Regiile de transport in comun sunt obligate, potrivit legii, sa achizitioneze mijloace de transport special adaptate pentru accesul persoanelor cu handicap. In momentul de fata, in Constanta exista 50 de autobuze apartinand RATC, dotate cu rampe de acces pentru bolnavi. Constantin Serban, seful Biroului Marketing din cadrul RATC, a declarat ca toti conducatorii autobuzelor RATC au trapa si in momentul in care observa in statie o persoana cu probleme locomotorii o ajuta sa urce. Insa, nu toate mijloacele de transport in comun din judetul Constanta sunt adaptate nevoilor acestor oameni. Politica RATC este ca pe viitor numarul acestor autobuze dotate corespunzator sa creasca. Cu exceptia celor apartinand RATC, numaram pe degete acele mijloace de transport in comun care sunt dotate cu astfel de rampi.
Trebuiau amenajate
din 2003
O alta deficienta o constituie inexistenta rampelor de acces in anumite institutii publice, in special din mediul rural. In cazul in care o persoana cu dizabilitati doreste sa urce pe o astfel de rampa trebuie sa aiba mare grija pentru a nu se rasturna. Potrivit Ordonantei de Urgenta 102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, pana la sfarsitul anului 2003, toate cladirile institutiilor publice, culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber trebuiau amenajate astfel incat sa permita accesul neingradit al persoanelor cu handicap. Principalele institutii care au obligatia de a controla si sanctiona institutiile statului care nu respecta legea sunt Autoritatea Nationala a Persoanelor cu Handicap si Inspectoratul de Stat in Constructii. Cu toate acestea, legea este respectata doar de o anumita parte a persoanelor. In prezent, autorizatiile de la primarie nu se dau decat daca noua constructie, care va avea destinatie drept institutie publica, nu vor fi dotate cu parcari si rampe de acces pentru persoanele cu dizabilitati.
Drepturile,
incalcate sistematic
Plajele de pe litoral trebuiau sa fie adaptate cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilitati inca din anul 2005. Insa, realitatea este alta. De-a lungul litoralului nostru vom cauta mult si bine aceste rampe ca nu le vom gasi. Si aleile din lemn care ar fi trebuit sa faciliteze accesul pe plaja a persoanelor cu handicap, lipsesc cu desavarsire. In ciuda faptului ca ANPH a semnat un contract cu Directia Apelor Romane "Dobrogea Litoral” Constanta, prin care se obliga sa monteze, in toate statiunile, cel putin doua rampe mobile din lemn, de pana la 80 de metri, acest lucru nu se intampla. Amenzile de 100 milioane de lei cu care ameninta conducerea ANPH intarzie sa vina, drepturile persoanelor cu handicap fiind incalcate in mod sistematic.