Ii vezi, in fiecare dimineata, inainte de rasaritul soarelui, dand tarcoale carciumilor de cartier. Sunt ei, consumatorii de „genocid” sau, cum chiar carciumarii il denumesc, „Adio mama!”.
Vin zi de zi sa-si „ia jocul”, inainte de a pleca la munca. Daca au unde se duce. Daca nu, cad prada unor patroni care si-au facut un obicei din a-si bea cafeaua la carciuma din cartier. Nu de zgarciti, ci pentru ca aici ii gasesc pe ei, cei care pentru o vodca de 60 de bani suta de grame pleaca pe „santierele patriei”. Caci plata muncii cu ziua vine cu taraita sau deloc. Eventual pentru inca o suta de „genocid”.
Treaba in bascalie, plata asijderea
Unii dintre ei, meseriasi calificati de pe vremea lui nea' Nicu, disponibilizati de tranzitie sau pacaliti de valul de pensionari de imediat de dupa marea zvarcoleala din decembrie 1989. Altii, mult mai tineri, care au furat meserie de colo-colo, dar fara a fi angajati vreodata pe undeva cu forme legale, sunt solicitati pentru a sapa cate o groapa sau pentru a da cu bidineaua pe un perete facut, oricum, la misto, pe bani publici, de angajatii oficiali ai firmei. Ce primesc acesti oameni in schimbul prestatiei vom vedea mai jos.
„M-a costat mai mult telefonul”
Andrei este unul dintre consumatorii unei carciumi „cu genocid” din Micro V. A invatat meserie de la tatal lui si de la fratii mai mari. Nesansa si „genocidul” l-au facut ca, la aproape 40 de ani, sa nu fi lucrat niciodata cu forme legale. Facultatea a abandonat-o imediat dupa „revolutie”. Atunci, tatal lui i-a dat doua palme si l-a tras de guler la munca. A invatat zidarie si sa zugraveasca. Isi face treaba asa cum trebuie, cu conditia ca „genocidul” sa nu-l ia pe val. „Stau in carciuma si astept, dimineata de dimineata. Vin patronii, ne dau cate o vodca sau un coniac si ne iau apoi la munca. Cu plata este mai greu. Mai ales ca, dupa ce ne terminam treaba, ne cinstesc pana nu ne mai amintim unde suntem. Am lucrat o saptamana la o gradinita de la munte. Am sapat, am carat cu spatele, am dat si cu bidineaua. Bani nu am primit. Patronul nu a mai aparut vreo luna. Venea soferul si alegea alti fraieri ca mine. M-am imprumutat sa imi incarc cartela telefonica. Am sunat de m-au gasi dracii si el imi spunea ca vine maine cu banii… Au trecut cinci luni de atunci.”
„Bine, taica, daca am batut palma?”
Nea Gica a lucrat ca mecanic de intretinere intr-o intreprindere socialista. Vine dimineata la o crasma din apropierea locului unde a lucrat, in zona industriala. „Nu sunt in foame de bani. Dar as fi vrut sa mai fac cate ceva, cat mai sunt in putere. La noi vine un tinerel cu barba. Bea o cafea si intreaba cine vrea sa lucreze la o vila. Am incercat si eu intr-o zi, am fost cu masina lui. La tara. Am sapat intr-o zi cat pentru o saptamana. Seara, ne-a adus inapoi la crasma, ne-a mai dat o vodca. Apoi a plecat. A doua zi nu ne mai cunostea. Cauta alti fraieri”. Din pacate, problema este cu mai multe conotatii. Pe bani publici, diversi indivizi care-si spun patroni fac bascalie de lucrarile pe care le au in primire prin licitatie, angajand oameni „dusi” de aburii celor 60 de bani. In al doilea rand, aceiasi oameni fac misto de amaratii care presteaza, asa cum pot ei, cate o zi intreaga pentru „inca o suta de genocid”.
