“…Romania si Bulgaria ar trebui sa poata indeplini cerintele pentru a deveni membre la 1 ianuarie 2007, cu conditia sa isi concentreze eforturile pe reforme si, mai ales, pe implementarea acestora. Comisia va evalua din nou situatia in aprilie sau mai anul viitor, cand ar putea recomanda amanarea aderarii pana in 2008 daca cele doua tari se vor dovedi nepregatite si daca se va dovedi un risc serios sa nu indeplineasca criteriile de aderare… Este nevoie de eforturi suplimentare pentru a intari domnia legii, prin imbunatatirea administratiei publice si a sistemului judiciar si prin lupta eficienta cu coruptia. Fara masuri imediate, Bulgaria si Romania nu vor reusi, cel mai probabil, sa isi indeplineasca obligatiile in aceste zone punctuale pana la 1 ianuarie 2007.”
Nu cred ca exista multi cetateni ai Romaniei, dintre cei inca interesati de ce se intampla cu tara asta, carora sa le trebuiasca mai mult de o privire aruncata pe randurile de mai sus pentru a le identifica provenienta: Raportul Comisiei Europene. Dificultatea s-ar ivi in clipa urmatoare, o data cu intrebarea privind data la care a fost redactat documentul, si asta pentru simplu motiv ca, de ani de zile, se repeta invariabil acelasi si acelasi ritual. “Ei” ne mangaie cu bunavointa pe cap, ne gratuleaza pentru eforturile facute, dupa care ne spun, neiertatori, ca nu indeplinim conditiile de aderare. “Noi” le multumim, smeriti, pentru diagnosticul exact pe care ni-l pun, ii asiguram (de fiecare data) ca de-acum stim ce avem de facut si promitem solemn sa ne punem pe treaba si sa ne facem temele. Cu o perseverenta diabolica, nu ni le facem. Raspunsul la intrebarea “De ce nu ne facem temele?” mi se pare o problema cam cu acelasi grad de dificultate ca si cea pe care incercau sa o rezolve alchimistii si, poate, ne-am putea da o mana de ajutor daca am descompune sarada insolubila in doua subintrebari: 1. “Nu putem?”; 2. “Nu vrem?”.
Cu riscul, teoretic, al unei inevitabile subiectivitati, ma grabesc sa resping imediat ideea acceptarii si a celei mai palide indoieli asupra putintei noastre. Invoc tot ce am dat lumii, cei care am fost si cei care suntem, si afirm raspicat ca harul, inteligenta, talentul, curajul, clarviziunea, spiritul de pionierat nu au lipsit niciodata din zestrea nativa a acestui popor. Ca nimic, pe nici un plan, nu ne plaseaza in inferioritate fata de nici una dintre tarile eliberate o data cu noi din acelasi lagar comunist si care azi si-au ocupat in modul cel mai firesc locul in Comunitatea Europeana.
“Nu vrem?” Conform ultimului Eurobarometru, populatia Romaniei este, din randul tarilor candidate, cea care doreste cel mai mult aderarea. 70% din oamenii de pe strada si-au exprimat fara echivoc optiunea pentru UE. Iar daca intrebarea s-ar fi adresat membrilor clasei politice, raspunsurile afirmative s-ar fi dus, cu siguranta, la 100%. Si atunci, unde se produce defectiunea? Unde se strecoara eroarea? Unde se ascunde minciuna? Unde prapastia dintre vorbe si fapte se casca, de ani, tot mai adanca? Unde interesul personal sau de gasca este constant precumpanitor in fata interesului Tarii? Ceea ce, candva, circula ca un calambur ieftin: “Fiecare tara isi are conducatorii pe care ii merita” e invocat azi ca un argument al fatalitatii. O resemnare dureroasa inabusa aproape orice reactie sanatoasa a unei societati tot mai vidate de sperante. Pana la Raportul urmator, o vom duce amagiti de iluzia ca poate-poate ii vom pacali. Dea Domnul sa fie! Personal, ma tem ca au ajuns sa ne cunoasca prea bine si, la scadenta, ne vor opri in fata usii cu aceeasi descalificanta intrebare: “De ce nu va faceti temele?”…
