lui urat, pe ton poruncitor si foarte murdar, fara rusine, trantindu-i scaunul in fata. Trantea usile, izbea gratarele, hodorogea prin pod, deschidea geamul cu zgomot, iesea noaptea pe afara, cara lucruri din Palat. Odata am prins-o cu o masa in spate si am intrebat-o ce face cu ea. Mi-a raspuns ca-i a ei personala si o duce la camera ei, la centrala. Avea camera si la Palat, si la centrala. Ii scotea hainele Prea Sfintitului de prin dulapuri, ma punea sa le asez la loc. Dupa ce le asezam, iarasi le scotea. Si tot asa de mai multe ori. Cand n-am mai putut suporta, m-am dus la Prea Sfintitul si am cerut blagoslovenie sa plec, ca nu pot sa mai stau cu un asemenea om ca Maica Mihaela. Am plecat de la Palatul Episcopal din cauza Maicii Mihaela.
Cand am plecat de la Episcopie tot Maica Mihaela m-a invinuit ca i-am luat un serviciu de cristal, dar eu nu mi-am luat nici macar hainele mele pe toate. Nu-mi trebuia nimic, nici macar un varf de ac, decat sa plec si sa nu mai aud niciodata de Maica Mihaela de la Palatul Episcopal”.
Fiind orfana, am umblat mult timp in pribegie
„Dupa ce am plecat de la Palat am umblat mai mult timp in pribegie, pe la bunici si matusi, caci parinti nu mai aveam, fiind orfana. Dupa doua saptamani m-am intors in manastire. Iubindu-mi calugaria, nu am putut ramane mult timp in lume. M-am plecat cu multa smerenie maicii starete, rugand-o sa ma primeasca din nou in manastire. Maica stareta nu voia sa ma mai primeasca, spunea c-a primit ordin de la Prea Sfintitul sa nu ma primeasca. Iar eu iarasi am staruit foarte mult pe langa maica stareta sa ma primeasca in manastire, cerandu-mi singura canon. Maica stareta m-a primit, mi-a dat canon 3 ani de zile sa muncesc la grajd. Dupa 3 ani de canon, m-am intalnit cu Prea Sfintitul la manastire, cerandu-i iertare si blagoslovenie pentru a vietui in continuare la manastire. Prea Sfintia sa a fost bun ca de fiecare data. Ii multumesc, rugandu-l pe bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa-i dea sanatate si ani lungi de pastorire. Dupa 6 ani de zile, am fost exclusa din manastire pe acelasi motiv din anii trecuti”.
Prea Sfintite Stapane
„Cu adanca smerenie va rog sa binevoiti prin prezenta cerere a-mi proba revenirea in manastire, fiind vietuitoare din anul 1990. Mentionez ca am facut ascultare cu dragoste acolo unde mi s-a cerut si doresc pana la sfarsitul vietii sa raman vietuitoare in aceasta manastire.
Cu smerite metanii, va sarut mana, monahia F.”
