5.8 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialParcul industrial, in atentia companiilor europene

Parcul industrial, in atentia companiilor europene

Economia dobrogeana are nevoie din ce in ce mai mult de investitii de amploare pentru a supravietui concurentei dure de dupa aderarea la Uniunea Europeana. In zona au fost infiintate parcuri industriale si zone libere, care atrag investitii din intreaga tara si de peste hotare. Specialistii spun ca dezvoltarea lor este prioritara nu numai pentru economia regiunii, ci a intregii tari. Un exemplu ca lucrurile au inceput sa se miste il reprezinta parcul industrial din Mangalia.
Parcul industrial din Mangalia, infiintat la inceputul anului, printr-un ordin al ministrului Administratiei si Internelor, a inceput sa fie cautat de investitori. Una dintre cele doua firme care si-au inceput activitatea aici este din Bucuresti si realizeaza cuptoare de pizza din prefabricate. Afacerea este una de perspectiva si a fost localizata in Mangalia datorita potentialului ridicat pe care il reprezinta litoralul. Cea de-a doua firma care a ales parcul industrial ca loc de desfasurare a activitatii este din Constanta. Obiectul ei de activitate sunt constructiile metalice, pe care le livreaza in special Santierului Naval Daewoo Mangalia. Cornelia Boanta, reprezentantul companiei care administreaza parcul industrial, a declarat ca acesta a fost promovat atat in Romania, cat si in strainatate, exprimandu-si speranta ca in scurt timp aici vor aparea si companii din afara tarii. „Sunt tatonari si sper ca, pe masura ce ne apropiem de intrarea in Uniunea Europeana, interesul investitorilor straini o sa fie din ce in ce mai mare”.

Locatie strategica

Parcul industrial este situat in vestul Mangaliei, pe drumul judetean catre Albesti, fiind situat pe o suprafata de 13 hectare. O parte din suprafata o ocupa locatia fostului santier naval militar, aici fiind deja cladiri construite pe circa 3.000 metri patrati, cu acces direct din drumul judetean 39, care leaga municipiul Mangalia de Negru Voda. Pozitia este prielnica si firmelor care doresc sa exporte in Bulgaria, Grecia, Turcia sau chiar in Orientul Apropiat. In total, platforma industriala dispune de 28 de cladiri si depozite, hale industriale si amplasamente tehnologice, dar si de spatii pentru birouri, magazii de depozitare si rezervoare de combustibili. Toate acestea pot fi inchiriate in scopul organizarii unui flux tehnologic de productie. Asociati la parcul industrial sunt Primaria Municipiului Mangalia, Camera de Comert si Industrie a Romaniei, SC Romexpo SA Bucuresti si Centrul Roman de Afaceri Marea Neagra SA Mangalia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă