Consiliul Concurentei a luat, zilele trecute, decizia de a interzice ajutorul de stat pe care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) intentiona sa-l acorde „Amitech Ductile” SRL Calan (judetul Hunedoara). Prin urmare, firma nu va mai beneficia de un ajutor de stat de aproape sapte milioane de dolari.
In nota de investigatie incheiata in urma efectuarii unui control de catre inspectorii de la Consiliul Concurentei la societatea din Calan se arata ca acordarea ajutorului de stat confera un avantaj „Amitech”, distorsionand mediul comercial. De asemenea, inspectorii au considerat ca acordarea ajutorului de stat ar putea pune in pericol comertul cu statele membre ale Uniunii Europene.
SC „Amitech Ductile” SRL Calan a luat fiinta la mijlocul lunii iunie anul trecut. Aceasta societate, al carui unic actionar este „Pipe Products GmbH” Germania, a fost constituita cu scopul de a achizitiona „Turnatoria de tuburi de presiune din fonta ductila”. Cateva luni mai tarziu, „Pipe Products GmbH” a fost achizitionata de catre „Amiantit” Arabia Saudita, acesta devenind noul proprietar al firmei din Calan.
In prezent, „Amitech” nu are activitate, societatea fiind in negocieri cu AVAS, in vederea semnarii contractului de vanzare-cumparare a turnatoriei de tuburi de presiune din fonta ductila. De fapt, ajutorul de stat interzis de Consiliul Concurentei ar fi fost tocmai pentru a achizitiona acest obiectiv. Facilitatile ar fi constat in acoperirea de la bugetul de stat a diferentei de pret dintre valoarea echipamentelor aferente turnatoriei si costul minim efectiv de vanzare al acestor echipamente, dar si plata in 12 rate a pretului stabilit pentru activele tunatoriei.
De fapt, turnatoria de tuburi de presiune din fonta ductila nu a produs niciodata nimic. In 29 noiembrie 2002, a luat fiinta „Amidip”, o societate romano-germana carei actionar majoritar este „Pipe Products GmbH”, (care detine 66 la suta dintre actiuni), intre timp achizitionata de consortiul „Amiantit”, din Arabia Saudita. Celalalt actionar al „Amidip” este „Sidermet” (detine 34 la suta din actiuni), societate desprinsa din fostul combinat siderurgic din Calan.
Aportul „Sidermet” la societatea nou constituita a fost, in active, in valoare de mai putin de sase milioane de dolari, suma care a fost convertita in actiuni. „Pipe Products GmbH” a varsat aport la capitalul social in valoare de 8,2 milioane de dolari, iar pana la 29 noiembrie 2003 urma sa mai contribuie cu inca 3,8 miliarde lei. Cu banii respectivi trebuia sa fie finalizata o investitie de amploare inceputa la „Sidermet”, finantata de Ministerul de Finante. Este vorba chiar de infiintarea turnatorii de tuburi de presiune din fonta ductila.
Pentru ca, intre timp, creditorii comerciali ai „Sidermet” au cerut anularea constituirii „Amidip” si realizarea creantelor prin executarea silita a participatiei de 34 la suta din actiuni, societatea germana a luat decizia stoparii investitiilor in firma de la Calan.