In Convorbiri cu Goethe, Eckermann noteaza si ceea ce autorul lui Faust i-a vorbit despre dusmani, incepand cu observatia ca “stirpea aceasta de oameni nu vrea deloc sa piara (…) sunt cata frunza si iarba”. Goethe nu nominalizeaza pe adversarii sai, ci ii categoriseste in cinci tabere. In primul rand, trebuie sa-i mentionez pe adversarii din prostie; sunt cei ce nu m-au inteles, criticandu-ma fara sa ma cunoasca. Aceasta categorie i-a pricinuit multa plictiseala in viata. O a doua specie numeroasa o alcatuiesc invidiosii – cei care ii pizmuiesc prestigiul de care se bucura. Mai departe – continua Goethe – urmeaza in numar mare cei care au devenit dusmanii mei din pricina ca succesul ii ocoleste. Sunt printre ei adevarate talente; nu pot sa-mi ierte ca ii umbresc. In al patrulea rand sunt cei care au oarecare temeiuri sa-mi fie adversari (…) am si eu metehne si slabiciuni omenesti. In sfarsit, a cincea categorie, ultima, sunt cei care ma dusmanesc din pricina unor conceptii si a unor puncte de vedere diferite.
Si ma gandeam… zambind: De fapt, aceste tabere de adversari categorisite de Goethe sunt “universale” (respectand, fireste, proportiile: una e sa-l invidiezi pe Goethe si alta e pizma intre noi, oameni maruntei si la minte si la spirit), ele se gasesc in toate societatile si in toate timpurile (poate mai mult in zilele noastre). Si noi avem adversari din prostie, si noi suntem dusmaniti de cei pe care succesul, izbanzile ii ocolesc s.a.m.d. Spre deosebire de Goethe, noi, oamenii obisnuiti, nu suntem numai tintele celor cinci tabere de adversari, ci, la randul nostru, suntem si “soldatii” acestora, adica suntem, deopotriva, si victime si faptasi.
