Eu credeam ca numai astazi plebea, vulgul „culturalizat” prin emisiunile posturilor tv pot sa ridice in slavi pe cei maruntei la minte si la suflet (asa cum se fac acum clasamente prin sondaje: cel mai… politician, artist, jurnalist, analist etc.). Iata ce spun despre cel mai…, desemnat de plebe, oameni al caror nume straluceste pe cerul planetei noastre:
Nietzsche (filosof, preot german, 1844-1900): „In aceasta epoca insa a fi avid de onoruri este inca mai nedemn de un filosof decat ar fi fost altadata in trecut: acum, cand stapana este plebea, cand plebea este cea care imparte onorurile”. (s.n.) O, d-le Nietzsche, si eu, care as fi vrut sa ma nasc in secolul dvs., al XIX-lea, care a fost, deopotriva, si romantic, si revolutionar! Nu-mi vine sa cred ca si atunci plebea impartea onorurile!
Si am mers in urma, prin veacuri:
Montaigne (filosof si scriitor francez, 1533-1592): Intr-un veac corupt si ignorant ca acesta, stima vulgului este indeosebi jignitoare. Fereasca-ma sfantul sa fiu om de onoare conform descrierii facute zilnic de cei care vorbesc despre ei insisi ca despre oameni onorabili. De necrezut! Cum, d-le Montaigne, si-n veacul Renasterii erau javre – ca unii politiceni din zilele noastre! – care latrau despre ele ca sunt onorabile? De necrezut!
Si am plecat mai inapoi, in antichitate:
Marcus Aurelius (filosof stoic si imparat roman, 121-180):
… elogiile din partea celor multi sunt, in realitate, un plescait al limbilor.
O, imparate, ce cuvinte potrivite ati folosit pentru a spune un adevar hazliu: landele plebei sunt un plescait al limbilor!
Si mai gandeam: dar ce rost are sa spun la ce ma gandeam eu!…
Sunt atat de limpezi cuvintele celor pe care i-am citat… In toate timpurile prostia a primit aplauzele multimii – in timp ce oamenii cu adevarat de valoare au stralucit abia dupa moartea lor, prin veacuri.
