Cei care au urmărit declarațiile din ultimele trei săptămâni, de o virulență neobișnuită pentru apaticul Iohannis, au înțeles că se pregătește marele asalt politic.
În esență, președintele țării repetă mantra prin care: „Guvernul incompetent duce țara de râpă și atacă independența Justiției“. Teza a fost repetată și răsrepetată la suprasaturație în ultimele săptămâni și mediatizată corespunzător pentru că venea de pe buzele șefului statului. Astfel că tensiunea politică a fost adusă în mod tactic la un grad înalt de așteptare publică: Când va cădea Guvernul? Sau varianta: Cât mai rezistă Dragnea și Dăncilă?
Atacurile au fost declanșate la fiecare ieșire publică a lui Iohannis; recent, două dintre ele au fost în momente simbolice: la ședința solemnă a Parlamentului pentru Centenar sau în transmisiune directă de la Bruxelles, Iohannis având pe fundal plenul Consiliului European. Cineva destoinic în consultanță i-a explicat președintelui că adevărata lui forță este puterea cuvântului și folosirea simbolisticii asociate puterii de șef al statului. Dacă știi să le folosești pe amândouă, pe modelul Iliescu – Băsescu, poți avea inițiativă, poți lua fața unui adversar într-un război public cu un guvern ostil.
Problema lui Iohannis este că la anul sunt alegeri prezidențiale și trebuie „să pună ceva pe masă“, trebuie să spună „o poveste“ pentru că mâna lui întinsă care ne va cere voturile nu va fi suficientă. Iohannis nu are povești credibile de vândut poporului și cred că „anticorupția“ și „apărarea Justiției“, în numele cărora se câștigă alegeri de 15 ani, au ajuns să suprasatureze apetitul electoral al românilor. O poveste de genul „v-am scăpat de dezastrul Dragnea și Dăncilă“ poate fi înțeleasă și acceptată de popor.
Până la alegeri, Iohannis este obligat să livreze ceva palpabil din punct de vedere politic. În cazul de față, de circa șase luni președintele ne-a furnizat un război pe placul electoratului său dur și pe al celor de #rezist. Însă un război de uzură, fără victorii reale, palpabile, obosește publicul nehotărât. Îi ține în priză pe cei din nucleul dur, dar cu aceștia nu este suficient să câștigi un al doilea mandat. Firește, dacă PSD iese cu Dragnea la prezidențiale, atunci toată lumea va da buluc să voteze împotriva lui, adică cu Iohannis sau un altul, gen Cioloș (chiar nu va mai conta numele).
Iohannis se află în punctul critic în care poate lăsa impresia că doar bate din gură și că, la modul concret, nu are ce să le facă celor de la PSD, în frunte cu Dragnea. Mai ales că Dragnea reușește să-și blocheze bine dosarele penale, fie de la DNA, fie de la Înalta Curte. Linia subțire între un președinte jucător, combativ public, și un președinte care face scandal aiurea, fără rezultat, este destul de subțire. Ar fi și derizoriu pentru Iohannis să devină un scandalagiu politic acum, după patru ani de mandat consumat în liniște.
De aceea Iohannis a declanșat marele asalt, care constă în dărâmarea Guvernului prin moțiune de cenzură. Operațiunea se desfășoară zilele acestea și presupune concretizarea unor negocieri subterane făcute în ultimele săptămâni. Interesant este că Iohannis a înțeles în sfârșit că doar implicarea lui personală în tatonările politice cu diversele tabere poate da șanse reale moțiunii. Toți actorii politici dispuși să dărâme Guvernul Dăncilă au nevoie de garanții totale de la primul om în stat că, dacă vor face gestul, atunci se vor regăsi în ecuația de putere a viitorului Cabinet. Nimeni nu trădează, vinde sau cumpără în politica dâmbovițeană fără să știe exact prețul și care e garanția încasării acelui preț. Așa a procedat Băsescu prin ruperea PSD și înființarea UNPR, cooptat apoi la guvernare. Ca un bun negustor, Gabi Oprea știa exact ce va primi după ce va rupe PSD.
În esență, în fața noastră rulează același film politic din decembrie 2009, adică ruperea PSD, cu diferența că Iohannis nu a câștigat încă al doilea mandat, asemenea lui Băsescu în 2009. A doua diferență: dacă Iohannis nu dă jos acum Guvernul Dăncilă, șansele sale la un al doilea mandat scad simțitor.
Contextul este extrem de favorabil: PSD a guvernat lamentabil în acești doi ani, a generat scandal public, a schimbat doi premieri, 70 de miniștri, fără să se vadă nimic concret în societate, decât o creștere de venituri acoperită de inflație. Ceea ce era de necrezut acum doi ani: habarnavismul și prostia cu ștaif ale guvernării tehnocrate a lui Cioloș și Iohannis au fost uitate de români după acești doi ani de circ marca PSD.
Iohannis a identificat trei condiții majore ca moțiunea de cenzură să treacă la votul în Parlament. Unu: garanția că viitorul Guvern va fi tot al PSD, al unui PSD 2.0, așa cum este denumit deja în mediile politice. În acest sens, Iohannis a avut discuții cu disidentul vicepremier Paul Stănescu, cu Adrian Ţuțuianu și cu fostul premier Mihai Tudose. Doi: garanția lui Iohannis că PNL nu va avea pretenții la guvernare, la miniștri și la poziții-cheie. Ludovic Orban afirmă deja semipublic că nu își dorește guvernarea decât în urma unor alegeri, ceea ce îl pune într-o poziție delicată față de partid, dar îi poate oferi șansa să își treacă moțiunea de cenzură. Cum va explica însă Orban că a dat jos Guvernul prin moțiunea pe care a scris-o PNL, dar nu preia guvernarea e altă poveste.
A treia condiție pentru trecerea moțiunii de cenzură este găsirea unui premier asociat cu PSD, dar care să nu aibă legătură cu imaginea de acum a partidului. Aici intră în ecuație tabăra lui Ponta, cu George Maior și parte din „Grupul de la Cluj“, implicați și ei adânc în tragerea de sfori pentru dărâmarea Guvernului. Ponta urmează să acționeze ca UNPR-ul lui Oprea și alături de tabăra disidenților din PSD să forțeze în primă fază căderea lui Dăncilă și apoi asumarea guvernării în numele PSD. Strategia este ca, după moțiunea trecută, Paul Stănescu să-i convingă pe frații lui baroni să-și asume guvernul alături de Ponta, cu garanția că Iohannis le va instala încă un premier. Numele acelui premier va fi negociat sau poate chiar impus de Iohannis.
Odată Dăncilă plecată de la Palatul Victoria, este clar că Dragnea va pierde partidul și guvernarea. Gruparea lui Ponta vrea să impună un premier de genul lui Titus Corlățean sau Sorin Câmpeanu. La joc este introdus și numele Corinei Crețu, dorința baronului Ioan Rus de la Cluj, însă este greu de crezut că Iohannis o va accepta, de frică să nu îl contracandideze la președinție în 2019.
Cert este că disidenții din PSD, alături de gruparea lui Ponta, pe mână cu Iohannis se pregătesc să impună viitorul guvern PSD 2.0. Jumătate din acest guvern însă va trebui vândut la bucată baronilor din PSD, care vor trebui să-l susțină cu voturi în Parlament, cel puțin la învestitură. Moțiunea de cenzură urmează să fie depusă până pe 20 decembrie. Personajul-cheie al afacerii însă nu va fi Iohannis, ci Liviu Dragnea, care va trebui încă o dată să-și arate măsura talentului său de a cumpăra oameni. Va mai găsi oare Dragnea prețul corect pentru fiecare? Sau îl vor ajunge din urmă minciunile și țepele politice?
