Fotografia momentului arată o țară zguduită de multiple scandaluri publice, zeci de fronturi deschise între cele două mari tabere politice care se înfruntă. Este cât se poate de evident că politicienii au ratat Centenarul.
Peste zeci de ani cărțile de istorie vor menționa profunda dezbinare din societate, iar anul 2018 va fi considerat punctul culminant al acutizarii conflictelor sociale adunate după integrarea țării în UE. Și falimentul iminent al modelului nostru economic.
Am devenit o țară de consum, o piață de desfacere pentru multinaționalele paneuropene și nu numai. Producem bunuri cu valoare adăugată mică ce sunt exportate într-un sistem fiscal care permite corporațiilor să dreneze profiturile spre țările lor de baștina și sa-și repatrieze capitalul și investițiile in baza unor “prețuri de transfer”.
PSD guvernează de șase ani legați și nu a reparat inechitatea sifonării miliardelor de euro din economie. Produsele manufacturate de brațele de munca ieftine ale romanilor sunt asamblate în Occident în produse cu valoare adăugată mare, pentru ca patentele și tehnologia provin de acolo. Ele se întorc in țara unde sunt cumpărate de romani la prețul corect pentru corporații.
Câștigul este dublu, în ambele sensuri, se exporta ieftin componentele, se recuperează investițiile iar apoi se marchează marje de profit semnificative prin desfacere produselor integrate, intrate în țara din import, la prețuri occidentale.
Pentru a înțelege modelul de afacere este suficient să urmărim procesul de fabricație și integrare a unui autoturism BMW. Componente produse ieftin, pentru standardul german, integrate la costuri la fel de reduse intr-un produs finit, cu valoarea adăugată mare. Pentru german însă prețul este unul corect, din moment ce veniturile sale sunt incomparabil mai mari decit ale unui roman sau maghiar care trudește intr-o “fabrica de automotive”. Prin asta statul german asigura indirect protecția socială propriilor cetățeni, prin accesul la produse ieftine și venituri ridicate. Neamțul implicat in procesul de producție a unei “unități BMW” este plătit pentru activități de design, tehnologie, marketing, management, inginerie, electro-mecanică, IT etc Romănul asamblează cutii de viteza, face cablaje, faruri, verifica leduri.
In esența, forța de munca ieftină din țara este exploatata și exportata prin intermediul fabricilor de componente auto din Transilvania. Industria IT urmează același model de business: clădiri de birouri înțesate cu programatori la Cluj și București, unde scriu bucăți de coduri sub forma unor “cărămizi virtuale”. Vândute apoi pentru a construi aplicații și softuri. De regulă, IT-istul roman nici nu știe ce sau pentru cine produce. Industria de telecomunicații aplica și ea schema câștigătoare de drenare: corporațiile multinaționale Vodafone, Orange sau Telekom bifează profituri apocaliptice, drenate prin grija consultanților fiscali (multinaționalele Big Four), de regula, catre paradisuri fiscale.
Aceeași rețetă se aplica și pentru materiile prime agricole exportate ieftin apoi importate sub forma de produse alimentare vândute romănilor la prețuri avantajoase, europene. Si din care rețelele de hypermarketuri obțin profituri uriașe. Rețele care, pompand sume enorme in expansiunea agresivă, au distrus tot comerțul autohton. Putem relua experimentul vizualizând ce se întâmpla cu un kilogram de grâu, soia sau porumb produs în Bărăgan. Pănă când se întoarce in Romania sub forma de cocă înghețată, biscuiți, uleiuri, mezeluri sau alte sute de produse alimentare. Pământ ieftin, forța de muncă ieftină, producții record, export de materii prime, import masiv de alimente. Un circuit implacabil. Zeci de miliarde de euro scoase din țara din mâncare, balanța comercială făcută zob. Și o Europă occidentală care este socata de câți bani face pe spezele romanilor. Carrefour a trimis managerii de top in magazinul de la Orhideea (București) pentru a înțelege de ce este cel mai profitabil magazin din întregul lanț francez de retail.
Energia electrică, gazul, apa, toate tipurile de utilități sunt în proporție de 80 la sută distribuite și vândute de corporații. Sistemul bancar raporteaza o singura banca autohtonă relevantă pentru cota de piața, și aceea cu capital de stat. Banca Naționala face, in mod aproape natural am zice, jocul multinaționalelor bancare, conectate direct la marea finanță internațională. Și nici nu are de ales, din moment ce Guvernul are nevoie de finanțare externă considerabilă, peste șapte miliarde de euro anual pe care ii împrumutam pentru a finanța deficitul, adică pentru a plăti pensiile și salariile de la stat.
Să ne înțelegem bine: informațiile și judecățile de mai sus nu sunt menite a susține teza “multinaționalelor care sug sângele poporului”. Ele sunt, poate, patetice prin faptul ca sunt implacabile. Ele nu sunt susțineri politice, ele au fost confiscate de politicieni, cum ar fi cei de la PSD, care nu au nicio cădere morală să le invoce. Pentru ca PSD are și a avut țara pe mână vreo 16 ani. Judecățile sunt doar constatative, iar textul meu păcătuiește pentru ca, in mod asumat, nu oferă soluții. Nu voi fi de doua ori patetic spunând ca le am.
Gandiți-vă, in final, ce pot face Iohannis, Dragnea, Tariceanu sau Orban (sau alții) pentru a transforma in anii viitori acest imens eșec economic si social intr-o remiza, dacă nu intr-un succes. Nimic. Nu pot și nici nu au de gând. Nu știu cum nu le crapă obrazul de rușine la Bruxelles. Cei mai proști conducători dintr-o sută de ani, în cea mai bogata țara din centrul și estul Europei.
