Amanarea nu este doar o treaba romaneasca. Se vede insa ca e chiar europeana. Oficialii de la Strasbourg nu au putut sa ia o hotarare ferma. Noi figuram in cartile lor, dar, ca intotdeauna, situatia din teorie nu e aceeasi cu cea de pe teren. Eurocratii isi mai ridica nasul din hartii si atunci, confruntati cu o realitate dura, dau din colt in colt. Ca aceasta balanganire sa nu fie prea caraghioasa, au ales o formula oarecum fericita: amanare. In acest fel toata lumea pare multumita. Vine vara, vine vacanta, pana la toamna ne mai putem distra si deci ne descretim fruntile, care de altminteri nici nu sunt asa de incretite…
Alaturi de probleme grave, cum ar fi aderarea la UE sau, mai nou, gripa aviara, care a ciuruit centrul tarii, am mai fost confruntati in ultima vreme cu hernia operata a presedintelui, cu show-ul televizat Irinel-Monica (sa-l interzicem, sa nu-l interzicem?) si evident cu omniprezentul Gigi Becali, care tuna si fulgera, asteptand ziua cand va ajunge in fruntea tarii.
Cum am mai spus, suferinta, oricat de mare, risca sa se transforme in spectacol. Ceea ce ne-au oferit televiziunile despre problema de sanatate a lui Traian Basescu a depasit cu mult banalul si decentul perimetru informativ. Ne-am trezit aruncati in vartejul unui spectacol multicolor, de parca criza de hernie a presedintelui ar fi fost special comandata pentru a ne oferi ceva de consumat.
Cei mai varstnici insa nu se pot abtine sa nu compare situatia din prezent cu ce s-ar fi intamplat cu doua decenii in urma pe vremea Raposatului. Ne amintim ca in anii '80 circulau tot felul de zvonuri despre sanatatea lui Ceausescu. Era, fireste, un mod de a ne intretine speranta ca pana la urma de personaj tot vom scapa, macar pe cale naturala, daca nu se poate altfel, fiindca cine se gandea la un decembrie '89?! Nefiind informati, orice nascocire era creditata si in felul acesta traiam intr-un paradis al fanteziilor. Daca tovarasul nu aparea – sa zicem – cateva zile la televizor, ne faceam iluzii ca ceva-ceva nu e in ordine si astfel vom scapa. Acesta e sistemul care functioneaza intr-o dictatura, sistem prin care conducatorii stau in spatele unui pretins paravan de protectie, iar supusii fantazeaza fara restrictii.
Ce se intampla in caz contrar, cand transparenta pare sa ajunga la fel de neverosimila? Hernia presedintelui a ocupat cele mai largi spatii de emisie. Adevarul este ca suferinta nu trebuie scormonita. Fiind o problema strict individuala, scoaterea ei in public reprezinta pana la urma o dovada de indecenta. Numai ca boala la nivel inalt a fost intoarsa pe toate fetele, presedintele a fost cercetat din toate unghiurile, medicii straini care l-au tratat au devenit la randul lor vedete mass-media, cum probabil niciodata nu si-ar fi inchipuit, sistemul sanitar din tara a aparut iarasi intr-o lumina jalnica. Bine ca am avut de-a face cu o hernie de disc vertebral si nu cu un alt tip de hernie, localizata intr-o zona mai intima, fiindca cercetarea si descrierea afectiunii ar fi intrat in niste detalii dezagreabile. Presedintele a scris din fuga un biletel in care erau notate literele „va i…”. Iarasi bine ca din fuga condeiului nu a pus in locul lui „i” alta litera! Ce inseamna sa fii om de stat! Pana si felul cum iti sufli nasul ajunge mediatizat. Evident, nu spun nimic nou, dar acum elementele acestea intra in morisca unui carnaval, din care omul simplu nu mai intelege nimic. Informatia principala, pe langa aceea a succesului operatiei (Cine a platit spitalizarea? Noi? Presedintele insusi? Fata lui? O alta matusa Tamara?), ne fuge din fata ochilor. Stam prostiti ca la balci. Balci cu pasari moarte.
