Dihonia din societatea românească a cuprins de o vreme şi Familia Regală, care până de curând era un model pentru România.
Plecarea Regelui Mihai la Domnul părea să-l împace pe Nicolae cu mătuşa sa, Majestatea Sa Margareta. Sărutările de la Parastasul de 40 de zile, sub pavăza arhierească a I.P.S. Calinic, dădea speranţe românilor sătui de discordie şi de ura sădită în societatea românească.
Încă din primăvară mirii i-au solicitat Mătuşii Margareta să le fie naşă. N-a catadicsit. Supărările vechi au răbufnit, creând riduri pe chipul luminos al Custodelui. Procesul de la Aubonne continuă. Majestatea Sa Margareta nu şi-a retras plângerea în urma încercării nepotului de a-şi vedea bunicul pe patul de suferinţă. Au avut loc recent noi audieri.
La români, de obicei, în timpul parastaselor, nunţilor sau botezurilor neînţelegerile vechi se uită, familiile se reunesc, copiii se bucură. Împăcarea ia locul tensiunii. Fericirea nuntaşilor umbreşte mărul discordiei. Fructul iubirii înmiresmează umbra vechilor supărări. Şi lăutarii dau ghes veseliei.
Preotul îndeamnă: Iartă-l pe cel ce ți-a greșit. Iertarea este o poruncă, nu o opțiune: “Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi !” (Coloseni 3:13, NIV). “Iar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:15).
Dacă cineva ţi-a greşit sau te-a rănit cu vorba sau cu fapta, mai spune predica, nu îl ierţi din obligaţie, ci doar pentru ca sufletul să-ţi fie eliberat. Dumnezeu nu oboseşte iertând, de unde vine pacostea neiertării?
“Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.” (Matei 18:15). Karina, sora lui Nicolae, pare a fi înţeles mesajul biblic. E singura din familie care va participa la nuntă.
Ca ziarist, vechi militant pentru Monarhia Constituţională, am avut privilegiul de a fi de multe ori alături de Regele Mihai şi de minunata sa Ana de România. Recunosc că Regele, ca orice bunic, îşi iubea nepotul. Dar Ana o vedea pe Margareta ca moştenitoare dinastică.
Dihonia dintre Nicolae şi Margareta ar părea să fie mai veche decât se aşteaptă mulţi susţinători ai Coroanei. Încă din anii 1993-1994, Alexandru Paleologu, Neagu Djuvara şi alţi intelectuali l-au rugat pe Rege să-l lase pe tânăr să studieze în România. Margareta s-a opus.
La nunta din septembrie 1996 dintre Alteţa Sa Regală Margareta şi Radu Duda, micul prinţ mi-a arătat maşinile bunicului. Avea unsprezece ani. Era extrem de tăcut. Prudent chiar.
Dihonia pare a fi fost prilejuită de triumfătoarea vizită pascală din aprilie 1992, când organizatorul acelui eveniment, unic în măreţie şi graţie divină, Petre Mihai Băcanu, directorul “României libere”, i-ar fi recomandat Suveranului să fie însoţit de Prinţul Nicolae şi nu de Principesa Margareta, pe care o considera mult prea arghirofilă.
După vizita de Paşte, în viaţa copilului s-au întâmplat multe, culminând cu moartea tatălui. După aceea a urmat o lungă perioadă în care mama n-a mai vrut să audă de propriul fiu. Totul ar fi legat de “păcatul” succesului de la Bucureşti al junelui, din vremea viselor.
În 1998 l-am însoţit pe Ion Diaconescu la singura audienţă solicitată Suveranului. I-am lăsat singuri în biroul unde în urmă cu jumătate de secol a fost obligat să abdice. Am povestit o sumedenie de întâmplări cu Regina Ana, care avea o isteţime şi o francheţe de cavaler francez. La un moment dat mi-a spus: “Mă ţineţi de vorbă. Sper că nu se discută înăuntru despre succesiune. Noi am stabilit deja” .Era 1998. Adică Margareta. Ca la un semn, a intrat peste cei doi. L-am văzut pe Ion Diaconescu ridicându-se şi plecând. M-a luat cu el în maşină: “Acolo să nu mă mai duci”, avea să-mi spună franc. Şi nici nu s-au mai întâlnit. Nu aş fi povestit acest episod, dacă Nenea Nelu, cum îi spuneau apropiaţii, nu ar fi fost tras de limbă, pe patul de moarte, de un jurnalist de la “Evenimentul zilei”, mărturisind încercarea de a-l convinge pe Rege să-l lase pe Nicolae succesor dinastic. N-a fost să fie.
Poate nefericirea tânărului însurăţel de azi se trage de la o lume pe care n-a cunoscut-o. De la o elită care-şi dorea sincer revenirea la Monarhie şi nu o butaforie regală într-o republică.
Viaţa merge înainte. Sigur că fără părinţi, unchi, bunici oricărui om îi e greu. Foarte puţini creştini vor putea pricepe spiritul de frondă al mamei, mai întâi, iar apoi al mătuşii. Poate că s-a şi dorit aşa. Nicolae să fie o victimă. Dar oamenii simpli întotdeauna empatizează cu cei loviţi.
Nunta îi încoronează pe cei doi miri. Asta cu voie de la Dumnezeu. Cel puţin pe durata cununiei, cei doi tineri vor fi cinstiți așa cum sunt cinstiți împărații. Acesta este sensul încoronării lor în canonul ortodox. Chiar dacă Mătuşa n-a deferecat cheile Coroanei, preoţii Bisericii Sfântul Ilie din Sinaia vor aduce nu una, ci două cununi de mărire. Întru Dumnezeu. Cinstire. Bucuraţi-vă! Ar spune creştinul. Să ne bucurăm de ceea ce ar fi putut fi Nunta Regală a secolului. Nenorocul ne bântuie. „Isaia dănţuieşte!” nu poate fi oprit.
