17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuParfumul - esenta unei povesti adevarate

Parfumul – esenta unei povesti adevarate

„Cea mai frumoasa poveste este intotdeauna a Ta” , afirma Isabella Rossellini, creatoarea noului parfum STORIA. Ea considera ca trecutul este cel care ne modeleaza si ceea ce pastram si folosim din el creeaza viitorul. Nu putem refuza sau accepta trecutul, povestea, ci, ceea ce conteaza cu adevarat, este ce facem cu aceasta poveste. Pornind de la credinta renumitei creatoare de parfum, cateva vedete din Romania, femei implinite, femei care au curajul propriilor alegeri, femei care-si traiesc viata pe care o doresc, au si ele o poveste de spus.
Dana Deac: „Povestea mea este povestea parfumurilor adolescentei mele. De multe ori imaginile se estompeaza, se descompun, se destrama ca un covor vechi si ceea ce ramane dupa ani si ani sunt mirosurile, esentele, amprentele unor parfumuri care ascund intamplari, situatii, stari de spirit. Mama mea iubea un parfum celebru, L'Air du Temps, iar duminicile sau sarbatorile aduc in memoria mea adierea acestui parfum si chipul senin al mamei mele. Primul sarut "furat" de primul meu prieten este invaluit si azi in aburii lui Chanel nr. 5, pe care mama lui l-a cumparat pentru mine "de la pachet". STORIA Isabellei Rossellini imi aminteste de podul bunicii plin de vechituri, ce apartineau unei lumi necunoscute, lucruri care purtau in ele stralucirea si patina unui regim interzis. Imi placea sa ma inchipui traind in alte vremuri. Imi pot imagina viata ca pe o adiere de vant care aduce pe rand miresmele primelor experiente existentiale”.
Magda Vasiliu: „Parfumul pentru orice femeie este ca o emblema. Asta am invatat de mica, mirosind parfumurile mamei sau pe ale matusii mele. Si acum exista anumite esente care-mi aduc aminte de copilarie, de momente cand un anumit parfum m-a frapat si mi-a ramas intiparit in minte. Cand am crescut si am devenit adult, am incercat sa regasesc acele arome, esente si asa am ajuns la parfumul pe care-l prefer acum. Povestea mea e una simpla – trebuie sa incerci sa iti regasesti amintirile copilariei si implinirile maturitatii intr-o aroma care sa te defineasca, sa te arate celor din jur asa cum esti”.
Alice Nastase: „Imi tes destinul impletind cu grija, cu drag, capitole din propria mea istorie. Port in mine vartejuri de sange amestecat, ambitii enorme ale unor dinastii destramate, singuratati asimilate cu mandria multor generatii. Port in mine dragostea dureroasa pentru copiii mei, o fetita tacuta si blonda ca luna si un baietel zgomotos si navalnic ca fulgerul. Si caut intr-una, indarjit si absurd, o mare iubire fara sfarsit, ca sa pot aseza pe ultima pagina a povestii mele cel mai frumos happy end de pe pamant”.
Povesti cu iz de… parfum, infiripate de femei puternice si sensibile in acelasi timp.

Cele mai citite

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...

Inteligența artificială de pe Apple va fi disponibilă în mai multe limbi

Apple a anunțat că va extinde numărul limbilor suportate de inteligență artificială, Apple Intelligence, începând cu anul viitor. Inteligența artificială de pe Apple va fi...

Ciprian Tătărușanu va da lovitura de start în FCSB – Petrolul Ploiești

Ciprian Tătărușanu, fostul portar al naționalei României și al FCSB, și-a anunțat retragerea din fotbal pe 11 septembrie, la vârsta de 38 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă