-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportDin PSD scapa cine poate

Din PSD scapa cine poate

Dupa extirparea lui Nastase de pe corpul partidului, PSD are hemoragie generala. Hemoragie de demisii, hemoragie de declaratii, acuzatii, insulte, injuraturi neaose, cereri de demisie, propuneri de congres curg dintr-o parte intr-alta fara incetare. Mircea Geoana, ca un felcer nepriceput, incearca sa puna un pansament intr-o parte si hemoragia incepe in alta parte, unde infige cutitul un Iliescu, un Iorgovan sau gasca ranita a lui Nastase…

Iliescu: „Sa plece toti cei care sunt patati!”

Ion Iliescu, proaspat instalat de Geoana ca sef al Consiliului de Onoare al PSD, a declansat ofensiva pentru decapitarile celor care se incadreaza in categoria „Adrian Nastase”, adica cei „patati, vulnerabili si santajabili”. Iliescu a declarat, ieri, dupa o intalnire cu sefii PSD Bucuresti, ca „mai exista si altii care trebuie sa faca pasul inapoi, sunt foarte multi aceia”. Ca de obicei, Iliescu nu a vrut sa nominalizeze, insa a precizat ca „se stiu ei singuri”. Sambata seara, intr-o emisiune televizata, Iliescu a vorbit de asemenea de necesitatea convocarii unui congres extraordinar pentru alegeri in PSD: „Trebuie sa se dea la o parte toti cei santajabili, toti cei care au dosare in cercetare sau sunt discutati in presa, sa dispara cei cu vulnerabilitati, cei santajabili”. Iliescu a aratat ca „PSD, prin structura membrilor sai, este un partid de stanga, dar purtatorii sai de drapel sunt perceputi ca niste imbogatiti si oamenii nu se mai simt reprezentati de ei”. De aceea, a explicat Iliescu, nu numai Adrian Nastase trebuia sa se retraga, ci si ceilalti lideri care sunt prea bogati pentru a-i putea reprezenta pe alegatorii saraci. Intrebat daca este vorba despre Mitrea, DIP, Hrebenciuc, Iliescu a spus ca „pot fi nu 1, nu 2, nu 5, nu 10. Poate fi o intrega pleiada de lideri care sa plece, si de la centru, si din teritoriu”. Acestia ar trebui sa fie inlocuiti cu oameni „credibili”, a aratat Ion Iliescu, dandu-i ca exemplu pozitiv pe Sorin Oprescu si pe Marian Saniuta, fostul ministru de Interne. Intrebat daca Mircea Geoana ar trebui sa se retraga din fruntea partidului, Iliescu a raspuns: „Mircea Geoana are si el slabiciunile lui, dar e credibil”. „Oamenii nu se mai simt reprezentati de cei care sunt in fruntea PSD”, a spus fostul presedinte, care a pledat pentru organizarea unui congres extraordinar la care sa fie aleasa o noua conducere a partidului. „Trebuie separat graul de neghina”, a mai spus Iliescu, aratand ca PSD se afla intr-o situatie mai dificila decat in '97, cand s-a desprins ApR din PDSR. Fostul sef al statului a tinut sa faca un apel la toti membrii de partid, pe care i-a incurajat „sa nu cedeze in fata greutatilor actuale, sa nu cedeze in fata presiunilor”. In ceea ce-l priveste pe Adrian Nastase, Iliescu este de parere ca acesta nu va pleca din PSD, deoarece „este mult prea inteligent ca sa faca asta”. „Este clar ca el poarta raspunderea pentru ce i s-a intamplat, anumite pacate nu se iarta, si este obligat acum sa lamureasca niste lucruri, dar sunt convins ca Adrian Nastase poate sa revina si sa mai joace un rol important pe scena politica”, a declarat Iliescu.

Geoana nu are liste negre

Mircea Geoana, in schimb, sustine ca nu exista in obiectivul conducerii PSD sa opereze alte decapitari dupa cea a lui Nastase. Intrebat intr-o conferinta de presa la Vaslui daca urmeaza Mitrea, Hrebenciuc, Oprisan, Mircea Geoana a raspuns: „Cine crede ca in sertarul lui Geoana exista o lista neagra pe care o mai scoate din cand in cand si mai taie cate un nume se insala. Nu exista liste, pentru ca un partid serios nu functioneaza in acest mod”. Presedintele PSD sustine ca, odata cu demisia lui Nastase din functiile detinute in partid si la Camera Deputatilor, PSD „a eliminat definitiv etichetele puse pe fruntea sa si si-a schimbat definitiv imaginea”. Deci, cu alte cuvinte, alte masuri de curatenie nu mai sunt necesare.
Insa, presedintele PSD i-a avertizat pe cei care si-au dat demisia din partid in ultima perioada si pe cei care au de gand sa plece de acum inainte ca „cine pleaca pleaca definitiv”. Geoana a vorbit despre „planul diabolic al puterii, prin care ii santajeaza pe membrii PSD pentru a crea un partid prezidential”, dar cei care isi dau demisia din PSD nu se vor mai putea intoarce inaintea alegerilor pentru a prinde locuri pe listele electorale. Geoana si-a exprimat surprinderea legata de demisia lui Neculai Ontanu, primarul sectorului 2, spunand ca „il stia om serios”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă