6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiUltimii pași în operaționalizarea unei noi vămi cu Ucraina, între Isaccea și...

Ultimii pași în operaționalizarea unei noi vămi cu Ucraina, între Isaccea și Orlovka

După două decenii de demersuri se fac și ultimii pași în operaționalizarea noului Punct de Trecere a Frontierei între Isaccea și Orlovka (Ucraina), care va fi inaugurat în primăvara anului viitor. În luna noiembrie, autoritățile din Ucraina vor încheia procedurile de predare a clădirilor ridicate pe malul ucrainean al Dunării, în Orlovka, regiunea Odessa, către Serviciul de Vamă şi Poliţiei de Frontieră din Ucraina, în vederea operaţionalizării punctului de trecere a frontierei cu România. Anunțul a fost făcut la Tulcea de ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, cu prilejul participării sale la dezbaterea „Constituirea Rezervaţiei Delta Dunării-Prutul de Jos între România, Republica Moldova şi Ucraina“ organizată de Comisia Permanentă Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. „La noi, aceste lucrări au fost finalizate în luna mai. Acum se desfăşoară procedurile legate de predarea acestui punct de trecere în folosinţa Serviciului de Vamă şi a Poliţiei de Frontieră. Aceste proceduri care ţin de Guvern vor fi finalizate în luna noiembrie, conform informaţiilor pe care le am din regiunea Odessa şi de la Kiev”, a declarat ambasadorul.

Pe malul românesc al Dunării, lucrările de amenajare a Punctului de Trecere a Frontierei de la Isaccea sunt în derulare, iar diplomatul ucrainean şi-a exprimat speranţa că festivitatea de inaugurare a noii vămi dintre România și Ucraina va avea loc la primăvară. „Sperăm că anul viitor, în primăvară, vom asista la inaugurarea acestui punct de trecere care va deveni un punct de legătură foarte important între cele două state şi care va aduce şi vitalizarea zonei. De fapt, pe partea sudică a frontierei bilaterale, există doar un punct de trecere care este trilateral, pe uscat, iar deschiderea acestui punct de trecere bilateral va permite majorarea contactelor, în primul rând, şi creşterea comerţului şi a transportului nu doar bilateral, ci şi de tranzit“, a mai spus Oleksandr Bankov.

 

Linie de traversare a ­Dunării cu nave Ro-Ro

Pe malul românesc al Dunării, la Isaccea, Compania de Navigaţie Fluvială Română Navrom SA Galaţi a început, la sfârşitul lunii iunie, lucrările de amenajare a punctului de traversare a Dunării cu nave de tip Ro-Ro (Roll of/Roll on), bacuri care transportă și autovehicule de mărfuri și autoturisme. Realizarea trecerii Ro-Ro între Isaccea şi Orlovka este unul din obiectivele anunţate de autorităţi încă din anul 1998, când a fost înfiinţată Euroregiunea „Dunărea de Jos“, structură de cooperare transfrontalieră în cadrul căreia sunt asociate șase administrații regionale, respectiv județele Galați, Brăila și Tulcea, raioanele Cahul și Cantemir din Republica Moldova și regiunea Odessa din Ucraina. Amenajarea trecerii Ro-Ro este solicitată de comunităţile de pe ambele maluri ale fluviului care consideră că această facilitate va încuraja turismul, iar aceasta ar determina o creștere economică a acestor comunități.

 

O zonă cu potențial ­turistic

Noul punct de trecere a frontierei, dublat de punctul de traversare a Dunării, va facilita creșterea turismului de tranzit, spre și dinspre Litoral. Dar sunt șanse și pentru dezvoltarea turismului în zonă, pentru punerea în valoare a nordului Dobrogei. În trecut, zona a avut un potențial turistic extraordinar, pentru că înaintea îndiguirilor și desecărilor din anii ‘60, în beneficiul agriculturii socialiste, pe malul românesc al Dunării, între Isaccea și Galați, existau 15.000 de hectare de Deltă, cu lacuri, bălți, păduri de sălcii. Erau și curse ale unor nave de pasageri între Galați și Canalul Crapina și Lacul Crapina. În 2008, a fost lansat proiectul „Redimensionarea ecologică şi economică în sectorul românesc al Luncii Dunării Inferioare“, realizat de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării“ din Tulcea, care viza și refacerea acestei zone, care înainte de anii ‘60 era argumentul pentru care se spunea că Delta Dunării începe de la Galați.

 

Investiții de 12 milioane euro

Înființarea noii vămi la granița cu Ucraina are loc la finalul a două decenii de demersuri. În luna aprilie, Guvernul României a aprobat o hotărâre privind deschiderea Punctului Internațional de Trecere a Frontierei de Stat între România și Ucraina pentru comunicație de pasageri și marfă în regim de bac și pietonal, între localitățile Isaccea din România și Orlovka (Cartal), din Raionul Reni, Regiunea Odessa, din Ucraina. În februarie 2010, Consiliul Local Isaccea s-a asociat cu firma MBS din București, pentru o perioadă de 49 de ani, firma urmând să construiască edificiile noului punct internaţional de trecere, respectiv clădirile care vor găzdui Vama şi Poliţia de Frontieră, dar şi un hotel şi un restaurant. Suprafaţa pe care este amenajat punctul de trecere de pe malul românesc este de 13,9 hectare. Investiţiile sunt estimate la 12 milioane de euro. În 2011, proiectul a obţinut şi susţinerea consiliului Euroregiunii Dunărea de Jos. După ce şi-au dat acordul în legătură cu înfiinţarea noului punct vamal ministerele Afacerilor Externe din România, Ucraina şi Republica Moldova, şi a fost obţinut şi avizul Uniunii Europene, Guvernul a aprobat, în octombrie 2012, un memorandum referitor la „încheierea unui acord cu partea ucraineană privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene pentru pasageri şi marfă în regim rutier (bac) tip RO – RO între Isaccea (România) – Orlovca (Ucraina)“.

Acordul de cooperare între guvernele României și Ucrainei pentru înfiinţarea noului punct de trecere a frontierei a fost semnat la Kiev pe 28 mai 2015 şi la Bucureşti pe 5 iunie 2015. Deschiderea noului punct vamal creează noi premise pentru dezvoltarea micului trafic de frontieră și pe sectorul dintre orașul Reni, port la Dunăre din Ucraina, și Galați și Tulcea. În privința micului trafic de frontieră între porturile Galați și Reni se discută despre înființarea unor curse ale unor nave de pasageri.

Cele mai citite

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă