Doamne, ce fabulatii frumoase sunt in religiile lumii! De pilda, in religia iraniana (persana, avand ca divinitate pe Ahur' Mazda si profet pe Zarathustra – in greceste Zoroastru – 628-551 i.H.). Iata cum calatoreste, in aceasta religie, sufletul (urvan) celui drept dupa moarte: acesta mai ramane langa trupul mortului trei zile, apoi un vant parfumat sufla din sud si d'en' (binele propriu) apare „sub chipul unei frumoase fecioare, iradiind, cu bratele albe, viguroase, cu mandra infatisare, dreapta, mare, cu sani saltati… avand cinsprezece ani”, si spunandu-i mortului (daca acesta a fost un om drept): „Eram vrednica de iubit, tu m-ai facut si mai placuta prin gandurile tale bune, cuvintele tale bune, faptele tale bune, religia ta buna; frumoasa fiind, tu m-ai facut si mai frumoasa; demna de dorit, tu m-ai facut si mai dorita…” (dupa poemul H'doxt Nask). Aceasta este intalnirea celui mort (daca a fost drept) cu binele propriu. Apoi, pentru a ajunge in „lumile cele fara de inceput”, sufletul trebuie sa treaca un Pod. Cititi cu luare aminte cum se trece peste acest Pod, care leaga pamantul de cer: Podul se largeste sub picioarele celor drepti, dar se ingusteaza si devine ca taisul lamei pentru cei nevrednici pe acesta lume, care cad in infern, unde li se da sa bea cupe cu venin. (Dupa „Istoria credintelor si ideilor religioase” de Mircea Eliade).
Si ma gandeam: intalnirea cu d'en' (binele propriu) ar trebui sa o avem si la unele varste din viata pamanteasca: sa ne vedem, unii dintre noi, cu binele frumos, ca o pustoaica de 15 ani, cu sani saltati, sau, cei necinstiti, ca pe o sluta; cei drepti sa mearga si pe aceasta lume pe un drum larg, iar celor nedrepti sa mearga si pe aceasta lume pe un drum larg, iar celor nedrepti sa li se ingusteze drumul ca o lama si sa li se taie talpile picioarelor!
