4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMediul de afaceri, departe de a fi bun

Mediul de afaceri, departe de a fi bun

Evolutia mediului de afaceri din Romania continua sa fie „satisfacatoare”, situandu-se insa departe de nivelurile „bun” si „foarte bun”. Consiliul National pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii a dat publicitatii valoarea indicelui mediu de afaceri care cuantifica evolutia domeniului: 25 de puncte pentru semestrul al II-lea al anului 2005, fata de 30 de puncte inregistrate in primul semestru al anului trecut.
Desi ambele valori se plaseaza in intervalul „satisfacator”, involutia este evidenta. Pentru ca mediul de afaceri sa fie considerat „bun”, indicatorul ar fi trebuit sa aiba valori cuprinse intre 50 si 70 de puncte (iar pentru „foarte bun” – de peste 70 de puncte).
Cele mai mari note acordate de grupul reprezentativ de intreprinzatori care a participat la calculul indicelui mediului de afaceri au fost pentru dinamica investitiilor straine (acestea au crescut substantial fata de 2004), pentru rata mica a inflatiei (de 4,37% in semestrul al II-lea din 2005) si pentru dinamica impozitului pe profit (valoarea lui a scazut de la 25% la 16%). Au obtinut, de asemenea, aprecieri favorabile: cresterea PIB-ului cu 4,1%, majorarea castigului salarial net in mediul rural si scaderea ratei dobanzii.

Fiscalitatea, in crestere

Fiscalitatea asupra fortei de munca a crescut insa cu 1-2%, comparativ cu cel de-al doilea semestru din 2004, lucru care nu convine intreprinzatorilor. Celelalte chestiuni nemultumitoare sunt: majorarea de la 5 la 10% a impozitului pe dividende, cresterea numarului de taxe si impozite platite la bugetul de stat si gradul scazut de acoperire a importurilor prin exporturi, de 71,63%.
Comparativ cu anul trecut, in acest an intreprinzatorii sunt mai optimisti in ceea ce priveste evolutia propriilor firme. Circa 63% dintre ei apreciaza ca anul acesta au o situatie economica mai buna, iar 25% spun ca situatia lor e la fel ca in 2005. Doar 12% dintre oamenii de afaceri se plang ca in acest an le merge mai prost.
Principalele puncte tari ale sectorului IMM sunt: cresterea numarului intreprinderilor cu profit si scaderea numarului celor cu pierderi, evolutia pozitiva a investitiilor si majorarea volumului exporturilor din sectorul privat (cu 23,32% fata de 2004). Punctele slabe vizeaza in principal radierea unui numar foarte mare de firme de la Registrul Comertului evolutia ascendenta a datoriilor si pierderilor IMM-urilor.

Cele mai citite

Vasul rusesc care s-a scufundat în Marea Mediterană, victima unui „act de terorism”, susține Rusia

Un vas cargo rus, numit "Ursa Major", care s-a scufundat în Marea Mediterană, a fost victima unui „act de terorism”, potrivit agenției de știri...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Specificațiile complete ale plăcilor grafice Nvidia GeForce RTX 5070 Ti și RTX 5070, s-au scurs în online

Specificațiile complete ale plăcilor grafice Nvidia GeForce RTX 5070 Ti și RTX 5070 au fost dezvăluite de un cunoscut leaker, oferind detalii importante despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă