-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieConstrucţiile devin domeniu prioritar. Salariul minim brut – 3.000 lei

Construcţiile devin domeniu prioritar. Salariul minim brut – 3.000 lei

Prim-ministrul a precizat, înainte de şedinţa solemnă de Guvern de la Alba Iulia, că vor fi aprobate prin memorandumuri „două acorduri în domenii prioritare pentru România – construcţii şi educaţie”, care vor fi semnate cu sindicatele şi patronatele imediat după reuniune.

„Acordul în domeniul construcţiilor: vom declara acest sector prioritar şi de importanţă naţională pentru economia românească pentru următorii 10 ani. Pentru sectorul construcţiilor, vom stabili un salariu minim brut lunar de 3.000 de lei, vom elimina taxele pe muncă pentru angajatori, iar pentru angajat le vom stabili astfel încât salariul minim net lunar să depăşească echivalentul în lei a 500 de euro”, a explicat Viorica Dăncilă, citată de Agerpres.

Şeful Guvernului a precizat că vor fi introduse şi alte măsuri suplimentare pentru combaterea muncii la negru în acest sector: “O altă măsură va consta în introducerea obligativităţii de acordare a avansului pentru contracte de lucrări, în procent de 30%, indiferent de sursa de finanţare, şi restituirea acestuia prin reduceri procentuale la fiecare factură, până la finalizarea proiectului”.

În sprijinul finanţării acestui sector va fi înfiinţat “un fond de garantare pentru construcţii cu participarea statului în procent de 80% şi a firmelor de construcţii cu 20%”, a informat premierul.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, acordul cu Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii a fost semnat la sfârşitul şedinţei Executivului de către premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele FPSC, Valentin Petrescu.

Guvernul a mai informat că va fi introdusă certificarea profesională făcută de un organism de certificare neutru, alcătuit din membri ai organizaţiilor patronale reprezentative, organizaţi-
ilor profesionale, instituţiilor de învăţământ şi specialiştii din domeniu.

În domeniul legislaţiei, se va adopta legea Casei Sociale a Constructorilor în forma actualizată şi se va perfecţiona legislaţia privind achiziţiile publice. “O altă măsură va consta în introducerea obligativităţii de acordare a avansului pentru contracte de lucrări în procent de 30%, în special pentru cele din fonduri europene şi pentru contractele de interes na-
ţional, şi restituirea acestuia prin reduceri procentuale la fiecare factură, până la finalizarea proiectului”, se mai arată în comunicatul Executivului. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă