Ministrul Finantelor confirma intentia Guvernului de a scoate bani din orice. Mai ales din buzunarul cetateanului prin scumpiri repetate la produsele de baza. Miscarea facuta imediat dupa alegeri nu a fost tocmai una fericita daca se umbla si la majorari de TVA. Informatia nu a fost confirmata oficial, cu toate ca porumbelul a iesit din gura ministrului responsabil cu finantele tarii. Ceea ce inseamna ca masura privind cresterea taxei pe valoarea adaugata la 22 la suta a fost discutata in Guvern, adica in prezenta premierului Tariceanu.
Este posibil ca Ionut Popescu sa fi incalcat intelegerea de a nu face public anuntul cu majorarea TVA macar pana la toamna pentru a nu inflama economia. Acest lucru s-a vazut din reactia primului ministru, care nu a fost deloc una linistitoare. Specialistii din zona financiara au declarat ca, intr-adevar, cresterea cotei de TVA este o certitudine, Guvernul avand pe agenda o astfel de masura considerata total nepotrivita sub aspectul respectarii unor indicatori, cum este cel al inflatiei. La obiect pare sa fie pozitia avuta de guvernatorul BNR, care sanctioneaza intr-un fel intentia Guvernului actual.
Cu alte cuvinte, mult mai bine ar fi, de exemplu, daca Finantele ar strange cum trebuie banii la buget de la cei care datoreaza statului sume imense, multe esalonate si reesalonate. Este un capitol delicat, care nu se afla asa cum ar trebui in atentia autoritatilor fiscale. Masura legata de TVA este cea mai la indemana, insa ea lasa in urma mari nereguli care greveaza asupra bugetului de stat. Datornicii vor sta in continuare linistiti atat timp cat inspectorii se vor ocupa de cresteri de TVA, nu de sanctionarea celor care au uitat sa-si plateasca datoriile.
Un oficial spunea recent ca restantele de la RAFO nu vor mai putea fi recuperate niciodata, ca si cum nu ar exista solutii pentru executarea vinovatilor. Daca am ajuns sa ne impacam cu ideea ca nu se mai poate face nimic, atunci nu are rost sa ne mai miram de ce se ajunge la masuri extreme, cu efecte dezastruoase pentru populatie si nu numai. Colectarea bugetara a devenit o grea povara, mai ales cand vine vorba de economia subterana, unde nu s-a forat mai deloc. A fost o incercare imediat dupa alegeri, un fel de amenintari, dar prea departe nu s-a mers.
Responsabilii au preferat sa se uite prin gaura cheii, fara sa deschida usa marilor datornici la bugetul de stat. In fine, daca majorarea va avea loc, este posibil ca fiscalitatea sa infloreasca din nou, ceea ce inseamna ca ne vom intoarce la situatia existenta in timpul guvernarii pesediste.