22.1 C
Bucureศ™ti
vineri, 4 octombrie 2024
AcasฤƒEconomieFoto interviuMihai Traistariu vrea in primii patru

Mihai Traistariu vrea in primii patru

Asta-seara are loc finala concursului Eurovision 2006, eveniment transmis in direct de TVR 1, incepand cu ora 22. Reprezentantul Romaniei, Mihai Traistariu, s-a declarat surprins de unele dintre rezultatele semifinalei concursului Eurovision desfasurate joi seara la Atena, dar si incantat, totodata, ca unele dintre pronosticuri i s-au adeverit.
Cei zece concurenti care vor intra in finala alaturi de cei 14 calificati din concursul de anul trecut sunt: Rusia, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, Lituania, Finlanda, Ucraina, Irlanda, Suedia, Turcia, Armenia. Cea mai mare surpriza a serii a fost eliminarea Belgiei, considerata una dintre favorite. „Faptul ca reprezentanta Belgiei, una dintre favorite, ca si mine, nu a intrat in finala, m-a cam pus pe ganduri. Probabil a fost cam crispata. Nu prea am dormit joi seara, gandindu-ma ca va trebui sa lucrez mai mult la expresivitate, sa comunic mai bine cu camera”, a declarat Mihai inainte de concurs. Spectacolul de la semifinale a fost pregatit cu minutiozitate, pe un concept inspirat din mitologia greaca, beneficiind de o coregrafie impecabila si costume deosebite. Nu au lipsit nici momentele memorabile, cum ar fi reactia de respingere a salii la aparitia pe scena a reprezentantei Islandei sau interpretarea la unison a refrenului melodiei noastre, Tornero, de catre cei peste 14.000 de spectatori. De altfel, Tornero a fost singurul refren din prezentarea melodiilor din finala la care s-a cantat. Mihai este increzator in sansele sale, iar reactiile venite din toate partile il fac sa spere in continuare la un loc pe podium. „Am venit la Atena pentru a castiga sau cel putin pentru a ma clasa in primii patru. Oricum, chiar daca rezultatul nu va fi cel dorit, cred ca piesa Tornero imi ofera sansa de a deveni un nume recunoscut la nivel international. Am primit deja semnale in acest sens – o companie care realizeaza rington-uri pentru o firma de telefoane mobile m-a contactat ca sa achizitionize drepturile pentru Tornero si sa o ofere romanilor din Grecia, iar casa de discuri a trupelor Aqua, Hush, Safri Duo mi-a trimis o propunere pentru un contract de licentiere a melodiei in Europa. Asta inseamna ca melodia si vocea mea au potential si, chiar daca nu vor fi in top la Eurovision, vor ajunge in topurile muzicale din Europa”, mai spune Mihai. Impreuna cu echipa sa de dansatori, acesta a participat la o intalnire cu membrii comunitatii romanilor din Atena, la Ambasada Romaniei. Ambasadorul, angajati ai amabasadei si romani din Grecia au venit special ca sa ii cunoasca pe Mihai, trupa Big Bounce si coordonatorul acesteia, CRBL. Ieri, Mihai a avut doua repetitii in costumatia de concurs, dintre care una cu public platitor, iar asta-seara, inainte de concurs, va mai avea loc o repetitie finala.

Cele mai citite

Elena Lasconi susศ›ine propunerile lui Nicuศ™or Dan pentru Bucureศ™ti

Elena Lasconi ศ™i-a declarat public susศ›inerea faศ›ฤƒ de cele 20 de propuneri pentru Bucureศ™ti prezentate de Nicuศ™or Dan, รฎntr-o postare pe Facebook. Ea a...

Franศ›a, fฤƒrฤƒ Mbappe ศ™i Kante รฎn Liga Naศ›iunilor!

Didier Deschamps a anunศ›at lotul pentru meciurile din Liga Naศ›iunilor, unde absenศ›ele notabile sunt Kylian Mbappe ศ™i N'Golo Kante, doi dintre cei mai importanศ›i...

FCSB, cu probleme mari รฎn apฤƒrare รฎnaintea meciului cu Gloria Buzฤƒu! Cine va face pereche cu Vlad Chiricheศ™?

Staff-ul tehnic al FCSB se confruntฤƒ cu dificultฤƒศ›i รฎn defensivฤƒ รฎnainte de meciul din etapa a 12-a a Superligii, avรขnd un singur fundaศ™ central...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ