Este clar că războiul pentru al doilea mandat prezidențial se va purta tot cu Noua Securitate și cătușele DNA. Politica este cinică, până la urmă e ca în patiserie: rețetele care funcționează nu se schimbă.
După condamnarea lui Dragnea, Tăriceanu a început să țeasă o plasă măruntă de intrigi și capcane politice. Miza fiind desemnarea sa drept candidat la alegerile prezidențiale din partea alianței PSD-ALDE. Mai exact, forțarea candidaturii sale în ciuda lui Dragnea și a ambițiilor sale prezidențiale. Cu deosebirea că Tăriceanu chiar vrea să ajungă președinte, pe când Dragnea ar fi vrut să negocieze candidatura la schimb cu albirea dosarelor penale.
Un an a așteptat Dragnea un emisar pentru a negocia. Și-a dat seama că așteaptă degeaba după ce a văzut detonat dosarul TelDrum. O investigație complexă, cu potențial letal în comparație cu dosarul angajărilor fictive. Concomitent, dosarul lui Tăriceanu de la DNA, făcut pentru mărturie mincinoasă, s-a soldat cu achitare. În ochii adepților existenței Statului Paralel era semnul clar că Tăriceanu este salvat pentru un joc politic complex pe care urma să-l facă. Fie să rupă alianța de guvernare și să treacă de partea lui Iohannis (în calitate de premier), fie să se lupte cu șanse în al doilea tur al prezidențialelor cu acesta, Tăriceanu având, conform sondajelor, cele mai mari șanse dintre toți contracandidații lui Iohannis.
Tăriceanu nu s-a dezmințit: a anunțat că ALDE ar dori reforma administrației, concedierea câtorva sute de mii de angajați care taie iarbă la câini, pentru a echilibra bugetul public împovărat de creșterile de salarii exorbitante dictate de PSD. Propunerea a trecut neobservată, ALDE a plusat și a anunțat că va vota pentru reintroducerea votului din două tururi pentru primari, în opoziție cu PSD, ceea ce a și făcut recent, votând de partea Opoziției.
Tăriceanu l-a sfidat pe Dragnea la scenă deschisă în povestea „legii exploatării gazelor offshore“. Prin poziționarea sa, Tăriceanu transmitea un mesaj clar ambasadelor, că este de partea multinaționalelor OMV și Exxon, spre deosebire de Dragnea, care vrea să ia pielea de pe ele. Nu a mai contat că legea a trecut în bună parte cum a vrut Dragnea, Tăriceanu a reușit să puncteze la impresia artistică. „Eu sunt de partea voastră, în mine aveți un partener pragmatic și rațional“, a transmis Tăriceanu cancelariilor europene.
La fel a procedat și în toiul crizei privind remanierea ministrului Justiției, Tudorel Toader, de care Tăriceanu a anunțat că nu se dezice, chiar dacă nu a inițiat ordonanța privind amnistia și grațierea. Apoi, a anunțat direct că nu este de acord cu o asemenea ordonanță, chiar dacă a admis că s-au făcut abuzuri și mulți au intrat la pușcărie pe baza protocoalelor ilegale. Pentru a adormi vigilența unui Dragnea cu nervii la pământ, care observa deja piruetele lui Toader, Tăriceanu a fost de acord să inițieze la Senat o lege privind „dosarele penale făcute pe baza protocoalelor SRI–Parchete“. O chestie care însă nu-l ajută pe termen scurt cu nimic pe „partenerul Dragnea“.
În esență, timp de un an, pe subiectul justiție, Tăriceanu l-a temporizat și l-a păcălit pe Dragnea cât a putut, avându-l complice pe Tudorel Toader. Strategia mergea șnur, Dragnea se afunda în scandalurile sale penale, în revolta din PSD, pe când Tăriceanu, curățit de acuzațiile penale, începea să fie frecventabil chiar și pentru Iohannis și PNL. Imaginea lui Dragnea era făcută ferfeniță, iar ambițiile sale prezidențiale deveneau subiect de bancuri. Tăriceanu se întărea, făcea jocuri, își recăpătase morga de om serios, pus pe fapte mari.
Ultimele zvonuri politice dădeau ca posibil un vot al ALDE pentru moțiunea de cenzură a Opozitiei și chiar formarea unui guvern de interes național cu Tăriceanu în frunte, care să preia onorabil președinția Europei de la 1 ianuarie. Spre comparație cu Guvernul Dăncilă, populat cu personaje sinistre. Prezenți în studiourile de televiziune, liberalii lui Orban dădeau cu subînțeles din cap la auzul unui asemenea scenariu.
Tăriceanu a cântat partitura de deontolog ca un greiere, preț de o vară. Apoi i-a căzut bomba penală în moalele capului. Iar acum tot discursul său prezidențiabil trebuie regândit. „Tăriceanu cel penal“ trebuie să reînceapă lupta cu Statul Paralel și să fure inițiativa acestei lupte tocmai de pe buzele „infractorului Dragnea“, care o interpretează deja cu talent, acompaniat la „mandolina PSD“. Parafrazându-l pe Dinică în „Filantropica“: „Mâna de candidat care nu spune o poveste nu primește voturi prezidențiale“ (sic!).
Am explicat contextul mai larg pentru a înțelege cât de șocantă a fost bomba care l-a lovit pe Tăriceanu: acuzația de mită în dosarul Microsoft. Dincolo de fondul dosarului care se va dovedi spectaculos în sine, câteva considerații ies la suprafață: „băieții veseli“ care stau pe dosare vechi de 10 ani au decis ca în 2019 niciun candidat să nu intre în cursa prezidențială fără un „agațament“ penal. Cu excepția lui Cioloș, noua vedetă a Sistemului. Iohannis ar trebui să-și facă mari griji, DNA post- Kövesi nu mai joacă alături de el. Deși aparent dosarul lui Tăriceanu îl ajută, beneficiarul este același Cioloș. Politic, USR și Cioloș vor prelua poziția ALDE la nivel european, iar ALDE european va deveni o platformă pentru jocul politic al președintelui Macron. Omul lui Macron în România este același Cioloș. „Macroniștii“ vor înclina balanța puterii europene între populari și socialiști.
Este ciudat cum statul austriac a dat drumul informațiilor fiscale pentru constituirea acestui dosar Microsoft–Tăriceanu. Doar Tăriceanu a fost un premier deosebit de înțelegător cu OMV și Erste, corporațiile austriece care s-au jucat de-a privatizările strategice în România! În alt dosar strategic, EADS, pe care Tăriceanu și consilierii săi, Harnagea și Dorin Marian, îl cunosc foarte bine, procurorii germani au pus batista pe țambal, închizând investigatia.
Procurorul DNA responsabil de noul dosar Microsoft–Tăriceanu este un pro-macovist asumat, prezent la simpozioane alături de „societatea în civil“, alături de oamenii USR. Monica Macovei face endorsement politic la vedere pentru Cioloș și USR și, cel mai probabil, va primi un loc eligibil de europarlamentar pe listele comune.
Bătălia politică este la vedere: Iohannis a rămas cu o parte din armata PNL, ceva părți din SRI și SIE. Procurorii activiști s-au poziționat alături de Cioloș și USR, alături de societatea în civil și fondurile generoase venite din afara țării pe filierele franco- germane ale multinaționalelor. Tăriceanu și Dragnea sunt obligați să-și reînnoiască jurămintele de logodnă politică, forțați de ultimele evenimente: Valiza – TeleormanLeaks și dosarul Microsoft. Ei conduc aparent țara, marea problemă e că o conduc atât de prost încât armatele PSD-ALDE nu cred în victorie. Drept urmare, s-au apucat de furat cu nesaț pe principiul „cine naiba mai știe când ajungem la putere“.
