Daca am socotit noi bine, Steaua a sustinut in acest an, pana la meciul de aseara cu Dinamo Kiev, 59 de jocuri in campionat, calificari si jocuri disputate in cupele europene si Cupa Romaniei, aici incluzand si convocarile la lotul echipei nationale ale celor mai valorosi jucatori ai ros-albastrilor. Pana la sfarsitul sezonului, Steaua urmeaza sa mai dispute patru partide, trei in campionat si una in Liga Campionilor. Un travaliu neobisnuit pentru echipele noastre – numai Rapid a mai fost supus la un asemenea efort in sezonul trecut -, caruia Steaua a fost obligata sa-i faca fata si care explica in mare masura fluctuatiile de forma ale echipei conduse de Olaroiu. Poate ca ele nu ar fi fost atat de evidente daca echipa campioana, angajata pe mai multe fronturi – Liga Campionilor si campionatul intern -, nu ar fi avut de facut fata unori accidentari de lunga durata ale unor jucatori de baza, Radoi, Nesu si Victoras Iacob, absente care, chiar daca sunt nedorite, fac parte din regula jocului. Numarul mare de meciuri sustinute de Steaua a macinat in mod firesc lotul de jucatori ai ros-albastrilor, nu numai din punct de vedere fizic. In mod firesc, a crescut numarul jucatorilor accidentati si deveniti indisponibili pe perioade mai lungi sau mai scurte de timp, suspendarile pentru cumul de cartonase au fost mai numeroase, ca sa nu mai vorbim de intentiile firesti ale antrenorului de a-si menaja o parte din jucatori pentru partidele din cupele europene.
Olaroiu a avut mai multi jucatori de baza – Ghionea, Goian, Petre Marin, Paraschiv, Nicolita, Dica (foto) -, dar nu si o formula de echipa cat de cat stabila. Steaua a plecat la drum, la inceputul sezonului, cu un lot destul de eterogen din punct de vedere valoric, l-a plombat pe parcurs cu mai multe achizitii de valoare Ð Thereau, Stancu, Ovidiu Petre, Coman Ð, dar efectele nu au fost mereu pe masura asteptarilor. Steaua sufera din punctul de vedere al coeziunii echipei, insotita de momente de lipsa de inspiratie ale antrenorului, datorate deselor schimbari ale formulei de echipa pe care a fost obligat sa le faca. S-ar putea sa se spuna ca Steaua nu a luat in calcul toate consecintele ce decurg din acest parcurs greu, cu peste 60 de meciuri disputate intr-un an, pentru o echipa al carei singur obiectiv este performanta si pentru care a fost obligata sa lupte pe doua fronturi, Liga Campionilor si competitia interna, ambele cu o miza uriasa. O calificare, pentru a treia oara consecutiv in primavara europeana, ar fi un lucru extraordinar pentru gruparea din Ghencea. Steaua are nevoie de un lot competitiv, mai echilibrat valoric, de care intelegem ca staff-ul tehnic si conducerea clubului se ocupa, capabil sa faca fata ritmului pe care il au marile echipe europene.
