-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomie3.600 ha de păduri seculare, secerate din parcurile naționale ale României în...

3.600 ha de păduri seculare, secerate din parcurile naționale ale României în 4 ani

„România traversează una dintre cele mai grave crize de mediu înregistrate la nivelul UE, iar distrugerile şi exploatările care se petrec în Parcurile Naţionale şi siturile Natura 2000, arii naturale teoretic protejate prin lege, au ajuns săptămâna trecută în atenţia oficialilor de la Bruxelles, când Agent Green şi EuroNatur au prezentat în premieră membrilor Parlamentului European şi ai Comisiei Europene derapajele şi abuzurile care sunt permise şi încurajate de autorităţile din România. Investigaţia noastră a fost realizată prin metode jurnalistice, pentru că instituţiile statului cărora le-am solicitat informaţii despre amenajamentele din România ne-au refuzat. De exemplu, Romsilva ne-a spus că aceste date sunt secrete”, a declarat Andrei Ciurcanu, reprezentant al Agent Green.

El a precizat că România riscă un nou infringement pe mediu din cauza exploatărilor ilegale de lemn.

Potrivit lui Ciurcanu, în intervalul analizat, buștenii proveniți din parcurile naţionale au fost încărcați şi transportați în peste 60.000 de camioane, care încolonate ar acoperi ruta Bucureşti-Nădlac.

Parcurile naţionale cele mai afectate de tăieri ilegale şi care au pierdut cel mai mult din biodiversitate sunt: Călimani, Domogled Valea-Cernei şi Semenic – Cheile Caraşului, arii naturale unde sunt adăpostite chiar şi păduri seculare de fag incluse în patrimoniul UNESCO, cât şi cea mai mare pădure virgină din UE, respectiv Izvoarele Nerei.

Investigaţiile Agent Green au dezvăluit practicile ilegale, respectiv: distrugerea albiilor râurilor de munte care au fost utilizate ilegal pentru transportarea buştenilor, exploatări ilegale în interiorul rezervaţiilor sau a pădurilor virgine, încălcarea prevederilor planului de management a parcurilor, lipsa ordinelor de ministru pentru planurile de amenajament, distrugerea iremediabilă a unor situri de importanţă europeană, tăieri de arbori fără documente legale, interpretarea abuzivă a unor articole de lege pentru a motiva exploatări în arii protejate.

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă