17.4 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăȘtirile zileiŞeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, prezent la Comitetul Militar al...

Şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, prezent la Comitetul Militar al Uniunii Europene

La reuniunea prezidată de preşedintele EUMC, generalul Claudio Graziano, a luat parte şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Josep Borrell.

În cadrul discuţiilor, şefii Apărării au transmis analizele proprii în vederea finalizării instrumentului de orientare strategică a UE („busola strategică”). În acest context, au fost identificate opţiunile de consolidare a corelării dintre dezvoltarea capabilităţilor militare şi mediul operaţional, inclusiv prin valorificarea lecţiilor identificate din operaţiile şi misiunile în curs.

De asemenea, pe agenda conferinţei au fost incluse subiecte referitoare la evoluţia, rolurile şi viitoarele misiuni ale structurilor militare ale Uniunii Europene – EUMS (Statul Major Militar al Uniunii Europene) şi MPCC (Capabilitatea Militară de Planificare şi Conducere), precum şi la cooperarea dintre Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică. În cadrul întâlnirii, Josep Borrell a prezentat evoluţiile recente din domeniul politicii de securitate şi apărare comună.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a subliniat că procesul de operaţionalizare a MPCC va conduce la realizarea unui sistem flexibil de comandă şi control, capabil să răspundă eficient la crizele de securitate actuale. Totodată, oficialul român a apreciat rezultatele obţinute, până în prezent, în demersul de implementare a iniţiativelor UE în domeniul apărării şi a reliefat importanţa proiectului privind mobilitatea militară la nivelul Uniunii şi necesitatea finanţării corespunzătoare a acestuia.

Referitor la cooperarea dintre UE şi NATO, şeful Statului Major al Apărării a evidenţiat importanţa NATO pentru Europa, cu atât mai mult cu cât, pentru majoritatea statelor membre ale UE, Alianţa Nord-Atlantică reprezintă fundamentul apărării colective. „Direcţia principală o reprezintă întărirea capacităţilor de apărare şi securitate ale Uniunii Europene, în strânsă complementaritate cu procesele similare din cadrul Alianţei”, a afirmat generalul-locotenent Daniel Petrescu.

În cadrul EUMC, şefii Apărării din ţările UE discută analizele militare pregătite de Statul Major al Uniunii Europene (EUMS), prezintă puncte de vedere şi armonizează poziţiile naţionale, propunând cursuri de acţiune în domeniul apărării şi securităţii comune europene.

Cele mai citite

Marile companii Tesla, Amazon și Meta subminează democrația

Unele dintre cele mai mari companii din lume au fost acuzate că subminează democrația din întreaga lume prin sprijinirea financiară a mișcărilor politice de...

SUA vor trimite suplimentar trupe militare în Orientul Mijlociu ca răspuns la tensiunile existente

Statele Unite vor trimite suplimentar "un număr mic" de efective militare în Orientul Mijlociu ca răspuns la tensiunile regionale în creştere, în plină escaladare...

ONU: Noi dovezi privind torturile aplicate de autoritățile ruse împotriva civililor ucraineni și prizonierilor de război

Comisia internațională independentă de anchetă privind Ucraina a identificat noi dovezi care demonstrează existența unor modele comune de tortură aplicate de autoritățile ruse împotriva...
Ultima oră
Pe aceeași temă