Primul semnal al acţiunii a fost povestea cu mesajul transmis de Corina Creţu, supărată că preşedintele partidului nu-i răspunde la telefon; al doilea cu cererea de demitere a ministrului de Interne, Carmen Dan, şi, nu în ultimul rând, odată cu explicarea scenetei de la terasa din Grădina Icoanei, protagonistă fiind Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei. Momentul exploziei s-a produs la numărarea voturilor pentru demiterea lui Carmen Dan. Doar ea a votat „pentru“.
Un om politic îşi face o serie de calcule înainte de a lua o decizie. Studiază protagoniştii. Măsoară forţele în dispută. Îşi caută aliaţi. Nu se aruncă asemenea unui taliban, cu grenadele în foc. Sunt cunoscute nemulţumirile sale legate de lipsa de colaborare dintre ministere şi Primăria Capitalei. Dar putea să aleagă o altă soluţie. Necunoscute sunt ambiţiile sale.
Ce resort a trimis-o spre gestul de sâmbătă? Care diavol i-a şoptit în ureche: „Fii rea“?! Nu am puterea lui Augustin Trolier, omul care vedea dincolo de chipuri, personajul cărţii cu acest titlu al maestrului scrisului Eric-Emmanuel Schmitt, să văd nevăzutul din spatele ei.
Sigur sunt mulţi care privesc lucrurile diafan. Speranţa Cliseru e ţinta #rezist pentru semnarea deciziei de evacuare a Pieţei Victoria la mitingul diasporei. Aceştia ar spune că e războiul pisicilor bengaleze, sau al amazoanelor din PSD pentru putere.
Ce a convins-o pe Gabriela Firea să-şi provoace un AVC politic? Are o poziţie în structurile de putere ale partidului. Administrează un buget de aproape două miliarde de euro. Controlează tot ce mişcă, râul, pistele, ghidonul. Finanţează cu bugete cosmice şiruri de concerte. Dă vouchere pentru biciclete. Plăteşte din bani publici tratamente dentare. E în stare să facă orice pentru a ţine zestrea electorală cât mai aproape. Dar ce să facă cu ea?
Se lăuda peste tot că, după preşedinte, este al doilea om politic din ţară după numărul de voturi. Îşi serveşte ca nimeni altul electoratul fidel.
Unde doreşte să poposească distinsa colegă de presă, ajunsă pe scaunul lui Pache Protopopescu? Explică tot timpul că nu vrea să candideze la preşedinţie.
Atunci rămân alte variante. Cea a protejării fostei sale consiliere, Speranţa Cliseru, care în trecut era un fel de city-manager la Voluntari, e un plan secund. Unii s-au grăbit să afirme că probabil dosarele lui Pandele o strâng foarte tare. Şi că ar fi făcut un compromis cu Sistemul.
Şi totuşi, Gabriela Firea este preşedintele filialei Bucureşti a PSD, una dintre cele mai puternice din ţară. Dacă vrea să mai candideze pentru un nou mandat are nevoie de sprijinul preşedintelui PSD. Numai un copil poate crede că are vreo şansă din postura de independentă. Poate că socotelile din Voluntari sunt altele decât pe Bulevardul Regina Elisabeta.
A lovit cu Cliseru în Carmen Dan ca să-l rănească pe Liviu Dragnea? Să nu-şi fi amintit că Mihai Tudose a plecat acasă din poziţia de premier pentru că şi-a prins dinţii în armura lui Carmen Dan, căreia i-a cerut demisia din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor? Greu de crezut. I-ar fi fost mai uşor să iasă frontal, asemenea Ecaterinei Andronescu. Să-i spună pe şleau că nu conduce bine partidul. Ca om de presă, a stârnit o temă. A spart agenda despre CEx. Poate că, preluând în piept acuzele de pactizare cu rezistenţa, a lăsat să zboare spre alte zări ordonanţa de anulare a efectelor protocoalelor. Atunci înseamnă că s-a înţeles cu cineva.
Revenind la infarctul său politic din CEx, probabil că, fiind o veche jurnalistă, ştie că memoria colectivă e scurtă, dar emoţiile rămân întipărite. A preferat un leşin de moment, pentru a nu mai fi acuzată în viitor că a fost părtaşa reprimării protestelor paşnice ale diasporei. Aşa a ajuns pe buzele tuturor rezistenţilor. Foştii săi contestatari au luat-o în braţe. Calculul ei nu e să adune voturi de la neomarxişti, ci să reducă presiunea asupra sa ca primar general. Totuşi, despre Speranţa Cliseru nu prea auzise mai nimeni până la reprimarea protestelor.
Să fie doar o simplă răfuială a amazoanelor din PSD, cum vrea să ne lămurească rebelul Codrin Ştefănescu, într-un mesaj echilibrat, greu de atribuit lui?
Eu cred că e vorba doar de o poziţionare ca alternativă la actuala putere a lui Liviu Dragnea. Gabriela Firea, îndemnată de necunoscuţi „Fii rea!“, a luat faţa celorlalţi pretendenţi la fotoliul de lider. Vrea să se constituie într-o alternativă, pentru că nimeni nu e veşnic preşedinte. A văzut o fereastră de oportunitate şi a sărit în braţele rezistenţilor. Ştie ea cum să se reîntoarcă la bază. Orice campanie electorală are nevoie de un pachet consistent de peste două sute de mii de voturi. În schimbul lor, detonarea fi-va uitată. Politica e un joc în cerc şi o luptă cu eroi de moment. Cine sparge audienţa poate fi zeul zilei. Se vorbeşte despre el. Şi asta contează. Ego-ul este hrănit. Totuşi, rămân la impresia că visceralitatea i-a jucat Gabrielei Firea festa. Speranţa poate fi dusă în ovaţii spre Parchetul General. Pentru nimeni ea nu contează. Zic de Cliseru. Azi prefect. Va sfârşi în ovaţii. Tot anonimă. Simt că ambiţiile Gabrielei Firea sunt mult mai mari decât gheruţele pisicii blânde. De obicei nu prea mă înşel. A luat caimacul celorlalţi rebeli. În spatele ei sunt o serie de structuri – nu neapărat paralele – şi cele două sute de mii de voturi.
