19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportPD si PSD s-au aliat impotriva ministrilor PNL

PD si PSD s-au aliat impotriva ministrilor PNL

Ministrii liberali ai Finantelor si Aparii Sebastian Vladescu si Teodor Atanasiu au avut ieri mari dureri de cap provocate de parlamentarii din comisiile de aparare, in timpul dezbaterilor asupra legii bugetului de stat. Cei doi ministrii fiind de la PNL, parlamentarii PD s-au aliat cu cei ai PSD pentru a le da peste cap planurile sefului de la Finante si ale celui de la Aparare privitoare la buget. Mai intai ministrul de Finante reprezentat la sedinta de o secretara de stat a avut probleme cu presedintele Comisiei de Aparare a Camerei, Mihai Stanisoara de la PD. “A venit o doamna secretar de stat de la Fi–nante si ne-a spus ca asta e bugetul, asta e, ministerul n-are ce face. Atunci i-am spus noi de ce nu da ministrul Vladescu o ordonanta de urgenta si gata, scapa de Parlament! Decizia este politica si apartine Parlamentului, nu Guvernului”, a declarat Stanisoara dupa sedinta precizand ca l-a deranjat foarte tare reactia reprezentantei Ministerului Finantelor. O alta victorie a PD si PSD impotriva lui Sebastian Vladescu a fost eliminarea din Legea bugetului a art. 27 prin care Rompetrol, societate condusa de liberalul Dinu Patriciu, ar fi urmat sa asigure alimentarea ministerelor cu benzina in contul acestor servicii, urmand sa i se reduca taxele si impozitele pe care le plateste la stat. Parlamentarii din Comisia de Aparare au fost extrem de revoltati de aceste prevederi, invocand relatia de prietenie stransa intre ministrul Vladescu si omul de afaceri Patriciu. In ceea ce-l priveste pe ministrul Atanasiu, acestuia i s-a cerut sa-si ia bugetul prezentat si sa vina cu altul care sa respecte angajamentele luate de Romania privind aderarea la NATO. De asemenea, parlamentarii din comisie n-au fost de acord cu ideea ministrului Atanasiu de a avea posibilitatea sa vanda active din patrimoniul ministerului. Pesedistii si democratii la unison au spus indignati ca Ministerul Apararii nu este “agentie imobiliara”, ca ministrul Atanasiu nu poate sa vanda dupa bunul plac unitati militare si terenuri.

Liberalii isi apara ministrul

Secretarul Comisiei de aparare, liberalul George Scutaru, sprijina propunerile ministrului de resort. El sustine ca propunerea ministrului Atanasiu de a avea posibilitatea sa vanda activele, iar banii sa intre in buget este o modalitate de a aduce mai multi bani acestei institutii.
Pe de alta parte, ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, a declarat, dupa audierea la comisii, ca deputatii si senatorii din comisiile de aparare si-au exprimat dorinta de gasi solutii pentru majorarea bugetului institutiei. In urma angajamentelor luate in fata NATO, MApN a solicitat 2,38% din PIB, dar a primit 1,87%.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă