3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăPoliticăDeși nu are partid, Cioloș vrea să preia opoziția politică

Deși nu are partid, Cioloș vrea să preia opoziția politică

Fostul premier Dacian Cioloș a ieșit, recent,  la rampă în contextul negocierilor pe care le poartă cu USR pentru o colaborare la alegerile europarlamentare. Prin aceste ieșiri, Cioloș a încercat să se detașeze atât de PNL cât și de președintele Klaus Iohannis. Atât noua construcție pe care o visează Cioloș cât și PNL se luptă pentru același electorat de dreapta. Ieșirile lui Cioloș au produs iritare în PNL, din cauza unor experiențe neplăcute din trecut. Pe vremea când era prim-ministru, Cioloș a păstrat oamenii PSD la Ministerul Dezvoltarii, banii fiind dirijați către primarii social-democrați. La alegerile din 2016, PNL l-a susținut pentru un nou mandat de premier, a plătit afișe cu acesta dar Cioloș s-a ferit să aibă o poziție clară și să defileze alături de liberali în campanie. Ulterior, Cioloș și-a negociat intrarea în PNL, cerând să i se rezerve postul de președinte, fără alegeri. Negocierile au eșuat.

Dacian Cioloș, președintele fondator al Mișcării România Împreună (MRÎ), a declarat că ”guvernul Dăncilă trebuie dat jos până la finalul lunii noiembrie, riscă să fie prea târziu dacă România preia președinția rotativă a UE”. Cioloș a spus că în acest moment există discuții cu ”mai multe forțe din Parlament”.

Cioloș s-a delimitat și de Klaus Iohannis, afirmând că dacă ar fi fost preşedinte, nu ar fi desemnat-o premier pe Viorica Dăncilă. Fostul prim-ministru a cunoscut-o pe actuala şefă a Guvernului la Bruxelles, în perioada în care Viorica Dăncilă era europarlamentar. „Ştiam de atunci ce poate şi ce nu poate să facă”, a declarat Dacian Cioloş. Pe de altă parte, Cioloș a criticat în termeni duri strategia PNL-ului, partid pe care fostul premier nu îl vede sub nicio formă ca fiind reformat. “Din păcate, o spun cu un mare regret, PNL se regăsește în aceasta zonă a clasei politice vechi și refuză cu obstinație să se reformeze și să vină alături de noi într-un proiect de reformare profundă a societății românești. Un proiect cu accent pe bunăstare. Ei așteaptă să cadă PSD natural și ei să le ia locul”, a comentat Cioloș. Criticând, la pachet, PSD și PNL ca făcând parte dintr-o clasă politică ”nereformată” el avut cuvinte de laudă pentru partidele noi precum USR sau Demos.

 

Răspunsul lui Orban

Președintele PNL Ludovic Orban i-a reamintit lui Cioloș că a obținut mai multe posturi din partea clasei politice pe care acum o critică. ”Urmăresc cu mare atenţie diferite cariere extrem de ciudate. Şi aici am să vă spun despre Cioloş faptul că a apărut din neant. A fost pus de Tăriceanu ministrul al Agriculturii. Nici azi nu am reuşit să înţeleg de ce. După ce a picat guvernul PNL, s-a dus consilier la Băsescu, care era principal adversar al PNL şi care l-a propus comisar european. După ce şi-a terminat mandatul de comisar european la alegerile din 2014, cine credeţi că l-a propus pentru un al doilea mandat de comisar european? Preşedintele PSD, premierul din acea perioadă Victor Ponta”, a declarat Ludovic Orban.

”Este un atac straniu din partea cuiva care de-a lungul carierei sale politice nu a strâmbat din nas de exemplu când a fost ministru al Agriculturii să spună că PNL este un partid vechi, nu a strâmbat din nas când PNL l-a susţinut ca şi candidat la prim-ministru”, a comentat șeful PNL. Orban a reamintit că Dacian Cioloș a cerut să devină președinte al PNL fără să fie organizate alegeri. El a mai spus că Cioloș a trăit, în perioada în care a condus Guvernul, în înțelegere cu PSD, partid care a rămas la putere în timpul guvernării tehnocrate, făcând astfel încât toate nerealizările Cabinetului Cioloș să fie decontate de PNL. ”Noi am avut o înţelegere pe care domnul Cioloş nu a respectat-o. De exemplu să cureţe administraţia publică de PSD. L-a avut acolo pe domnul Dâncu. Secretarii de stat, prefecţii, preşedinţii de agenţii, aproape toţi manageri de compani puşi de PSD au fost lăsaţi în funcţie, în timp ce PSD era perceput ca fiind în Opoziţie, dar de fapt era la putere”, a comentat Orban.

Despre moțiunea de cenzură, Ludovic Orban a declarat că PNL așteaptă momentul potrivit pentru a atrage noi susținători privind demiterea Guvernului. Orban spune că după excluderile din PSD precum și după decizia privind remanierile (programată săptămâna viitoare) ”vor apărea noi oportunități pe care nu le vom rata”. Precauția lui Orban în a vorbi despre moțiunea de cenzură este legată de faptul că PNL poate iniția un singur astfel de demers într-o sesiune parlamentară. Dacă PNL depune acum moțiune de cenzură (așa cum insistă Cioloș) și aceasta este respinsă, o viitoare moțiune mai poate fi depusă abia în viitoarea sesiune, care începe în februarie.

 

Cioloș, ironizat de vicepreședinții PNL

Vicepreședintele PNL Raluca Turcan ironizează pretențiile lui Cioloș de a participa la negocierea moțiunii de cenzură, atât timp cât MRÎ nu are grup parlamentar. ”Ca lider al grupului PNL din Camera Deputaților am discutat cu mai mulți colegi din opoziție în încercarea de a ne da seama cu cine negociază domnul Cioloș dărâmarea guvernului PSD-ALDE. Ne-ar fi de mare ajutor orice vot. Ar fi fost poate util ca domnul Cioloș să precizeze pe câte voturi ne putem baza din partea domniei sale la o eventuală moțiune de cenzură”, a comentat Raluca Turcan. ”Deși am văzut și auzit multe în politică, încă nu am înțeles cum poate cineva negocia dărâmarea unui guvern neavand nici grup parlamentar și nici partid”, mai spune vicepreședintele liberal.

Cioloș a fost criticat și de vicepreședintele PNL Gigel Știrbu. ”Acest sinecurist uită că PNL l-a susţinut pentru funcţia de prim-ministru al României la alegerile parlamentare din 2016. De data aceasta a afirmat faptul că PNL este un partid care refuză să se reformeze. Nu îmi dau seama la ce reformă se referă Cioloş, dar când mă uit cum a obţinut el toate funcţiile deţinute, înţeleg că pentru el înseamnă să pupi ghiulul oricui îţi oferă o funcţie într-un loc călduţ”, a comentat Gigel Ştirbu. „Dacian Cioloş este un om cu un caracter ce lasă de dorit şi încearcă sistematic să muşte mâna care l-a hrănit. Aşa a procedat şi când l-a criticat pe Preşedintele Iohannis, spunând că el n-ar fi numit-o premier pe Viorica Dăncilă. N-ar trebui să uite că într-un moment în care el rătăcea pe la Bruxelles, Iohannis l-a numit în funcţia de premier al României. Să nu uite că PNL i-a dat portofoliul Agriculturii în guvernul condus de Tăriceanu, iar aceeaşi clasă politică nereformată i-a oferit şi postul de comisar european. Nu cumva este cel mai bun produs al actualei clase politice?”, a precizat Ştirbu.

”Am văzut o postare a unui fost premier tehnocrat, ajuns ministru al agriculturii şi mai apoi comisar european pe agricultura, cu sprijinul PNL. Acum îi «miroase» PNL. Adică singurul partid care a demonstrat ca a bătut şi poate bate PSD. În timp ce domnul tehnocrat stă în tribune, sparge seminţe şi îşi da cu părerea de antrenor, noi cei de la PNL jucăm dur în teren: 27 de atacuri câştigate la CCR, legile justiţiei întoarse în Parlament, moţiuni simple şi de cenzură, atacuri la baionetă la miniştri incompetenţi ai PSD”, a comentat și vicepreședintele PNL Florin Roman.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă