7.8 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismSomnul letargic al Justitiei naste monstri

Somnul letargic al Justitiei naste monstri

Recenta decizie a Curtii Constitutionale Ð perceputa public ca CC a PSD Ð are o evidenta motivatie politica, vizand impiedicarea reformei profunde a Justitiei noastre. Intr-o tara in care coruptia atinge cote de dezastru national, desi guvernarile pesediste ne-au „inzestrat” cu numeroase forme de justitie fara continut, cum ar fi si nevolnicul PNA, nici un mare corupt nu a fost arestat definitiv si nici un mare caz de coruptie, la nivel de varf, nu a fost instrumentat. Presa a prezentat frecvent cazuri de „tunuri” astronomice, de zeci, de sute de milioane de dolari/euro, dar justitia apare cetateanului de rand ca impotenta, iar incompetenta si/sau reaua credinta a procurorilor care instrumenteaza cazuri importante duc fie la NUP, fie la lamentabile ajungeri inconsistente in instante, cu amanari sine die a sentintelor judecatoresti. Pentru marea coruptie, in Romania nu exista justitie!
Profesionistii justitiei noastre constituie categoria de licentiati cea mai afectata in insasi esenta ei de factorul politic. Sa ne amintim ca in primii ani ai comunismului, cand era nevoie, potrivit parerii bolsevicilor, de o „justitie revolutionara”, au fost promovati tineri utecisti cu scoli profesionale si ucenici din uzine pentru care au fost imaginate scoli de 2 ani „facultatile muncitoresti” pentru echivalarea Liceului de 8 ani si Ð in fine Ð cursuri foarte scurte de Drept, incheiate cu Licenta. Acesti insi au devenit rapid magistrati de doua parale, a caror prestatie a nenorocit pe cei cazuti in ghearele „justitiei de clasa”. In rechizitoriile si sentintele proceselor politice din anii '50-'60, agramate, incoerente, adesea improprii inscrisurilor de Drept, apare toata precaritatea pregatirii acestor „juristi” pe puncte. Sentintele monstruoase ale semidoctilor vechiului regim nu au fost nici astazi casate din lipsa de vointa, pentru „a nu se rupe continuitatea actului de justitie” cum spunea aberant un fost ministru al Justitiei.
Este greu de dedus care este proportia de licentiati in Drept cu studii normale, la zi, in universitati de stat sau asimilabile si juristii cu studii la Baneasa, cursuri foarte scurte, unele total simulate, scoliri la fara frecventa sau acum in facultati satesti, marile cohorte de stefangheorghisti, cu doctorate obtinute fraudulos si fosti plutonieri deveniti doctori in Drept, avand aprobari iresponsabile de a acorda la randul lor doctorate… Mai mult decat in orice categorie profesionala, s-ar impune cu stringenta reanalizarea exigenta a intregului corp juridic activ, pe criteriul pregatirii universitare si limitarea, pe cai administrative, a promovarii celor care pot dauna actului de justitie, persoane care au ales cai neacademice de obtinere a diplomelor. Se stie din practica profesionala ca un procentaj insemnat de pseudospecialisti, insi intrati prin efractie printre juristi, este vulnerabil presiunilor politice si coruptiei. Societatea civila romaneasca este indreptatita sa stie daca slujitorii Justitiei au pregatire profesionala la nivel european, cu promovari prin concurs, daca sistemul de justitie poate fi reorganizat si reformat, administrativ si moral, si daca exista vointa politica necesara combaterii eficiente a coruptiei, devenita sistem.
Nu mai avem nevoie de o justitie „revolutionara” ci de o adevarata justitie, cu o magistratura intinerita, cu studii recunoscute, neinregimentata politic, operand intr-un sistem de tip european, eficace si moral. Doamna ministru Monica Macovei a atacat cu curaj si determinare vechiul sistem juridic si pe dinozaurii din justitie, starnind ostilitatea, complice la coruptie si imobilism institutional, a celor care doresc integrarea europeana doar pentru parada mediatica.
Pe plan general al Dreptatii, presedintele Traian Basescu nu poate accede la locul sau in istoria Romaniei decat prin acordarea reparatiei morale tuturor celor omorati, arestati, urmariti si persecutati in comunism, cu concursul unei justitii ticalosite pana relativ recent, in cazul ing. Ursu omorat in 1987, magistratii sai fiind cocotati si astazi, in conducerea Justitiei. Acest act atat de firesc al Presedintelui Romaniei cu adevarat democrate, ar putea sa constituie punctul de plecare al mult asteptatului Proces al comunismului.

Cele mai citite

Câți parlamentari are România și cum se stabilește numărul acestora

Parlamentul României este compus din 465 de membri: 329 de deputați și 136 de senatori, reprezentând cetățenii în cadrul celor două camere legislative. Acest...

Yuki Tsunoda se autopropune la Red Bull și îl provoacă pe Verstappen! „Pot să lupt cu acel monstru”

Yuki Tsunoda, pilotul japonez al echipei Visa Cash App RB F1 Team (fosta Alpha Tauri), și-a exprimat dorința de a trece la Red Bull...

ANM: Cod galben de ninsori și precipitații moderate până sâmbătă dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi o atenționare Cod galben de ninsori pentru 11 județe, valabilă până sâmbătă dimineață, precum și o...
Ultima oră
Pe aceeași temă