1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSportPresedintii CJ de la PNL si PD ii apara pe colegii de...

Presedintii CJ de la PNL si PD ii apara pe colegii de la PSD

Daca in fata publicului Puterea si Opozitia nu scapa nici o ocazie pentru a incrucisa „sabiile”, cand vine vorba de pastrarea functiilor dobandite consensul se obtine rapid. O dovada in acest sens o constituie si documentul de pozitie adoptat, ieri, la Mamaia, de Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene. Pe acesta si-au pus semnaturile laolalta alesii liberali, democrati, pesedisti si udemeristi, impotriva intentiei Coalitiei aflate la putere de a modifica Legea nr. 215 din 2001 a administratiei publice locale, astfel incat presedintii si vicepresedintii Consiliilor Judetene, precum si viceprimarii sa poata fi schimbati cu votul a jumatate plus unu din numarul consilierilor judeteni sau locali. Documentul a fost semnat fara ezitare de liberali Ð Aristotel Cancescu (Brasov), Ion Calinoiu (Gorj), Victor Mocanu (Buzau), Mircea Ioan Molot (Hunedoara), de democrati Ð Constantin Ostaficiuc (Timis), pesedisti Ð Marian Oprisan (PSD), Gavril Marza (Suceava), Liviu Nicolae Dragnea (Teleorman), Corneliu Bichinet (Vaslui), Constantin Nicusor (Constanta) si de reprezentantul UDMR Ð Bunta Levente.
In declaratia adoptata, UNCJR se refera la stabilitatea politica drept „prioritate a intregii clase politice romanesti”, dar in sensul respectarii „rezultatului alegerilor locale desfasurate democratic”, al implicarii „tuturor actorilor de pe scena politica romaneasca in procesul de luare a deciziilor” si, nu in ultimul rand, „coabitarea dintre Putere si Opozitie”. Atacul direct asupra Coalitiei la guvernare este justificat si prin necesitatea „intaririi capacitatii institutionale a administratiei publice locale, si nu a destabilizarii si slabirii acesteia”. In opinia UNCJR, initiativa Coalitiei va avea ca efect „crearea unui climat general de instabilitate in administratia locala”, iar „schimbarea regulilor de eligibilitate si revocare in timpul mandatului incalca prevederile constitutionale”. In fapt, toate acestea sunt argumentele folosite de PSD in lupta indreptata impotriva intentiei Puterii de schimbare a presedintilor celor doua Camere si a conducerilor consiliilor judetene.
UNCJR propune ca prevederile cele mai dure ale proiectului legislativ de modificare a Legii administratiei publice sa-si produca efectele incepand din 2008.

Cele mai citite

Guvernul analizează companiile de stat și cele cu capital străin care înregistrează pierderi

Premierul a avertizat că societățile de stat care au pierderi de ani de zile și nu prezintă planuri de redresare, ar putea fi supuse...

Șantaj pe piața de energie: Furnizorii de energie electrică majorează tarifele și amenință consumatorii cu deconectarea, pe motiv că statul nu a plătit subvențiile...

În ultimele zile, pe adresa redacției „România Liberă” au venit plângeri din partea consumatorilor, care acuză furnizorii de energie electrică de practici abuzive, dar...

Armenia și SUA au semnat acordul privind parteneriatul strategic

Armenia și Statele Unite au semnat un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între secretarul de stat al SUA Antony...
Ultima oră
Pe aceeași temă