Intr-o insemnare din Jurnal, Tolstoi noteaza (anul 1855): „…Azi m-am impartasit. Convorbirea de ieri despre dumnezeire si credinta m-a condus la o idee mareata, colosala, indeplinirii careia simt ca sunt in stare sa-mi inchin viata. Aceasta idee este intemeierea unei noi religii (s.m.), corespunzatoare dezvoltarii omenirii, a unei religii a lui Hristos, dar purificata de credinta si mister, o religie practica ce nu promite fericirea viitoare, ci da fericirea pe pamant (s.m.).
Citind aceste randuri, ma gandeam: Lev Nikolaievici, intemeiati o astfel de religie practica si eu voi fi unul din apostolii ei, ca oricand Pavel pentru Hristos, adica un „apostol al neamurilor”, dar propovaduind numai aceste precepte ale dreptului roman: Juris praecepta sunt haec: oneste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere.
Si iarasi ma gandeam: Cat de bine, de drept, de frumos ar fi fost pentru om dac-ar fi luat in seama aceste precepte: a trai cinstit, a nu aduce atingere celuilalt (sa nu lezezi pe altul), sa dai fiecaruia ceea ce este al sau. Traind dupa aceste juris praecepta, nu numai ca ne-am fi curatat de spurcaciuni in relatiile dintre noi, dar ne-am fi si innobilat, am fi dat vietii noastre o frumusete morala, o demnitate naturala, am fi fost cu adevarat numai fiinte umane, nu si zoologice.
O, zei! O, Dumnezei! de ce cand l-ati creat pe om nu i-ati „injectat” in vene aceste precepte atat de simple, de drepte, de frumose: oneste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere? Avand in sange aceste precepte, omul nu numai ca ar fi trait curat, fericit pe pamant, dar ar fi dobandit si raiurile religiilor de pe lumea cealalta: locuri cu verdeata, munti de pilaf, Nirvana lui Buddha s.a.