1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăPoliticăUn nou protocol între SRI și Parchetul General. Două variante: una publică,...

Un nou protocol între SRI și Parchetul General. Două variante: una publică, una secretă

Protocolul a fost făcut public în cadrul emisiunii „România 9” de la TVR și prevede condiţiile concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor. Documentul este semnat de procurorul Augustin Lazăr şi de directorul SRI, Eduard Hellvig.

„Nu ştim dacă e o poveste, poate să fie o însăilare. În martie 2016, CCR a interzis ca cercetarea penală să se facă prin intermediul SRI. Ca urmare, protocoalele despre care s-a tot vorbit, au fost desecretizare, într-un târziu. Imediat ce a fost desecretizat protocolul din 2009, au apărut declaraţii şi din partea Parchetului şi al SRI că întrucât legea nu mai acoperă aceste competenţe din partea SRI, acel protocol nu mai e valid. Însă, în urmă cu o săptămână o fantomă a început să bântuie prin redacţii. A apărut un document care pune la îndoială prin însăşi existenţa sa dispariţia protocoalelor. Între Parchet şi SRI. Este un document care înlocuieşte şi abrogă protocolul din 2009. Nu ştim dacă e fals sau adevărat. Poate să fie o contrafacere”, a declarat Doru Buşcu, redactorul șef de la „Caţavencii”.

Acesta spune că protocolul făcut public pe site-ul ministerului Public ar fi diferit de cel care a ajuns în unele redacţii. „Sunt multe documente care bântuie prin redacţii şi unele nu au posibilitatea de a le verifica jurnaliştii. (…) Ăsta e un document tehnic, se numeşte un protocol, pare să fie nesecret, se găseşte la un link şi în afară de faptul că se cheamă la fel nu are legătură de cel de care vorbeam. Între timp, cam de pe când a început foiala a apărut acest protocol, fără ca cineva să fi vorbit de el, fără ca Parchetul sau Ministerul Public mai sunt nişte protocoale, dar sunt tehnice. Nu ştim dacă e adevărat sau nu pentru că e greu să verifici un document secret, dar ca ipoteză, un scenariu jurnalistic, s-a scurs un document spre anumite redacţii, aspectul de oportunitate e vizibil, s-a scurs şi apariţia lui, despre care nu am îndoială ca s-a putut afla la servicii, a putut să ducă la prepararea unui alt protocol pentru că elaborarea nu presupune numai persoane Hellvig şi Lazăr, prin urmare cercul martorilor ar trebui sa fie mai mare. E logic să facem un apel să cerceteze aceste aspecte şi să facem un apel către comisia parlamentară de anchetă a SRI să cerceteze şi apoi află şi publicul dacă au mai fost sau nu protocoale. Interesant e ca sunt semnate cu 4 zile înainte de alegeri şi au fost semnate după decizia CCR, care era fermă. Pot să fac o ipoteză: intuiţia trebuie să se oprească pentru că lipsesc probele. Nasul îmi spune că e ceva în neregulă, dar ne abţinem până când deciziile vin de la organele competente”, a mai spus Doru Buşcu.

Potrivit documentului, care apare pe site-ul ministerului Public, unde se precizează că are caracter nesecret, cele două părţi cooperează potrivit competenţelor fiecăreia, pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces nemijlocit şi independent al Parchetului General la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul SRI, pentru a efectua supraveghere tehnică.

De asemenea, protocolul prevede şi promovarea şi asigurarea cooperării permanente, prompte şi eficiente între Serviciul Român de lnformaţii, prin structurile sale şi Ministerul Public, respectiv structurile acestuia. În capitolul doi al protocolului se arată că SRI asigură Ministerul Public şi organelor de cercetare penală accesul nemijlocit, direct, şi independent la sisteme tehnice detinute şi administrate de acesta, prin Centrul Naţional de lnterceptare a Comunicaţiilor, pentru punerea in aplicare a actelor de autorizare emise in temeiul prevederilor Codului de procedură penală sau a legii speciale, scop în care: asigură Parchetul General acces direct la sistemul de interceptare pentru a pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică, pune la dispoziţia Parchetului aplicaţiile informatice deţinute de Centrul de Interceptare a Comunicaţiilor pentru a solicita operatorilor de comunicaţii electronice direct datele de trafic.

 

Atribuțiile SRI pe baza acestui protocol

La rândul său, SRI, în calitate de administrator unic al Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, efectueză mai multe activităţi pe baza protocolului: acordă sprijin tehnic, prin compartimente specializate privind întreţinerea aplicaţiilor şi a echipamentelor, acordă suportul tehnic necesar instalării şi configurării de aplicaţii pe terminalele de exploatare tehnică din administrarea Ministerului Public, inclusiv cele amplasate în sediile acestei instituţii.

Documentul arată că întreţinerea şi depanarea echipamentelor de criptare produse de SRI şi folosite de către cei de la Parchetul General revin SRI. Procurorul mai poate cere unităţii specializate a SRI sprijin dacă întâmpină dificultăţi în folosirea sistemelor tehnice. De asemenea, tot la solicitare, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor acordă şi sprijinul necesar pentru identificarea soluţiei tehnice de interceptare, în cazul operatorilor de comunicaţii care nu au funcţia de interceptare activă. Dispoziţiile protocolului trebuie, aşa cum este speficat în mod expres în document, să fie aplicabile DNA şi DIICOT, cărora li se şi comunică.

 

Protocolul, varianta secretă

Darius Vâlcov, consilier al premierului, a făcut publică o altă variantă a protocolului semnat între SRI şi Parchetul General, în anul 2016, în preajma alegerilor, acesta având mai multe prevederi decât cel care apare pe site-ul Ministerului Public.

Protocolul făcut public de Darius Vâlcov este încheiat între SRI şi Parchetul General și are 27 de puncte. Are ca dată de înregistrare decembrie 2016, dar este diferit de cel nesecret.

„Văd că se dezbate intens așa zisul protocol semnat de Procurorul General cel oripilat de existența protocoalelor și domnul Hellvig, cel care ‘modernizează’ Serviciul de Informații… Eu vă propun să nu mergeți dupa fentă! Ia să vedeți ce mi-a lăsat mie cineva pe prag… azi dimineață! BOMBAAA!!! P.S.: Se poate ca și oamenii decenți din interiorul sistemului să se fi săturat de aceste mizerii?! Mulțumesc, anonimule! P.S.2: Ne-au luat de proști! Au făcut spectacol desecretizând protocolul din 2009 care era deja abrogat!”, scrie Darius Vâlcov pe Facebook.

Potrivit documentului, la Obiectivul cooperării, se arată că valorificarea informaţiilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare. „Promovarea şi asigurarea comunicării permanente şi eficiente între Serviciu, prin structurile sale (centrale şi teritoriale) şi Parchet, respective structurile acestora (centrale şi teritoriale)”, se arată în protocol.

Protocolul menţionează asigurarea schimbului de informaţii prin canale permanente de comunicare la toate nivelurile. „În situaţii excepţionale, pentru valorificarea unor oportunităţi operative, schimbul de informaţii , se va face la nivel de execuşie, cu încunoştinţarea, de îndată, a celor abilitaţi”, se arată în document.

La articolul 27 este prevăzut că la data intrării în vigoare a protocolului, se abrogă protocolul încheiat în anul 2009 între Parchetul General şi SRI. „La cerere sau din oficiu, Părţile se informează reciprocşi oportun şi cu privire la datele sau informaţiile obţinute de activitatea specifică şi care pot prezenta interes pentru realizarea misiunilor celeilalte Părţi”.

Prin înţelegere, SRI se obligă să transmită, la solicitarea Parchetului, informaţiile cu privire la fapte care fac obiectul unor dosare penale. La fel ca şi în Protocolul încheiat în 2009, este menţionată o legătură strânsă între instituţii în ceea ce priveşte valorificarea informaţiilor. „În cazul în care una dintre Părţi intenţionează valorificarea informaţiilor prevăzute de alin 1, potrivit competenţelor proprii, este obligatorie obţinerea acordului prealabil al Părţii care le-a pus la dispoziţie”.

 

Ovidiu Marincea, despre protocol: A fost denunţat după o lună, nu şi-a făcut efectul

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a spus că protocolul secret publicat de Darius Vâlcov nu a creat efecte, pentru că a fost denunţat la o lună după semnarea lui deoarece era inutil, subliniind că documentul se află la Comisia de control a SRI, precum şi o dovadă a denunţării lui.

„Este vorba despre un protocol denunţat, care nu mai există. Au existat două, unul secret, unul nefiind secret, care e public. Un protocol secret e semnat în decembrie 2016, în urma deciziei CCR, s-a ajuns la concluzia că e nevoie de protocol, însă acest protocol nu şi-a făcut efecutul pentru că în ianuarie 2017 a fost denunţat de SRI, împreună cu celelalte protocoale. Da, există (document de denunţare a acestui protocol. n.r.)”, a declarat Ovidiu Marincea, la Antena3.

Acesta a refuzat să răspundă la întrebarea de ce a fost nevoie de două protocoale semnate în aceeaşi perioadă. „Acest protocol nu şi-a făcut efectul niciun moment, timp de o lună, până la denunţare. (…) A fost denunţat pentru că era caduc. Din cunoştinţele mele, da, există la Comisia de control a SRI toate protocoalele, inclusiv acest protocol. Nu ştiu să răspund la întrebarea de cine a fost iniţiat şi cum a fost iniţiat. (…) A fost denunţat prin decizia SRI, a directorului Hellvig”, a mai spus Marincea.

 

Manda îl contrazice pe Marincea

Claudiu Manda, şeful Comisiei de Control SRI, l-a contrazis pe purtătorul de cuvânt al SRI, spunând că mai degrabă protocolul secret prezentat de Darius Vâlcov, între PG şi SRI, nu există la comisia parlamentară.

„Nu l-am văzut nici la Directia juridică, nici la comisie. Am avut totuşi 65 de protocoale (…) Am văzut documentul de denunţare, nu ştiu dacă aici e şi protocolul de care aţi vorbit, iar la Direcţia Juridică am văzut şi cel dintre ICCJ şi SRI. Mai degraba cred că nu îl avem la comisie. Mâine verificăm”, a declarat Claudiu Manda la Antena 3.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă