0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSănătatePeste 5.100 de adolescenți s-au vaccinat anti-COVID în ultimele trei zile

Peste 5.100 de adolescenți s-au vaccinat anti-COVID în ultimele trei zile

„Din 2 iunie şi până astăzi, practic în ultimele 72 de ore, s-au vaccinat peste 5.100 de copii cu vârsta între 12 şi 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare până la acest moment au fost vaccinaţi peste 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani. Cred că este un mesaj puternic pe care generaţia tânără îl dă, pentru că, indiferent cum am vedea lucrurile şi din ce perspectivă ne-am uita, copiii reprezintă viitorul nostru”, a declarat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, în debutul evenimentului „Senatul Copiilor”, organizat la Palatul Parlamentului.

Valeriu Gheorghiţă a reamintit că, de curând, Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea vaccinului anti-COVID de la BioNTech – Pfizer pentru minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. El a explicat motivele pentru care este recomandată vaccinarea în cazul minorilor.

„Avem, din păcate, copii care sunt cunoscuţi cu afecţiuni cronice, care sunt în evidenţă cu boli neoplazice, cu boli hematologice, cu diabet, cu obezitate, cu boli cardio-vasculare, cu boli renale. Or, este foarte complicat să fii în pielea unui părinte care are în grijă un astfel de copil, un copil vulnerabil, care are aceleaşi drepturi la viaţă, la sănătate, la educaţie ca toţi ceilalţi copii. Oferind această posibilitate de prevenţie copiilor vulnerabili, putem să fim mai siguri pe mediul în care ei merg, pe mediul în care îşi dezvoltă viitorul. (…) În cazul celor care nu sunt în evidenţă cu boli cronice, vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de transmitere, de infecţie şi în felul acesta protejează mai bine familia, mediul şi colectivitatea”, a spus medicul.

El a atras atenţia asupra faptului că rujeola face, de asemenea, victime în rândul copiilor, ca urmare a faptului că aceştia nu au fost vaccinaţi.

„Îmi este greu să explic cum putem să nu prevenim anumite boli, care sunt prevenibile prin vaccinare, să avem încă decese din cauza rujeolei şi vă dau exemplul ultimilor ani. În cadrul epidemiei de rujeolă au fost peste 20.000 de copii care au fost infectaţi, peste 64 de decese, toate apărute la copii nevaccinaţi. Este inadmisibil ca în anul 2021 să avem acces la servicii medicale şi să nu putem să le accesăm. Tocmai de aceea cred că datoria noastră de acum înainte este una extrem de importată, prin a furniza toate informaţiile de care părinţii, aparţinătorii au nevoie ca să înţeleagă tot ceea ce înseamnă beneficiile unui sistem de prevenţie”, a spus preşedintele CNCAV.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă