Cartea „Bucurestiul monden”, semnata de Constantin Olariu si editata de Paralela 45, doar aparent te poate duce cu gandul la ceva frivol, fiindca ea poarta si subtitlul „Radiografia unei prabusiri (1940-1970)”. Astfel, este de fapt una dintre acele carti necesare de istorie adevarata, a lucrurilor concrete si a faptelor de viata, pe care le-am asteptat atat de multa vreme si care incep sa apara, din ce in ce mai des, in anii din urma.
Volumul apare in seria „Cartea de Bucuresti”, coordonata la Paralela 45 de tanarul istoric Adrian Majuru. Acesta si prefateaza cartea, sub titlul „Orasul cadavrelor insufletite”, afirmand: „Parcurgand manuscrisul, am descoperit in ce consta valoarea, istorica si beletristica deopotriva, a acestuia: descrie cu o duritate libera, nu excesiva, o realitate istorica inca in desfasurare. Aici avem explozia unui inceput. (…) Cititorul va descoperi in paginile acestei carti postume povestea unui inceput: de fapt, inceputul problemelor sale. Este inceputul "caderii din timp" despre care vorbea Emil Cioran”. Este vorba, mai exact, despre anii '50, mult mai cumpliti decat tot ce a urmat, ani in care „evacuarea din istorie a partii cultivate sau angajante social a fost facuta sistematic si fara remuscari”; „un corp social oarecum asezat pe esafodajul civilizatiei europene a fost evacuat din istorie si inlocuit cu unul rural, anarhic, arbitrar, cu gusturi marunte si idealuri in imediat”. Lumea hada in care traim astazi i se pare lui Majuru, pe buna dreptate, „o continuitate istorica a anilor '50”.
Student in acea vreme, Constantin Olariu a descris, spre sfarsitul vietii, peisaje umane nesurprinse inca in cartile de istorie, fie din experienta sa directa, fie din bogata bibliografie de care s-a inconjurat. Numele scriitorului nu este, de fapt, unul necunoscut, el fiind autor, in timpul vietii, a peste 60 de volume, literatura originala si traduceri, mai ales din literatura maghiara (Premiul USR in 1979, in 1990 ales membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Ungaria). „Bucurestiul monden” este impartita in doua: „Orasul clasic” si „Orasul postbelic”, ambitionand sa fie de fapt o scurta istorie a capitalei noastre. Cladiri, strazi, cafenele si localuri, oamenii care le-au populat defileaza in fata noastra intr-un mod fascinant, ajutati de o bogata ilustratie, oferind o lectura dintre cele mai captivante. Constantin Olariu si-a motivat in acest fel randurile: „Am inceput sa astern pe hartie aceste evocari avand credinta ca pot aduce lumini, dar si umbre de taina in marea fantazare ce imbraca istoria oricarei asezari umane. Mi s-a parut ca nu va fi nicicand suficienta re-amintirea, cata vreme ea isi are temeiurile in permanenta destramare si uitare a insesi amintirilor. Caci asezarea in timp a unor taceri si pete de noapte ar fi similara cu o uitare, daca nu cu o moarte nemeritata”.
