Avem doua crize politice aproape trase la indigo. Cea din iulie 2005, protagonist Tariceanu. Si cea din iulie 2004, protagonist Nastase. Lipsa de imaginatie sau matrice politica croita pe institutii nereformate si statute de partid neactualizate? Sau pur si simplu cei doi, zamisliti dintr-un aluat politic mai diluat, si-au gasit adversari puternici la Cotroceni. Primul pe Iliescu, al doilea pe Basescu? Cate putin, cred, din fiecare, astfel ca repetarea istoriei a devenit posibila. Dar sa trecem la recapitulari.
„Adrian Nastase a anuntat joi ca nu va demisiona din functia de presedinte al PSD, ca va duce pana la capat mandatul de premier, dar va opera o restructurare a echipei guvernamentale”. Stirea a fost difuzata pe 8 iulie 2004, la capatul unei saptamani cu un Adrian Nastase izolat la Palatul Victoria. Cel care declansase criza a fost Ion Iliescu, nemultumit de rezultatul alegerilor locale si de erodarea partidului. Nastase era silit sa accepte candidatura la Presedintie si sa aleaga intre sefia Guvernului si cea a partidului. Dupa cateva zile de suspans, „Arogantul” a iesit zambitor: sa schimbe primesc, dar incepand cu altii. „Atunci cand m-am gandit la demisia din functia de presedinte al PSD am avut in vedere inclusiv faptul ca ne asteapta o perioada decisiva pentru integrarea tarii in UE. Separarea intre activitatea de partid si cea de guvernare va fi de altfel una din propunerile pe care le voi inainta Congresului Extraordinar al partidului din luna august. Separarea o consider necesara, urmand a fi inclusa in statut si ea va fi aplicata incepand cu urmatoarele alegeri”.
In esenta, criza se repeta. Basescu i-a luat locul lui Iliescu la Cotroceni si vrea sa scape de premierul slab si ezitant de la Palatul Victoria, care nu este in stare sa-si asume un esec. In cazul lui Nastase era vorba de ratarea alegerilor locale din iunie 2004, in cazul lui Tariceanu e vorba de ratarea pachetului privind reforma justitiei. Si unul, si altul s-au gandit la demisie. Dar nu si-au dat-o. Si unul, si altul si-au gasit o scuza in pregatirile de integrare. Seamana pana si in patetisme si aroganta. „Pot spune ca integrarea in UE este si proiectul vietii mele de om politic… Nu-mi sta in fire sa las proiecte neterminate”, declara Nastase in iulie 2004. „Un conducator curajos nu-si abandoneaza poporul la greu (…) Ieri, la Bruxelles, Ollie Rehn mi-a spus: fiecare ora, fiecare zi trebuie dedicate eforturilor de integrare”, a rasunat, ca un ecou, Tariceanu in iulie 2005.
Iliescu, copiat parca de Basescu, s-a gandit ca l-ar putea izola pe Nastase. Rapindu-i din putere, va scapa de premierul devenit lest pentru partid. Asa ca l-a pus sa aleaga. Ori partidul, ori Guvernul. Exact la fel procedeaza Basescu, iar vointa sa o exprima prin portavocea Stolojan.
Nastase ar putea fi un bun exemplu pentru Tariceanu. La fel de candid, liderul PNL ar putea si el sa-i raspunda lui Stolojan: sunt de acord cu propunerea ta, sa separam functia de la guvern cu cea de la partid, numai ca putin mai incolo. Dupa 2008. Ar putea fi un argument cumva justificat. Lui Tariceanu nu i-a spus nimeni cand iesea la brat cu Basescu prin tara ca va fi debarcat din fruntea partidului atunci cand va ajunge premier. Corect. Numai ca sa se gandeasca bine: Nastase e acum in opozitie si numarul doi in partid. Diferenta esentiala este ca Tariceanu n-a ajuns sef peste o mafie de stat. Inca.
