Saptamana trecuta, Bruxelles-ul a spus clar ca Romania ramane in urma in eforturile sale de combatere a coruptiei, reducere a rolului statului in economie, cheltuire a fondurilor UE destinate agriculturii si aplicare a legislatiei europene pentru imbunatatirea mediului. Odata scrisoarea de avertisment ajunsa la Bucuresti, umbra clauzei de salvgardare ce asteapta a fi invocata in toamna se asterne mai intunecata asupra tarii.
Eurocratii, inspaimantati de mania propriilor cetateni
Onno Simons, un olandez cu capul pe umeri, adjunctul sefului delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, remarca pe 9 iunie ca el e sigur ca autoritatile stiu ce au de facut. Dar „autoritatile” sunt precum fermierul roman privind cu jale la pamanturile inundate. Stie ce e de facut pentru a-si asigura recolta. Dar o actiune a lui Dumnezeu l-a oprit sa mearga mai departe.
Iar Dumnezeu nu pare sa se implicat prea mult in treburile politice ale Romaniei in ultimele decenii. In schimb, problemele provocate de oameni au aruncat Romania la coada listei tarilor invitate sa adere la Uniunea Europeana in 1999. Si, din pacate, insasi Uniunea Europeana este parte a acestei probleme. Lasam la o parte deocamdata daca a fost o abordare corecta pentru Romania concentrarea pe absorbirea a 80.000 de pagini de legi si reglementari ale UE (acquis-ul comunitar) sau daca instrumente precum programele Phare, Ispa si Sapard au pregatit tara corespunzator in fata provocarilor formidabile ale aderarii. Un factor crucial a fost abilitatea guvernului Nastase de a sfida cu obraznicie Uniunea Europeana pe diferite fronturi vitale ale reformei, in special dupa ce s-a format o alianta cu fostul comisar pentru extindere intre 1999-2004, Guenther Verheugen:
– fondurile de preaderare au fost pradate sistematic si guvernul a refuzat sa actioneze cand UE i-a identificat pe unii din cei vinovati;
– Rodica Stanoiu a restaurat practicile si oamenii erei comuniste in centrul sistemului de justitie; raspunsul Bruxelles-ului a fost de a ocoli problema, punand la cale o costisitoare agentie de voiaj numita si „strategie de infratire” prin care experti juridici occidentali si profesionisti si-au vizitat omologii romani in birouri si sali de judecata si viceversa;
– regulile elementare ale competitiei au fost nesocotite inainte si dupa momentul in care, in 2004, Romaniei i s-a acordat statutul de economie de piata functionala, o economie in care datoriile privatilor au fost nationalizate, iar profiturile privatizate, dupa cum am constatat in scandalul rafinariei RAFO;
– avertismentele privind probabilitatea masluirii alegerilor au fost ignorate de Bruxelles.
E nevoie de un sacrificiu pentru a-i imblanzi pe europenii nemultumiti…
Daca UE ar fi fost ferma si ar fi amenintat cu inghetarea negocierilor (asa cum a procedat recent cu Croatia) atunci poate ca Romania nu ar fi fost acum cu spatele la zid. Hotii nu au onoare, iar daca PSD ar fi fost fortat sa predea cativa dintre „pestii cei mari” care au jefuit statul si cetatenii de mii de miliarde de lei, atunci partidul ar fi intrat mai devreme in convulsiile in care se zbate acum, iar alegerile din 2004 s-ar fi putut desfasura normal, avand drept rezultat un transfer real al puterii.
Uniunea Europeana nu a facut nimic pentru a se asigura ca Basescu e invingatorul din lupta dura din turul doi, de pe 12 decembrie. Sta drept marturie vointa clara a lui Verheugen de a-i face importante favoruri publice lui Nastase si PSD-ului in ultimele sale saptamani de comisar european pentru extindere. El i-a lasat o mostenire otravita succesorului sau Olli Rehn care, pe 17 decembrie, a fost obligat sa inchida negocierile pe cand Romania nu indeplinea toate conditiile de aderare. Primul ministru Tariceanu recunostea aceasta pe 20 ianuarie, cand a spus ca inchiderea negocierilor a insemnat „un gest politic” al catorva personaje importante ale UE.
In domeniul justitiei, Monica Macovei face mai mult decat oricare din predecesorii sai pentru a asigura indeplinirea conditiilor UE. Si asta in ciuda obstructiilor unor oficiali aflati pe statele de plata ale UE precum Dieter Schlafen, judecatorul german pensionat care, in mai, clama zgomotos ca schimbarile de fatada din vremea lui Stanoiu, la formularea carora el a contribuit, sunt prea valoroase pentru a fi abandonate. Acesta e un exemplu elocvent ce arata cat de contraproductiva s-a dovedit a fi strategia timida de reformare a sistemului juridic.
… iar Romania joaca acum rolul unuia din tapii tarati catre altarul de ardere a jertfei
Uniunea Europeana a avertizat Romania ca alegerile anticipate vor fi considerate drept o abatere de la reforma. Dar cum pot obtine reformele sprijinul parlamentar necesar in situatia actuala in care PSD are painea si cutitul in ce priveste pocedurile parlamentare din ambele Camere, iar PNL si PD sunt fortate sa coabiteze cu doua grupari oligarhice, UDMR si PC?
Cancelarul austriac Wolfgand Schussel pare sa stie deja ca Romania nu va atinge tintele Uniunii Europene si ca aderarea va fi amanata pana in 2008. Asta nu face decat sa-mi intareasca banuiala ca decizia privind invocarea sau nu a clauzei de salvgardare va fi doar una politica, cum a fost cea de anul trecut. Atunci cel mai mult a contat formidabilul lobby facut de grupuri de interese economice carora li s-a promis rasplata bogata in Romania daca reusesc sa-si convinga guvernele sa inchida ochii la absenta reformelor. Arhitectii acestui lobby, Nastase, Geoana si Severin, se ocupa acum de afaceri interne, iar lobby-ul e la pamant, statul roman cheltuind mult mai putin in ce priveste ospitalitatea acordata strainilor pe care trebuie sa-i impresioneze.
Dupa revolta impotriva Constitutiei europene, eurocratii sunt inspaimantati de mania propriilor cetateni, multi dintre acestia din urma nemaicrezand ca proiectul european ii deserveste. E nevoie de un sacrificiu pentru a-i imblanzi. Si… ghinion… Romania se gaseste acum in rolul unuia din tapii tarati catre altarul de ardere a jertfei.
Amanarea aderarii va avea probabil repercusiuni majore in tara. Acum trebuie gasita o strategie pentru a garanta ca beneficiarii politici ai acestei amanari nu vor fi tocmai acele forte care, prin guvernarea 2000-2004, i-au asigurat permanent Romaniei ultimul loc pe lista celor care doreau sa adere la Uniunea Europeana.
