Spre deosebire de oricare din traducerile in limba romana a cartilor lui Bukovski, eseul "Uniunea Europeana… o noua URSS?” (editura Vremea, traducere Dan C. Mihailescu) mi-a creat pentru prima data senzatia ca vocea disidentului anticomunist Vladimir Bukovski scade in intensitate in favoarea cetateanului britanic Vladimir Bukovski. Desi inca din titlu ne dam seama ca se incearca formularea unui raspuns la intrebarea "Este Uniunea Europeana o noua URSS?”, argumentatia seamana izbitor de mult cu ideile care stau la baza curentului eurosceptic care a redat Marii Britanii gruparea politica UK Independence Party (UKIP), iar Parlamentului European grupul "Independenta si democratie”. Atat argumentele aduse de Vladimir Bukovski, cat si retorica Partidului Britanic al Independentei (UKIP) vizeaza "deficitul democratic” al Uniunii Europene prin faptul ca dreptul legislativ nu apartine Parlamentului European – formulat pe baza reprezentarii proportionale – asa cum s-ar cuveni cata vreme institutia reprezinta cetatenii europeni, ci Comisiei Europene (un fel de guvern european) ai carei comisari sunt numiti de catre statele membre. De asemenea, vizeaza birocratia aflata intr-o continua dezvoltare si mesajul bazat pe minciuna si uneori constrangeri (p. 145) (cartea aduce cateva exemple concrete, intre care si respingerea in 2004 a propunerii lui Rocco Buttiglione de catre fostul premier Silvio Berlusconi pentru functia de comisar din partea Italiei).
Pierderea de suveranitate
Pentru a forma o imagine mai concreta legata de ce inseamna euroscepticismul de extractie britanica la care s-au raliat si alte formatiuni politice din state traditional rezervate fata de ideea europeana (Polonia, Danemarca, Suedia) care impreuna constituie grupul parlamentar "Independenta si democratie”, ar mai fi de adaugat ca UKIP promoveaza iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana. Ceea ce fara discutie are in comun atat cartea lui Bukovski, cat si retorica curentului eurosceptic mentionat este rezerva fata de depasirea de catre Uniunea Europeana a stadiului de organizatie economica (asa cum era definita de tratatul de la Roma din 1957) si transformarea ei intr-o organizatie politica. Ideea pierderii de suveranitate este un element central atat al discursului eurosceptic, cat si al eseului d-lui Bukovski, numai ca singura distinctie este modul diferit in care se recupereaza aceasta problema. Corpusul argumentativ al volumului "Uniunea Europeana… o noua URSS?” incepe abia de la jumatatea cartii cand documentele sustrase cu ajutorul lui Peter Stroilov din arhiva Fundatiei Gorbaciov dezvolta ideea "Casei comune europene” pe care fostul presedinte Mihai Gorbaciov a lansat-o la 26 martie 1987 si in mod oficial doi ani mai tarziu, intr-un discurs rostit in fata Adunarii Generale a Consiliului Europei. Este o realitate istorica discursul lui Gorbaciov prin care sintagma "Casa comuna europeana” are o profunda incarcatura politica vizand inglobarea URSS in ceea ce se numeste unitate europeana, la fel cum adevarat este si faptul ca in aceeasi perioada dezbaterile asupra unui nou proiect de tratat al Comunitatii Economice Europene (CEE) se aflau in plina desfasurare. Avem deci, certitudinea existentei in anii 1989 Ð 1990 a propunerii sovietice asupra "Casei comune europene” si Tratatul de la Maastricht care ambele converg in redarea dimensiunii politice a constructiei europene. Argumentatia lui Bukovski (altminteri deloc lipsita de importanta) este vulnerabila in masura in care nu se raspunde la intrebarea cat din ideile pe care Gorbaciov le discuta cu socialistii europeni din Italia, Franta, Spania (in mare parte redate in paginile volumului) se regasesc in corpul Tratatului de la Maastricht. Este necesara aceasta analogie deoarece premisa eseului este ca implozia Uniunii Sovietice a insemnat difuzia socialismului in Europa de vest, infectand astfel esenta ideii europene. Raspunsul ar fi fost cu atat mai interesant si deosebit de folositor pentru confirmarea ipotezei cu cat derularea evenimentelor are o foarte stranie coincidenta: Uniunea Sovietica se prabuseste in momentul in care Tratatul de la Maastricht era in mare parte ratificat, din 1992 urmand sa intre in vigoare. Atat sintagma "Casei comune europene”, cat si realitatea Tratatului de la Maastricht pot fi analizate prin finalitatea procesului pe care-l schitau: daca alianta CEE Ð URSS sub semnul "Casei comune europene” viza, ca scop final, pacea pe continent, Tratatul de la Maastricht vizeaza o Comunitate Europeana mai bine articulata institutional a carei urmare este pacea. Pe scurt, ceea ce Casa Comuna Europeana afisa ca finalitate, pentru tratatul din 1992 este o consecinta. Atata vreme cat acceptam ca antifascismul si pacea sunt doua concepte ale discursului ideologic sovietic utilizate ca scop si sub semnul carora se savarseau cele mai atroce abuzuri, atunci inseamna in mod implicit recunoasterea relevantei scazute pe care ideile "Casei comune europene” o au actualmente in Uniunea Europeana.
Fragilitate
Cu toate obiectiile la adresa modului in care sintagma gorbaciovista "Casa comuna european” este inserata in tesatura volumului, ar fi nedrept sa nu se aminteasca si interpretarea pertinenta pe care de data aceasta disidentul Vladimir Bukovski o face pe marginea documentelor citate: in conditiile fragilitatii politice si militare a Europei, este clar ca aceasta grupare de state reprezinta miza (nu doar geopolitica) atat a SUA, cat si a Rusiei. Or, in interpretarea disidentului rus "casa comuna europeana” sugera o alianta menita sa creeze o falie intre SUA si Europa (p. 84). Pertinenta acestei observatii se reflecta in ruptura pe care interventia militara a SUA in Irak din 2003 a produs-o in Europa, facandu-l pe secretarul de stat Donald Rumsfeld sa vorbeasca de "noua si vechea Europa” in functie de modul in care s-au raportat fata de politica externa americana.
In aceeasi masura, documentele aduc o confirmare in plus a cardasiei, a complicitatii profunde, dintre liderii politici occidentali si Uniunea Sovietica. Un caz reprezentativ il constituie Jacques Attali, fost consilier al presedintelui francez Francois Mitterand, care in 1990 se exprima la modul afirmativ asupra ideii de reprezentare a URSS in Senatul Parlamentului European, cea de-a doua camera asupra careia se discuta la acel moment (ideea fiind abandonata intre timp). Aceeasi persoana avea sa ajunga, dupa 1991, presedintele Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, cu sediul la Londra (p. 132).
Proletariat si minoritati
O alta interpretare in masura sa dea de gandit pe care Bukovski o face este schimbarea compozitiei sociale a instrumentului cu care socialismul opereaza. Daca socialismul marxist opera cu notiunea de proletariat, in zilele noastre socialismul utilizeaza conceptul "minoritatilor oprimate” precum cele definite pe criterii de optiune sexuala(p. 157). Acest lucru s-a putut constata in Spania unde sub guvernul socialist al lui Zapatero de anul trecut uniunile intre cupluri de acelasi sex au devenit legale. Daca socialismul opereaza cu grupuri, crestin democratia are in centru persoana umana care fiind dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu” (imago Dei) este egala in demnitate cu celelalte. Faptul ca in actualul context politic, socialismul poate alterna cu crestin democratia, de pilda, serveste drept argument suplimentar pentru a crede ca Uniunea Europeana nu poate fi o noua URSS.
O variabila importanta pe care demonstratia nu o ia in calcul este prabusirea URSS. Dincolo de faptul ca Mihail Gorbaciov a lansat o constructie sintactica ce face o relativa cariera in discursurile multor politicieni cu privire la Uniunea Europeana (chiar fostul ministru de externe Mircea Geoana, de pilda, o foloseste intr-un discurs tinut in 2003 la Casa Titulescu in fata corpului diplomatic acreditat la Bucuresti), cat de actual mai este proiectul lansat sub genericul "Casa comuna europeana”? Re-lectura volumului mi-a permis sa inteleg ca se pleaca de la premisa ca schimbarea fireasca de generatii nu aduce schimbari majore, lucru care este mai curand un argument pentru vulnerabilitate decat pentru credibilitate. Este cat se poate de real faptul ca ascensiunea politica a fostului ofiter KGB Vladimir Putin cu suportul initial al lui Boris Eltin, presedintele rus care in 1992 a refuzat categoric propunerea lui Bukovski de deschidere a arhivelor PCUS (episodul este judicios relatat in "Judecata la Moscova” sau "Chipul mortii”), este de natura sa confirme recrudescenta comunistilor (pp. 26 Ð 28), dar cat va mai fi de actuala aceasta inversunare cand generatiile care nu au trait nimic din comunism vor intra in prim plan? Cata vreme comunismul nu poate disparea de la sine, iar solutia decomunizarii vine dintr-un proces al carui moment oportun, potrivit lui Bukovski, a fost ratat, inseamna ca vom fi condamnati sa traim noi si posteritatea sub gena morbida a ideologiei comuniste?
Socialism demarxizat
Strans legat de ideile de mai sus este premisa nereformabilitatii socialismului. In conditiile in care ar fi fost greu de evitat ca socialismul sa fie tinut in interiorul laturii de est a Cortinei de Fier (obsesia stangii marxiste care cuprinde multe societati occidentale este o confirmare a acestui fapt), inseamna in mod necesar ca curentul socialist prezent in Uniunea Europeana care l-a dat pentru jumatate de mandat pe presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso, este infestat cu marxism? Atata vreme cat insusi Vladimir Bukovski recunoaste ca o data cu Gorbaciov s-a renuntat la abandonarea revolutiei mondiale ca mijloc de construire a socialismului si la ideea de dictatura a proletariatului, inseamna ca curentul socialist actual este golit de doua din cele mai importante esente ale sale, mutandu-l mai departe catre principiile social-democratiei. Or, evolutia actuala este de natura sa condamne din plin baza marxism-leninismului prin faptul ca desfiintarea statului nu este posibila (de acest lucru a avut ocazia sa se convinga chiar Lenin), economia planificata inseamna o sinucidere lenta, revolutia mondiala (indiferent in numele caror principii) este imposibila (liberalismul este una din paradigmele relatiilor internationale care arata imposibilitatea unei situatii belicoase intre state unite de interese economice sau sociale), iar proprietatea privata este un bun garantat de constitutie si reconfirmat de legislatie.
Acceptand ca socialismul este nereformabil si ca acesta poarta incarcatura socialismului stiintific, ar fi de adaugat faptul ca Tratatul de la Maastricht defineste instrumentele care-i pot indigui daca nu chiar contracara efectele. In primul rand este vorba de statuarea principiului de esenta crestin democrata al subsidiaritatii care este in masura sa defineasca un real federalism al Uniunii Europene. Spun real, deoarece UE si URSS in viziunea disidentului sovietic au in comun tendinta de reducere – o data cu cedarea progresiva de suveranitate catre organisme suprastatale – a autonomiei locale. De asemenea, tratatul paveaza drumul catre o constitutie europeana al carei esec in Franta si Olanda stopeaza pentru moment "renasterea Uniunii Sovietice sub forma Uniunii Europene” (p. 19). Daca asa stau lucrurile, atunci de ce primele care au respins constitutia au fost grupurile marxiste si trotkiste din Franta? Cu toate imperfectiunile sale, proiectul tratatului constitutional are virtutea de a fi creat o fluidizare a Uniunii Europene prin simplificarea procedurilor de comunicare intre principalele institutii si, in mod implicit, reducerea birocratiei.
Analizate in momentul de fata, temerile lui Vladimir Bukovski sunt reale probabil nu atat sub zodia metamorfozei UE intr-o noua URSS (randurile de fata au incercat sa aduca o alta lumina asupra acestui fapt), cat sub viciul pe care comunismul l-a lasat in mentalul colectiv si in comportamentul oamenilor politici. Ca aggiornamento nu este o metoda sigura de demarxizare a socialismului se poate constata si din tacerea complice pe care grupul socialist (si impreuna cu el reprezentatului roman din Partidul Democrat, aspirant la crestin-democratie) a avut-o in plenul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei din ianuarie 2006, legat de propunerea crestin-democratului suedez Goran Lindblad privitor la condamnarea comunismului la nivel international. Pana la a astepta ca trecerea timpului sa aduca o revenire la socialismul democratic, Europa se poate dezinfecta de comunism prin reconsiderarea principiilor crestin democratiei care si-a dovedit deja puterea in a tine stavila totalitarismului (Italia s-a despovarat de fascism inca din primii ani de dupa sfarsitul razboiului prin guvernarea crestin democrata a lui Alcide de Gasperi). Crestin democratia este necesara deoarece ofera instrumentatia cu care proiectul Uniunii Europene se va departa de experienta hidoasa a Uniunii Sovietice. Prin tipul economiei sociale de piata pe care crestin democratia o promoveaza (experiment care a stat la baza miracolului suedez din anii 80), se realizeaza un echilibru intre socialismul demarxizat si liberalismul economic.
Concluzii
Cititorului ii va fi usor sa descopere ca paginile cartii "Uniunea Europeana… o noua URSS?” au virtutile si defectele lor. Departe de gandul unei judecati axiologice, randurile de fata au dorit sa sublinieze faptul ca aparitia cartii in Romania, cu un an inainte ca aceasta tara sa devina membra a Uniunii Europene a fost cum nu se putea mai oportuna. Pentru o tara desprinsa de curand din blocul sovietic, sugerarea unor nuante de comportament specific ideologiei sovietice in cadrul unei organizatii cu care 80% dintre romani sunt de acord, este de natura sa creeze o deosebita dezbatere. Lucru care nu s-a realizat. O simpla cautare pe internet mi-a dat ocazia sa observ ca spre deosebire de Franta unde a aparut prima editie, in Romania trimiterile la carte apar cam de… 200 de ori mai putin. Este adevarat ca editiile in franceza si romana se succed la un an diferenta, insa poate ca acest lucru spune ceva si despre demersul de constientizare a resorturilor si implicatiilor pe care adeziunea la aceasta organizatie europeana le are in Romania.