Cauzele şi soluţiile sunt aceleaşi ca şi atunci. Vectorul pestei porcine este căpuşa, care muşcă porcul mistreţ, animal sălbatic. Mistreţii umblă după mâncare unde văd cu ochii, în turme. Ei nu ştiu de frontiere. Îoată, trecând cu aplomb peste răuri.
Căutând mâncare (rădăcini, fructe, orice, sunt omnivori, ca şi porcii domestici), mistreţii rânesc peste tot, beau apă din râuri şi bălţi, lăsând în urma lor secreţii şi excreţii. Când sunt purtători de pestă, aceste excreţii şi secreţii păstrează mult timp virusul. Aici este partea importantă.
În ţările mai puţin dezvoltate, porcii domestici sunt crescuţi în trei feluri distincte. Primul este creşterea industrială, în ferme mai mari sau mai mici. Al doilea este creşterea porcului în gospodăria ţăranului. Al treilea este semisălbăticia.
Porcii domestici semisălbatici sunt lăsaţi în timpul zilei, la ţară, să vagabondeze după mâncare. Ţin minte şi acum că în copilărie, mergând, în vacanţa de vară, de la Turda la Băile Turzii, la plajă, treceam printr-un sat, unde o familie numeroasă de purcei graşi rasa Mangaliţa să tăvăleau prin colb, în mijlocul străzii.
Rânind după hrană sau bând apă, ei intră în contact cu secreţiile mistreţilor infectaţi cu pestă şi, la rândul lor, se infectează. Nici cei crescuţi în curte sau în ferme nu sunt feriţi. Virusul poate fi prezent în mâncare şi în apă. Simplu şi clar.
Cum poate evita autoritatea sanitară infectarea în masă a porcilor domestici?
1.Mistreţii au anumite perioade, care sunt cunoscute, în care îşi schimbă arealul, în căutare de mâncare. Împuşcatul lor în pândă este de preferat. Nu în hăituire, pentru că, dintr-o turmă de 10, înpuşti doi şi ceilalţi opt fug mai abitir, mărind viteza de răspândire a epidemiei.
Gardurile – cum sunt cele făcute de bulgari acum, la frontieră – sunt o soluţie parţial valabilă. Nu există gard dincolo de care acest animal puternic, energic şi inteligent să nu poată să treacă finalmente, dacă doreşte. Iar dacă faci unul de fier forjat sau ciment, pe sute de kilometri, devine o întreprindere contraproductivă. Şi, chiar dacă mistreţul nu poate să treacă, virusul se transmite oricum prin apa de băut şi prin mâncare.
2. Principalul mod de răspândire este favorizat de existenţa porcilor semisălbatici. Soluţia este ca în mediul rural autoritatea veterinară să interzică vagabondajul porcilor, inclusiv cu preţul confiscării acestora, oricât de mari ar fi scandalurile pe care le va provoca exact la oamenii cei mai săraci.
3. Al doilea mod tipic prin care se transmite virusul pestei porcine este omul. Ţăranul are în curte un porc infectat. El, la rândul său, e purtător pasiv al virusului. Lucrează la ferma de porci. Se duce la serviciu, nu este dezinfectat ca lumea, nu i se fac analizele ritmic, iar astfel virusul ajunge în fermă.
La fel, câinii, pisicile din gospodărie, purtători de virus, îl împrăştie peste tot, deplasându-se în afara focarului infecţiei şi multiplicându-l rapid. Nici nu e nevoie să creşti porc ca să fii purtător de virus, iar deplasările tale zilnice împrăştie şi mai mult pesta porcină.
4. Autoritatea de profil trebuie să stabilească standarde de practici în creşterea suinelor în fermele de subzistenţă – aşa cum se numesc ele în codul DIGI AGRI – Direcţia Generală de Agricultură din Comisia Europeană. Unde şi cum ţii porcul. Cu ce îl hrăneşti, de unde îi dai apă.
Oricât este de practic ca toate resturile alimentare din casa ta să fie date sistematic porcului, „aiasta nu se poate, aruncâm ţara în haos” – vorba unui politician de la sfârşitul sec. al XIX-lea, Lascăr Catargiu. Chiar dacă porcul înghite orice, el se poate infecta.
În micile orăşele de munte din România, există obiceiul ca, chiar dacă stai la bloc, să creşti un vier de 220 de kg până la Ignat, în curtea de vizavi, a vecinului care stă la casă. Nu ai apă? Te duci la râu şi-i aduci o găleată! Nici asta nu e bine!
5. Acum, ajungem la ferme. Problema este tot cu ce hrăneşti porcul şi de unde îi dai apă, iar numele chestiunii este trasabilitatea şroturilor de hrană şi a apei de băut. Hrana şi apa trebuie certificate, să se ştie de unde vin, astfel ca, atunci când apare pesta, să se cunoască sursa şi să se meargă la aceasta peste stoparea rapidă a virusului, din faşă.
Să ne păstrăm luciditatea. Guvernul trebuie să folosească actuala epidemie ca pe o oportunitate. Se deschide o piaţă care va creşte de la zero (dacă va continua mult epidemia şi efectivele actuale vor fi în bună măsură eliminate). Întrebarea este: ce fel creştem de acum încolo suinele?
Cred că va trebui să folosim modelul francez – liderul UE în creşterea porcului. Ei au ferme de cel mult 2.000 de capete, nu superfermele de la noi şi n văd nici un motiv pentru care noi ar trebui să le refacem. Un studiu financiar poate indica cifra maximală potrivită la noi. Pe o astfel de fermă-tip, se poate construi un program financiar guvernamental de finanţare, în cooperare cu un consorţiu de bănci.
Pentru că poţi învăţa din propriile tale greşeli.
