Duminica trecuta a fost inmormantata intr-un loc de veci de langa zidul asezamantului celebra Maica Veronica, de la Manastirea Vladimiresti, figura emblematica a ortodoxiei romanesti si a rezistentei Bisericii Ortodoxe Romane de valoare impotriva regimului comunist de ocupatie. In mod cu totul rusinos, nici o institutie bisericeasca sau laica n-a dat vreun comunicat de presa, intoarcerea la Domnul a admirabilei luptatoare crestine Maica Veronica Gurau fiind tratata ca un marunt episod local, care trebuia cunoscut doar in incinta asezamantului sau monahal. Desi Patriarhia Romana si toate eparhiile ortodoxe au site-uri pe internet cu o sectiune de stiri, n-am gasit nicaieri vreo informatie sau referire la calatoria spre Domnul a sufletului Maicii Veronica. Nici site-ul Patriarhiei Romane si nici cel al Episcopiei Dunarii de Jos n-au catadicsit sa marcheze intr-un fel sau altul evenimentul real de la Manastirea Vladimiresti, nici agentia Trinitas a Mitropoliei Moldovei, care emite un flux de aproximativ 10-20 de stiri pe zi, avand alaturi un radio cu acoperire aproape nationala si un cotidian crestin (primul din tara). Nici macar scriitorul arhiepiscop Valeriu Anania, care a avut legaturi stranse cu Vladimirestiul (inainte de convertirea sa la comunism), n-a tresarit la vestea mortii celei pe care o cunostea prea bine. La 15 ani de la desprinderea Romaniei de comunism, toti ierarhii Bisericii care au colaborat cu regimul ateu sunt cinstiti cu mare fast, la scara nationala, iar marii luptatori anticomunisti din Biserica sunt marginalizati cu totul. Se da numele patriarhului colaborationist Justinian Marina Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, se da numele „Patriarhul Teoctist” unei scoli din judetul Botosani, se trag salve de tun si se organizeaza funeralii nationale la moartea mitropolitilor colaborationisti Plamadeala si Vornicescu, dar cand moare o efigie a rezistentei anticomuniste din Biserica Ortodoxa, totul e tinut sub tacere, ca si cum ar fi o culpa si azi sa fii anticomunist. Asezamantul Vladimiresti, ctitorit de Maica Veronica, nu e o manastire oarecare din tara, ci un capitol stralucit din rezistenta eroica a adevaratei Biserici Ortodoxe Romane impotriva regimului securist-ateu cu care au colaborat atat patriarhul de atunci, Justinian Marina, cat si patriarhul de azi Teoctist Arapasu. Va prezentam mai jos istoria adevarata a uneia dintre cele mai curajoase manastiri din Biserica Romaniei, al carei martiraj ar trebui canonizat de ierarhia viitoare a BOR.
Episcopia da in judecata manastirea
Manastirea Vladimiresti a fost construita in 1938 de credinciosii din comuna Tudor Vladimirescu, judetul Tecuci (pe atunci), Episcopia Buzau (azi, in Episcopia Dunarii de Jos), in urma unor viziuni cu Mantuitorul, Maica Domnului si Arhanghelul Mihail pe care le-a avut adolescenta Vasilica Barbu, in varsta de 16 ani. Dincolo de fenomenul religios controversat in epoca (similar cu „vedeniile” care au generat marile pelerinaje de la Fatima si Lourdes, in continua amplificare de la inceputul secolului XX pana azi), Manastirea Vladimiresti a strans cea mai numeroasa obste monahala din tara sub staretia Vasilicai Barbu, devenita Maica Veronica, atragand ca un miraj mari multimi de crestini din toate colturile Romaniei interbelice. Dupa instaurarea regimului comunist, Securitatea a vrut sa suprime prin orice mijloace extraordinara efervescenta religioasa a pelerinajelor de la Manastirea Vladimiresti, mai ales ca aceste mari aglomerari de oameni erau prilejuri de manifestare a ostilitatii fata de regimul de ocupatie sovietica, dupa cum reiese dintr-un material informativ de epoca: „Cu ocazia pelerinajelor, care uneori luau proportii de masa, cetatenii erau indemnati in mod deschis sa nu respecte hotararile partidului si guvernului, sa nu dea cotele, sa nu intre in gospodariile agricole colective…”. Autoritatile comuniste i-au invinuit in repetate randuri pe Maica Veronica si pe duhovnicul Ioan Silviu Iovan (in prezent, vietuitor la Manastirea Recea) ca ar fi acordat ajutor unor luptatori din rezistenta anticomunista urmariti de Securitate.
In acest context, PS Antim Anghelescu, obedientul episcop de Buzau, cateriseste comitetul de conducere al Manastirii Vladimiresti si, pentru ca maicile refuza sa paraseasca asezamantul, Episcopia Buzaului intenteaza proces civil de evacuare si proces penal pentru port ilegal de uniforma monahala. Avocatul Petre Pandrea (autor al volumului „Calugarul alb”, aparut la Editura Vremea, 2003) este angajat in 1954 de catre Maica Veronica sa apere obstile monahale de la manastirile Vladimiresti si Sihastru, haituite de Securitate pentru rezistenta lor anticomunista. Folosindu-se de colaborarea rusinoasa a episcopului de Buzau Antim Anghelescu, in noaptea de 29 spre 30 martie 1955, Securitatea din Galati ii aresteaza pe stareta Veronica, duhovnicul Ioan Silviu Iovan, maica Mihaela Iordache si ii incarcereaza in penitenciarul din localitate. Este numita de catre regim o noua conducere, dar maicile Ioanida Pacateanu, Macrina Popa, Tomaida Melinte, Agaftonia Bacau, Marionela Radu, Mitrodora Dinu, Antonia Stan s.a. constituie un comitet interimar si continua rezistenta anticomunista din Manastirea Vladimiresti.
Manastirea Vladimiresti se rupe de Biserica Ortodoxa colaborationista
Istoricul Cristian Vasile dedica pagini extrem de bine documentate cazului Manastirii Vladimiresti in noul sau volum, „Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist”, Editura Curtea Veche, 2005. Reproducem un citat mai amplu din aceasta carte exceptionala, pentru a oferi o imagine de ansamblu a luptei maicilor anticomuniste de la Manastirea Vladimiresti si a curajului si eroismului lor, in cei mai negri ani ai ocupatiei sovietice, cand ierarhia BOR si-a tradat crestinii:
„Probabil dupa intense presiuni, Sf. Sinod al BOR din 10-12 septembrie 1955 a decis ca maicile si surorile care nu erau originare din regiunea Galati sa fie transferate in regiunile de bastina. De asemenea, un numar de 61 de surori urmau sa fie trimise pentru scolarizare la Manastirea Bistrita, din regiunea Pitesti. Se dorea, de fapt, suprimarea rezistentei din manastire. Dupa cum constata si Securitatea, hotararea Sf. Sinod "a intampinat o puternica rezistenta din partea calugaritelor, care s-au manifestat deschis ca nu vor parasi manastirea". Mai mult, calugaritele au compus cantece anticomuniste dedicate staretei si celor doi arestati. Desi Consistoriul monahal al eparhiei Buzaului a decis, pe 25 noiembrie 1955, sa excluda din cadrul manastirii pe calugaritele protestatare, maicile vizate au refuzat sa se supuna si au continuat "sa instige impotriva regimului". In luna decembrie a anului 1955, a urmat o alta sfidare: soborul manastirii a trimis Sfantului Sinod o scrisoare prin care se solidarizeaza cu vechea conducere a manastirii si proclama ruperea tuturor relatiilor cu Biserica Ortodoxa, parasind in bloc acest cult. Aceasta decizie a soborului din manastire nu era doar un act de nesupunere fata de autoritatea bisericeasca, ci reflecta si o atitudine politica indreptata impotriva unui regim care incalca in mod flagrant libertatea religioasa, garantata numai formal in textul Constitutiei din 1952, la art. 84. Desi in cadrul Patriarhiei au existat persoane care au sustinut cauza manastirii, Sf. Sinod nu a dorit sa-si asume declansarea unui conflict deschis cu autoritatile comuniste si a hotarat, la 12 ianuarie 1956, desfiintarea manastirii disidente, urmand ca maicutele sa fie trimise la locul lor de domiciliu”. (p. 253-254)
Hotararea Sf. Sinod este pusa in aplicare de tortionarul Alexandru Nicolski
Calugaritele de la Vladimiresti au rezistat asaltului Securitatii si al propriilor ierarhi pana la inceputul anului 1956, refuzand categoric sa paraseasca asezamantul. Cu lupta eroica a maicilor ortodoxe de la Vladimiresti s-au solidarizat rude si credinciosi din satele vecine, adunati la manastire pentru a se opune unei interventii in forta a autoritatilor comuniste. Interventie care n-a intarziat sa se produca! Dupa un plan minutios elaborat, in noaptea de 9 spre 10 februarie, impresionante efective ale Securitatii au asediat Manastirea Vladimiresti, arestandu-le pe toate calugaritele considerate „instigatoare”. La actiunea de evacuare au participat 220 de ofiteri ai MAI, inarmati pana in dinti cu arme automate si pistoale, intreaga operatiune aflandu-se sub comanda sinistrului tortionar Al. Nicolski si a col. Pavel Aranici, trupele de interventie fiind conduse de lt.-col. H. Zambeti si de cpt. Tiberiu Eibenschultz. Cele 304 calugarite ale Manastirii Vladimiresti si aproximtiv alte 50 de persoane solidare, din imprejurimi, au fost imbarcate in 30 de camioane, triate ulterior si risipite prin intreaga tara. Eroica Manastire Vladimiresti detine, astfel, performanta trista de a fi primul asezamant monahal romanesc desfiintat abuziv de Securitatea regimului comunist, aflata in stransa legatura cu ierarhia colaborationista a patriarhului Justinian Marina si a slujitorului sau apropiat, Teoctist Arapasu.
Avocatul Petre Pandrea, aparator in instanta al calugaritelor anticomuniste de la eroica Manastire Vladimiresti, arestat el insusi in 1958 si condamnat la 15 ani de munca silnica, are cuvinte neiertatoare, in cartea sa „Calugarul alb”, la adresa ierarhiei care a colaborat cu regimul comunist si Securitatea: „M-am gandit si ma gandesc mereu si la dusmanii lor ierarhici: la patriarhul Justinian, fostul meu prieten, la dr. Antim, episcop de Buzau, permanent dusman, la liota de vicari episcopali si patriarhali ca Bogoiu, Teoctist Botosaneanu (actualul patriarh al BOR – n.n.) si Nica, la liota de calugari smecheriti in Bucuresti…” (p. 41); „Cu acest prilej memorabil, ortodoxia autocefala oficiala romana a dat un lamentabil examen… Biserica Ortodoxa este monopolul lui Marina, al lui Antim, al lui Sebastian Rusan, sau al diavolului Valerian Zaharia, episcopul ateu de la Oradea. Parintele Ioan Silviu Iovan a avut dreptate in aceasta privinta cand mi-a telegrafiat, in cursul lunii martie 1955, la caterisirea sa, sa nu fac nici un recurs, fiindca aceasta grupa monopolizatoare a Bisericii Ortodoxe – textual – dupa ce si-a vandut sufletul, vrea sa vanda si Biserica”. (p. 52-54)
