Vacantele din statiunile romanesti de la Marea Neagra seamana din ce in ce mai mult cu un cosmar. Turisti straini, care vin aici de aproape 20 de ani, in fiecare sezon au declarat ca nu vor mai pune niciodata piciorul in Constanta.
Un semnal de alarma grav despre starea jalnica in care se gaseste litoralul romanesc a fost tras de John Toher, un cetatean englez care vine in statiunea Mamaia de 16 ani. Acum, el s-a cazat la hotelul Best Western Savoy, unde a platit patru zile de cazare in avans. Casatorit cu o romanca, barbatul a dorit sa-i ofere sotiei cateva zile de odihna, dupa ce aceasta trecuse prin experienta traumatica a mortii tatalui ei. „Am fost surprinsi de volumul muzicii pe plaja Savoy. Aceasta venea de la unul dintre cele doua beach-baruri din fata hotelului”, a declarat acesta. La insistentele sale, a aflat ca muzica se va opri la miezul noptii. Din pacate pentru turistul venit aici in vacanta, muzica a reinceput, in forta, la ora 8.00. „M-am dus pe plaja de unde venea muzica, dar nu era nimeni acolo, doar muzica foarte tare. Am firma mea de IT in Marea Britanie si imi folosesc vacantele ca sa ma refac dupa o munca foarte obositoare. Sa ma trezesc atat de devreme dimineata nu face parte din planul meu”, a mai spus John Toher.
Cu basul in stomac
A doua noapte a vacantei a adus cu sine aceleasi probleme. De data aceasta, muzica se auzea parca mai tare decat in prima seara. Trecuse deja de miezul noptii, dar acordurile de manele combinate cu house si latino cutremurau ferestrele termopane (foarte solide, de altfel), de la etajul sapte al hotelului Savoy. „Puteam simti basul in stomacurile noastre”, a declarat englezul. Zgomotul infernal s-a oprit la ora 01.00, asa cum prevede legislatia romaneasca, exact in momentul cand familia era hotarata sa paraseasca hotelul. Din pacate, dupa cum remarca Angela Zahiu, directorul hotelului Best Western Savoy, legea nu prevede si o ora la care agentii economici pot da drumul la muzica. Astfel, chiar daca inchid boxele la 01.00, ei le pot redeschide chiar si la 01.05, fara sa fie pasibili de amenda!
„Nu ma mai intorc curand in Mamaia”
Turistul englez s-a declarat hotarat sa nu mai vina prea curand nici la hotelul Savoy, nici in statiunea Mamaia. El spune ca nu este prea batran sa inteleaga nevoia de distractie. Dimpotriva, are doi copii, adolescenti, care si-au petrecut o vacanta in Mamaia si au gasit destule locuri unde sa poata asculta si dansa, fara sa-i deranjeze pe cei care vroiau sa se odihneasca. „Hotelurile din Mamaia si celelalte afaceri trebuie sa inteleaga faptul ca turistii nu au de ales. Costul unui hotel de patru stele in Mamaia il pune in directa concurenta cu multe statiuni superbe din Caraibe si alte destinatii europene”, spune turistul. Acesta mai adauga ca, daca autoritatile nu iau masuri legate de volumul muzicii in aer liber in timpul noptii, vor suferi din cauza pierderii turistilor si a veniturilor, falimentul fiind iminent.
In loc de concluzie
John Toher a parasit hotelul Savoy dupa numai doua zile de cazare. El a solicitat returnarea avansului achitat, mai putin serviciile suplimentare consumate la hotel. Motivul a fost unul singur: nu s-a putut odihni. Protestul sau a ajuns pe masa ministerului de resort, a prefecturii si primariei. Nu este singurul exemplu in acest sens. Alin Gogan, un roman domiciliat de multi ani in Malmo, Suedia, a adus multumiri in scris hotelului Savoy, pentru serviciile profesioiste pe care i le-a oferit, dar s-a declarat revoltat de obligativitatea impusa turistilor cazati aici de a achita 130.000 lei/persoana pentru accesul pe plaja hotelului. Sunt numai doua din problemele care, daca nu vor fi rezolvate curand, vor impinge litoralul romanesc spre faliment.