5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăLifestyleTendinţele mobilierului de depozitare: raftul ca joc de societate

Tendinţele mobilierului de depozitare: raftul ca joc de societate

Sertarul, cu multitudinea sa de modele de prezentare, ocupă un loc major în preocupările designerilor. Totodată, versatilitatea sa pune la încercare imaginaţia şi talentul acestora, mai ales că a servit de-a lungul timpului mai multor scopuri, regăsindu-se în toate încăperile unei locuinţe: băi, bucătării, dormitoare şi livinguri. Indiferent de câte camere avem la dispoziţie, în fiecare tronează o piesă de mobilier în care sertarul face jocurile.

Dulapurile, birourile, consolele, bibliotecile, cuferele de odinioară, scrinurile, bufeturile sunt doar câteva exemple de mobilier cu sertare care îndeplinesc rolul de spaţii de depozitare. Astăzi, ele reflectă stilul nostru de viaţă, trecutul, prezentul şi viitorul. Păstrează cu grijă amintiri, obiecte dragi, instantanee de viaţă, ne ocrotesc garderoba, ne ordonează bucătăriile, sunt la îndemână, confortabile, utile, funcţionale.

Şi dacă sunt atât de folositoare, de ce nu ar juca şi un rol estetic? Firmele producătoare de mobilier destinat depozitării se întrec în soluţii ingenioase. Precum o Cenuşăreasă din poveste, sertarele capătă forme dintre cele mai interesante, sunt răsfăţate cu tehnologie de ultimă oră, sunt construite din diverse asocieri de materiale şi, nu în cele din urmă, pot deveni chiar punctul de interes al interioarelor.

Astfel, spaţiile de depozitare pot fi în sine obiecte de design, pot participa la construirea unui stil în amenajare sau pot da tonul unui joc interesant de forme şi culori. Într-un loft, pot delimita zonele de interes, mai ales atunci când abordarea este una minimalistă. De asemenea, un dulap ascuns în spatele unei canapele poate conţine o mare cantitate de obiecte utile din zona de zi. Pe de altă parte, etajerele reprezintă arii de expunere pentru colecţii adunate de-a lungul timpului – flori, opere de artă, cărţi, corpuri de iluminat etc.

 Servesc la personalizarea spaţiului 

În unele cazuri depozitarea se face la vedere, spaţiile sunt deschise privirii, în timp ce o altă viziune propune piese accesorizate cu LED-uri. De obicei, mobilierul este elegant, realizat din materiale speciale cum sunt cele compozite, marmura (foarte la modă) sau cel asemănător cimentului negru, obţinut manual, prin îmbogăţirea straturilor succesive cu pigmenţi minerali naturali. Totuşi, lemnul masiv are în continuare o largă apreciere.

Din perspectiva colecţionarilor, mobilierul de depozitare poate fi construit din cutii bine definite, care să delimiteze ideatic obiectele. Acestea pot fi dispuse în zonele de interes ale locuinţei, formând geometrii dintre cele mai neaşteptate şi mulându-se pe nevoile de spaţiu, echilibru şi armonie ale fiecăruia. Aspectul simplu, geometric îşi păstrează matematica precisă, dar capătă formă, culoare şi lumină.

În unele cazuri mobilierul de depozitare se remarcă printr-o flexibilitate extraordinară, ce permite aranjări libere în interiorul locuinţei: pe orizontală, pe verticală, dar şi de-a lungul zonelor de trecere.

Fie că sunt deschise sau închise, cu forme simple sau ingenioase, rafturile şi etajerele prind viaţă şi personalitate, se adaptează uşor, sunt funcţionale şi reprezintă o sursă nelimitată de şarm în amenajările interioare contemporane.

 

Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Calea Victoriei din Bucureşti, în topul celor mai scumpe artere comerciale din lume

Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, a urcat pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe destinaţii de retail, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă